De ce balticii au putut şi Republica Moldova, nu? (1)

in Polemici, controverse

De ce la Washington se organizează mai multe dezbateri avînd ca subiect Republica Moldova decît la Bucureşti? De ce mass-media din România nu reflectă realităţile din acest pseudo-stat, măcar sub forma unor relatări săptămînale. Republica Moldova reprezintă un caz aparte, pentru că aici toate metodele de analiză şi prognoză sociologică au dat greş. Pînă la urmă, poziţia cercurilor conducătoare de la Chişinău faţă de orientarea geo-strategică a republicii a fost cel mai bine rezumată de vestita babă de lîngă Ungheni: „Noi amu la şine ne lichim?”. Spiritul politic de la Chişinău nu se suprapune în nici un fel cu spectrul politic din Parlamentul european, iar partidele politice din România nu au făcut nimic pentru a ajuta la o coagulare politică în acest sens. În ultima vreme, a sporit percepţia pozitivă faţă de Rusia, care este văzută, în mod surprinzător, drept principalul sprijin pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Acest fapt se datorează prezenţei covîrşitoare a televiziunilor în limba rusă. În sfîrşit, a apărut de curînd o nouă orientare la Chişinău: cei care sînt pro-Uniunea Europeană, fără să fie şi pro-români. Un posibil scenariu ar fi, după părerea mea, desprinderea Republicii Moldova din sfera rusească, inclusiv integrarea ei, la un moment dat, în structurile europene, fără să se producă şi o europenizare de fond. A vorbi de relaţii româno-moldovene este ca şi cum ai vorbi de relaţii franco-normande. Dar România nu trebuie să ajungă să datoreze cumva Rusiei rezolvarea problemei basarabene, pentru că ar ajunge să se subordoneze Moscovei în viaţa internaţională. România joacă un rol foarte redus în dialogul Uniunii Europene cu Republica Moldova. Ungaria sau Lituania sînt ţări care au primit sarcini mult mai importante din partea Bruxelles-ului în această relaţie cu Chişinăul. România nu trebuie să accepte, aşa cum sînt dispuse unele state ale UE – semnarea Tratatului privind forţele convenţionale, pînă cînd Rusia nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată la Istanbul: retragerea trupelor sale din Transnistria. De ce Basarabia nu a reuşit, precum Ţările Baltice, şi ele foste componente ale U.R.S.S., intrate în sfera de dominaţie sovietică în acelaşi moment, să devină membră a Uniunii Europene şi a NATO; de ce trecutul istoric comun pare să conteze azi dincolo de Prut prea puţin, care sînt oare perspectivele Republicii Moldova? Statele baltice au fost parte a Occidentului vreme de 800 – 900 de ani, datorită influenţei germane, daneze şi suedeze. Chiar şi în timpul stăpînirii ţariste, teritoriul acestor state baltice a beneficiat de un statut special, fiind guvernate de clasa nobiliară germană, proprietară de moşii, şi de burghezia germană din oraşe. Deci chiar şi în timpul stăpînirii ţariste, statele baltice au rămas într-o zonă de influenţă culturală, politică, instituţională occidentală. Moldova, dimpotrivă, s-a aflat sute de ani sub dominaţia otomană, cu o clasă conducătoare marcată de lipsa de responsabilitate socială, de lipsa oricăror viziuni pe termen lung. A urmat despotismul ţarist, care în Basarabia nu a fost niciodată atenuat de o structură socială puternică. Aşa se explică faptul că Basarabia a ieşit de sub stăpînirea ţaristă, în 1918, cu o populaţie de limba română lipsită de conştiinţa naţională, lipsită de organizare politică şi redusă la condiţia de ţărani, în timp ce clasa mijlocie lipsea aproape cu desăvîrşire. Populaţia din Basarabia, din cauza izolării impuse de regimul ţarist, nu a luat parte la procesul de formare a conştiinţei naţionale a românilor. Conştiinţa de neam a românilor de dincolo de Prut a rămas cea din perioada premergătoare naţiunii moderne. Perioada interbelică, atunci cînd Basarabia a revenit la România, a adus unele schimbări privitoare la nivelul conştiinţei naţionale, dar perioada a fost prea scurtă pentru ca să aibă efecte profunde. A urmat o rusificare şi mai puternică sub regimul sovietic. Foarte des se vorbeşte despre faptul că Stalin a creat identitatea moldovenească. Dar sentimentul acesta exista dinainte, datorită izolării acestei provincii în perioada stăpînirii ţariste. Autorităţile sovietice n-au făcut decît să construiască pe acest fond deja existent. Au construit o suprastructură, cea a conceptului de naţiune socialistă moldovenească, separată de cea română. Modernitatea şi urbanizarea au venit în Moldova sovietică dinspre Răsărit, nu dinspre Apus. În Moldova sovietică, construirea oraşelor, a industriei moderne, alfabetizarea şi şcolarizarea, industrializarea agriculturii, au fost aduse din U.R.S.S. Era o versiune rusească în conţinut şi sovietică în formă. Civilizaţia tehnică a venit în limba rusă. Sînt procese pe care România nu le-a cunoscut niciodată şi multora din România le este greu să îşi imagineze aceste procese aşa cum au avut loc dincolo de Prut. Din aceste motive, şi limba rusă a căpătat un caracter social. Limba rusă a fost limba modernizării, a tehnologizării. Şi mai pervers: limba rusă a devenit limba prin care literatura universală europeană a devenit cunoscută în Moldova sovietică. Rusificarea era pentru basarabeanul educat un paşaport către civilizaţia urbană, un certificat de orăşenizare. Ţăranul care venea de la oraş absolvea şcoala potrivit sistemului sovietic. Dacă urma eventual şi cursuri universitare în limba rusă, era un domn. Dacă se însura şi cu o rusoaică, eventual o ucrainiancă vorbitoare de limba rusă, transformarea din ţăran în orăşean era deplină. Propaganda sovietică a reuşit să-i facă pe locuitorii Moldovei sovietice parte dintr-un proiect universal, care conferă indirect sau chiar direct prestigiu cetăţenilor sovietici. Locuitorul dintre Prut şi Nistru a simţit pentru prima oară, după mai multe generaţii, că făcea parte dintr-un proiect universal. Prin televiziunea sovietică, cetăţeanul obişnuit căpăta impresia că făcea parte dintr-o mare putere, care era acolo în mod etern, părea aceeaşi Rusie, învelişul sovietic nu era prea convingător. România nu a oferit un prestigiu social asemănător.

(va urma)

Lucian Dimitriu

COMENTARII DE LA CITITORI