De ce nu este Cristian Diaconescu un Bugs Bunny?

in Pe meridianele lumii

,,Twaddle tendency” se numeşte, în ştiinţă, fenomenul vorbăriei. Mai pe româneşte, pălăvrăgeala, sau efectul ,,Cristian Diaconescu”. Psihologii argumentează că neştiinţa, gîndirea lentă şi stupiditatea produc, în minte, nelămuriri. Prin urmare, un val de cuvinte chinuite ar avea rolul de a masca necunoaşterea. Acest efect este răspîndit, în special, printre fotbaliştii care au ratat poarta şi trebuie să le explice unor jurnalişti curioşi eşecul, dar şi în rîndul unor politicieni care nu au obţinut, niciodată, o victorie electorală şi care încearcă, printr-un discurs alambicat, o păsărească distinsă, ca să mimeze competenţa. Pentru dl. Cristian Diaconescu, candidatul Partidului Mişcarea Populară la Preşedinţia ţării, chiar nu contează gradul de popularitate personală în rîndul românilor, ci faptul că pare cel mai priceput dintre toţi. El a demonstrat, recent, efectul flecărelii, cu ocazia discursului ţinut de premierul Viktor Orban la Băile Tuşnad. Cu jumătate de gură ocupată cu o prună şi cu cealaltă jumătate plină cu vorbe goale, Diaconescu le-a explicat simpatizanţilor PMP că ,,axa Moscova-Budapesta nu va trece prin nici o regiune a României, vreodată”. Aşa crede domnia-sa, din auzitele prin cancelaria prezidenţială, că Ungaria ar pofti, cu ajutorul Rusiei, la o parte din Transilvania?!

Iniţiat în secretele statului, dl. Diaconescu vrea, aşadar, să arate că are un avantaj faţă de ceilalţi candidaţi, făcînd, pentru cucerirea sufletelor, alba-neagra cu Ardealul. Oare, cît timp s-o fi gîndit, înainte să slobozească porumbelul?! Cu siguranţă, a avut în minte strînsa lui colaborare cu Fundaţia Germană ,,Konrad Adenauer”. Această alonjă a Ministerului de Externe al Germaniei, care finanţează Mişcarea FIDESZ, a premierului Ungariei, îl curtează, de ceva vreme, şi pe mlădiosul Cristian Diaconescu. Relaţia cu bastionul dogmatic al spaţiului vital german a atins, în luna mai a.c., un nou punct culminant: la propunerea iepurelui (patruped cu urechi mari, căruia îi tremură blăniţa zărindu-şi umbra printre tufe) prezidenţial, dl. Traian Băsescu, i-a conferit lui Hans-Gert Pöttering, preşedintele Fundaţiei ,,Konrad Adenauer”, Ordinul Naţional ,,Steaua României” – în grad de mare subofiţer.

Cristian Diaconescu nu ratează nici o ocazie să se gudure pe lîngă Germania, sperînd că schimonoseala sa cu valorile europene îi va impresiona pe nemţi. De aici ar trebui să înţelegem, probabil, că sîntem în preajma acestor valori prin continuitatea în funcţii politice a foştilor activişti de partid şi prin menţinerea privilegiilor unui grup restrîns de oameni, fideli statului, indiferent dacă acesta este, aparent, ceauşisto-comunist, sau liberalo-european. La un nivel trivial, manifestarea supuşeniei prin elogiere poate fi interpretată ca o ultimă relicvă a educaţiei comuniste de care s-a bucurat acest fost activist de partid, cu studii de specializare în marxism-leninism. Mai grav este, însă, dacă această manifestare este interpretată ca o dependenţă, sau vulnerabilitate a unei persoane care aspiră la conducerea statului cu mirul unei puteri străine.

Dacă Angela Merkel a fost implicată în mişcarea tineretului socialist al Republicii Democrate Germane, Cristi-om cinstit de ce să nu o întreacă?! Doar a fost secretar adjunct, pe probleme politico-ideologice, al Biroului A.S.C., şi judecător sătesc, însărcinat cu pedepsirea şi înfierarea celor care atentau la valorile comunismului local: găini, corcoduşe, mălai ş.a.m.d. Ceea ce fosta cătană ideologică, astăzi candidat PMP, nu a înţeles este faptul că daltonismul politic de stînga-dreapta de la Bucureşti, tradiţional fixat, cu obstinaţie, între Est şi Vest, Moscova, sau Berlin-Washington, este, în prezent, depăşit. Axa Berlin-Moscova este atît de vizibilă şi comentată, pînă în cele mai uitate colţuri ale Europei, încît numai un şantajabil al Berlinului poate critica Moscova cu jumătate de gură, contrabalansînd omiterea Germaniei din ecuaţie, cu vorbe goale. A trece cu vederea resuscitarea axei Berlin-Moscova, tocmai datorită unor angajamente faţă de Germania, nu face decît să ne arunce, şi mai puternic, în braţele Rusiei. Indiferent care ar fi vocabularul dur la adresa Rusiei, trebuie să ne întrebăm, mereu, dacă aceiaşi politiceni ar repeta acuzaţiile şi la adresa Berlinului, acesta fiind, astăzi, mai aproape de Moscova decît de Washington. Sintagma euro-atlantică este un produs expirat, însă dependenţele politicienilor români de finanţările generoase ale fundaţiilor germane în România rămîn valabile. Este firesc, totodată, ca, la 2 ani de la încercarea eşuată de suspendare a preşedintelui, camarila băsistă încă să fie profund îndatorată doamnei Merkel, pentru sprijin. Dar, de ce apropierea ruso-germană pentru evaluarea riscului de instabilitate în zonă reprezintă cel mai mare pericol pentru România? La periferia Europei, România trăieşte cu falsa impresie că integrarea ţării în UE şi jertfa adusă Bruxelles-ului constituie preţul pentru protecţia faţă de Rusia. Ce ne facem dacă Germania, stăpîna Uniunii Europene, bate palma, din nou, cu ruşii, şi noi, vrînd, nevrînd, ne situăm în massa de manevră a tandemului Merkel-Putin?! Este trist, dar adevărat faptul că nimeni nu pomeneşte de ,,experienţa” României de pe urma Pactului Ribbentrop-Molotov, care a transformat ţara noastră în cea mai pragmatică formă a „realpolitik“-ului, pentru a servi intereselor acestor două Mari Puteri. Unii au avut interese economice, iar alţii, simple pretenţii teritoriale. Berlinul a conservat atîta Românie, cît să-şi asigure aprovizionarea cu petrol şi grîne, lăsînd restul, de două treimi din teritoriul ţării noastre, la cheremul vecinilor.

Marele cunoscător de politică externă şi tărîţe furate din Ilfov nu realizează că linguşelile pe lîngă Berlin ne vor aduce, în scurt timp, din nou, la scenariul din 1940?! Măcar să fi înţeles că am putea avea de ales, cîndva, între o alianţă cu Washingtonul (după cum a încercat, dar fără succes, actualul său stăpîn), care ar supăra, evident, noua putere euro-asiatică, şi a fi împărţiţi de Europa. Nu cred că un micro-judecător comunist din sectorul agricol este exact acel exemplar rar pe care şi-l dorea doamna Udrea în PMP, cînd şi-a exprimat preferinţele: ,,un om tînăr, care nu a trăit în comunism, care a învăţat şi s-a dezvoltat în România de după 1990”. Deciziile sale imprevizibile, care, de la o clipă la alta, îi frînează elanul şchiop, ar trebui să poarte măcar un nume. De preferat ar fi un termen din mediul alunecos, precum schiul alpin, care se referă la frînatul elegant printr-o manevră laterală numită ,,Cristiana”.

Bugs Bunny este un patruped inteligent, cu simţul umorului. În mod trist pentru Cristian Diaconescu, personajul spre care aspiră nu ştie ce este pălăvrăgeala, pentru că nu a trăit în comunism şi nu are de mascat, prin vorbe, un trecut îndoielnic. Dar, încă nu e totul pierdut. După ce va rata şi alegerile din toamnă, domnul Cristi va mai avea o şansă: să se profileze pe imaginea de divă văduvă şi manierată, care ne spune din priviri că nu a avut parte de bărbatul ideal. Aşa, cel puţin, va face rating la ştirile de la orele 17,00.

Radu Golban

COMENTARII DE LA CITITORI