De ce balticii au putut şi Republica Moldova, nu? (2)

in Polemici, controverse

În perioada administraţiei româneşti, nici limba română, nici mecanismele de investiţii, nici cadrul economic al României nu au exercitat o forţă de atracţie asupra locuitorilor dintre Prut şi Nistru. Aşa se explică prestigiul social al limbii ruse şi faptul că numeroşi locuitori ai Basarabiei au fost bucuroşi să se educe în limba rusă. În memoria folclorică, perioada administraţiei române nu oferea nimic comparabil. Memoria folclorică, foarte intensă într-o societate puternic ruralizată, se transmitea din generaţie în generaţie. Ea nu are o memorie scrisă sau ştiinţifică, este una orală. Memoria despre perioada administraţiei române a fost în bună parte negativă. Fără îndoială că administraţia sovietică a încercat să exacerbeze aceste amintiri neplăcute, dar ele existau. Administraţia românească nu a investit în Basarabia. Uniunea Sovietică a investit masiv aici. În perioada administraţiei româneşti nu s-a produs modernizarea agriculturii. Uniunea Sovietică a industrializat agricultura, a uşurat munca la cîmp. Ţăranul basarabean nu a avut facilităţi pentru şcolarizare în perioada administraţiei române, dar le-a avut în perioada sovietică, putînd astfel promova pe scară socială. Preţul absolvirii unei universităţi în limba rusă era ştergerea, estomparea, distrugerea chiar a conştiinţei naţionale, adoptarea unui model de gîndire şi de comportament ruseşti, deznaţionalizarea şi rusificarea. Pe de altă parte, procesul rusificării a atins foarte superficial satul. Rusificarea i-a atins doar pe cei de la oraş sau ajunşi la oraş. Uniunea Sovietică a dus o politică de transformare a Moldovei sovietice într-o anexă agrară a imperiului sovietic. Puterea sovietică era interesată să-i fixeze pe basarabeni la sate. Procesul de urbanizare s-a făcut cu o populaţie de imigranţi aduşi aici în mod organizat din străfundurile Rusiei sau din oraşele rusificate ale Ucrainei. Aşa se explică păstrarea societăţii rurale moldoveneşti, a satului ca şi celulă socială organică, neatinsă de rusificare, dar în acelaşi timp lipsită de educaţie modernă, de şcolarizare şi ruptă de cultura din România. Iată deci moştenirea istorică, psihologică, a locuitorilor dintre Prut şi Nistru şi de la est de Nistru, în anul 1989, cînd a început mişcarea de eliberare, şi în 1991, cînd s-a prăbuşit Uniunea Sovietică. Un alt handicap uriaş în comparaţie cu statele baltice l-a constituit pentru republica Moldova lipsa unei vecinătăţi directe cu Scandinavia. Nu au avut de unde să vină investiţii, inclusiv în agricultură. Asemenea investiţii au venit masiv în statele baltice din Suedia, Danemarca, Finlanda. Pentru Republica Moldova, singurul vecin era România, care nu a reuşit să ofere nimic comparabil cu statele scandinave. Alt handicap l-a constituit problema lingvistică, o problemă fundamentală a Republicii Moldova. Problema rusificării o ştim cu toţii, la fel pe cea a cunoaşterii insuficiente a limbii române, dar problema ignorată este a slabei însuşiri a limbilor occidentale de circulaţie, mai ales a limbii engleze. Deja, la 1991, locuitorii statelor balcanice învăţau de zor limba engleză. Prin 1990-1991, reprezentanţii mişcărilor de eliberare naţională din aceste ţări încă mai comunicau între ei în limba rusă. În 1993-1994, deja rusa dispăruse ca mijloc de comunicare. Iarăşi nimic comparabil nu s-a întîmplat în Republica Moldova. Dacă balticii au reuşit să impresioneze lumea occidentală prin reformele lor şi prin eforturile lor de a adera la NATO şi la Uniunea Europeană, de a face lobby în capitale occidentale, de a insista şi a bate la uşi, de a contacta şi a construi reţele cu oameni de afaceri din Occident, în Moldova a lipsit cu desăvîrşire acest instrument de comunicare, care este limba engleză. Aşa s-a dezvoltat un proces de ignorare reciprocă între Republica Moldova şi Occident. Acesta nu ştia nimic despre Republica Moldova, iar Republica Moldova nu înţelegea nimic despre Occident. Rezultatul a fost un mare deficit de capacitate administrativă pentru a aplica reformele ce aveau să fie cerute mai tîrziu de Uniunea Europeană. Clasa politică şi administrativă din Republica Moldova s-a schimbat radical după 1991, mai precis aceasta era în proporţie de cel puţin jumătate rusească, iar cealaltă jumătate era formată din moldoveni rusificaţi, ce abia mai vorbeau româneşte. Schimbarea a fost extraordinară. Deja la jumătatea anilor ’90, clasa politică şi administrativă era formată din băştinaşi; rusimea dispăruse în birourile oficiale. Şi limba rusă era rapid eliminată din uzul oficial. Deseori oficialii care vorbeau prost româneşte recurgeau, vrînd-nevrînd, la expresii ruseşti sau vorbeau limba română cu calchieri din limba rusă. În 1994, statele baltice şi-au declarat intenţia de a adera la Uniunea Europeană. În 1996, Estonia a devenit primul stat baltic pe care Uniunea Europeană l-a plasat pe calea rapidă de aderare, fiind urmată la peste un an de Lituania şi Letonia. Moldova nici nu visa la aşa ceva, era în altă epocă istorică. Statele baltice au ales ca preşedinţi, prim-miniştri, miniştri un număr de persoane provenite din diaspora baltică, din Statele Unite, şi din Europa Occidentală. Transferul de influenţă, de experienţă politică a fost enorm. În cazul Moldovei nu s-a petrecut nimic similar. Moldova nu a avut diasporă. Basarabenii nu au emigrat masiv în perioada ţaristă, după cum nu s-au refugiat în Occident nici după ocupaţia sovietică. Balticii au avut o diasporă foarte mare, care a alimentat clasa politică şi economică de acasă după 1991. Uniunea Europeană a început să realizeze că există pe harta Europei o ţară numită Republica Moldova abia prin anul 2004. Din acel an interesul UE a crescut foarte rapid, remarcabil de rapid, mai ales avînd în vedere faptul că UE era o organizaţie foarte lentă, care ia decizii colective. În cazul Republicii Moldova, UE s-a mişcat cu o viteză necaracteristică după anul 2004. Aşadar, factorul care, mai devreme sau mai tîrziu, va contrabalansa influenţă rusească ar putea fi doar UE, dar ea nu a ajuns încă la un consens în această privinţă, aceasta doar dacă Bruxelles-ul v-a reuşi să depăşească politica de vecinătate şi să adopte o strategie mai activă.

Sfîrşit

Lucian Dimitriu

 

De ce balticii au putut şi Republica Moldova, nu? (1)

COMENTARII DE LA CITITORI