DE CE „ROMÂNIA MARE“?

in Editorial

Poate că înainte de a o visa liberă, românii şi-au dorit ţara mare. Idealul unităţii statale a fost cea mai luminoasă stea a bolţii noastre istorice. N-a existat generaţie de pămînteni ai acestui spaţiu binecuvîntat care să nu refacă, cu ochii minții, harta veche a Daciei, tot astfel cum memoria marilor colectivități umane a tînjit după paradisul pierdut. Țară bună, cum zicea cineva. Așadar, de ce România Mare? Din capul locului, trebuie să spunem că nu solicităm revizuirea vreunui tratat european, nu vrem teritorii, nu încercăm sub nici o formă să forțăm cursul istoriei. Unitatea pe care o propovăduim noi este în spirit. Sub această generoasă sintagmă se pot aduna la un loc milioanele de români care trăiesc pretutindeni în lume, acolo unde vitregiile soartei i-a rispit: din Statele Unite ale Americii pînă în Noua Zeelandă (pentru că există conaționali de-ai noștri și la Wellington!), din îndepărtata Africă de Sud pînă în și mai îndepărtata Siberie, pe unde i-a azvîrlit ohrana țarist-leninistă, din cotloanele Europei pînă în celelalte zone ale Planetei. O atenție egală vom acorda aromânilor din Peninsula Balcanică, frații noștri iubiți și atît de năpăstuiți pînă acum, care au ținut neîntrerupt stindardul portului străbun, în alb și negru, al vorbirii mușate (adică frumoase), al călușarilor și datinilor întîlnite, cu mici variațiuni, la toate marile comunități românești. Precum membrii unei congregații cavalerești, românii se recunosc între ei peste tot în lume, au ei semnele lor. Iată că destinul istoric a făcut să începem acest secol sub semnul voinței irepresibile de unitate teritorială și etnică, dar să-l și încheiem sub același semn al vocației noastre de a fi împreună, în pofida oricăror opreliști. În ceea ce ne privește, noi sîntem oarecum fataliști, credem într-o determinare supremă care ne depășește. Vom spune, astfel, că nu întîmplător ne-am născut români, că nu întîmplător țara este situată acolo unde se află pe hartă, că nu întîmplător a trebuit poate să suferim mai mult decît alții. Și nu întîmplător, unul dintre preaiubiții apostoli ai lui Isus, e vorba de Andrei, și-a desfășurat misiunea de creștinare în Dobrogea, nu întîmplător marele imn Te Deum și calculul matematic al Erei Noastre se datorează unor protoromâni, Niceta din Remesiana și, respectiv, Dionisie Exiguul… Firește, motivele noastre vechi de mîndrie sînt cu mult mai numeroase. S-ar putea spune că avem o dimensiune mesianică? Noi am înclina să credem că da, dată fiind misiunea neîntreruptă pe care a avut-o și o mai are poporul nostru pe platforma aceasta de pămînturi și ape. Prin urmare, România Mare vine de demult şi merge în viitorime, are legitimitatea ei. Încă înainte de a cutreiera cărturarii potecile munţilor, încă înainte de a duce făclia spirituală a slovelor de la o colectivitate la alta de români – locuitorii de pe ambele versante ale Carpaţilor aveau tiparul genetic al apartenenţei lor la aceeaşi mare familie descendentă din Roma. Iar unul dintre factorii unificatori a fost fenomenul miraculos al Transhumanței. Nu exagerăm cu nimic dacă vom spune că şerpuirea asta milenară a turmelor, cu tot cortegiul ei de obiceiuri și vorbe de duh, a fost întîia mare Academie Română. Existenţa românilor a constituit o permanentă sfidare în această zonă a lumii. Firul de iarbă s-a dovedit mai tenace decît pădurea. Am dăinuit mai mult decît alţii, care păreau nemuritori cîndva. Vedem în asta nu numai o forţă lăuntrică de supravieţuire, ci şi o înţelepciune fenomenală, un soi de diplomaţie la scară naţională care ne-a făcut, pînă la urmă, să cădem în picioare după orice convulsie istorică. Fără a ne lăsa pradă exaltării, adunînd laolaltă toate datele importante ale prezenţei noastre într-o zbuciumată umanitate, putem spune astăzi, dimpreună cu un reputat istoric, că existenţa poporului român este un Miracol.

Fireşte, atît fundaţia, cît şi editura şi revista noastră nu vor putea rezolva mare lucru. Sîntem de-abia la început de drum. Dar nu sîntem singuri, dat fiind faptul că, încă din start, ne declarăm apartenenţa la Dominanta vieţii noastre spirituale, ilustrată de marii noştri înaintași, de la Cantemir și Hașdeu, pînă la Eminescu, Iorga, Pârvan, Enescu, Goga, Brâncuși, Blaga – această Dominantă este Ideea Naţională. Datorită ei trăim azi, datorită ei vom trăi și în viitor. Dumnezeu a lăsat ţările pe pămînt cu o menire clară, fiecare cu soarta ei, așa că amestecarea lor, ștergerea fruntariilor și toate celelalte tendințe de comunizare forțată sau liber consimțită, nu pot fi altceva decît semne de decadență, ca să nu zicem chiar de degenerescență. De bună seamă, vom fi împotriva oricărui extremism, a naționalismului prost înţeles și folosit ca armă pentru învrăjbirea oamenilor. Curios lucru, dar înainte de evenimentele din 22 decembrie, noi, inițiatorii acestei publicații, eram ștampilați de către unii cum că am fi de dreapta, pe cînd acum s-a produs o mutație totală, aceiași indivizi meșteri în diversiuni, etichetări și confuzii numindu-ne peste tot de stînga. Nu ne formalizăm noi din atît și, în orice caz, vorba lui Ionel I.C. Brătianu, să se grăbească formațiunile nou apărute pe harta politică a țării, noi sîntem ceva mai vechi și, pe cînd noi făceam oficii naționale și creștine, mulți nici nu știau cum îi cheamă. Indiferent ce vor spune unii și alții despre ceea ce am scris noi, există dovezi suficiente pentru a arăta că marile, adevăratele fapte de curaj național noi și alții ca noi le-am făcut. Timpul va judeca totul.

Începutul de drum e greu, dar e tot ce poate fi mai frumos. Îi vom întîmpina cu brațele deschise pe toți cei care vor, alături de noi, să pună o piatră de fundație pentru viitorul României. Într-o Casă Comună a Europei, dacă nu vom fi cu băgare de seamă și dacă vom renunța din snobism la virtuțile vechi românești, ne este teamă să nu devenim cam ceea ce sînt acum mai toți străinii prin Vest – gunoieri, zilieri pe la drumuri și poduri, vînzători de ziare etc. Integrarea totală și necondiționată nu e bună și poate să ducă la dispariția noastră în două-trei generații. Atenție mărită.

De la înălțimea platformei noastre de suflet, vom spune că nu vom face nici un fel de politică de partid, ci numai și numai o politică națională. Din păcate, de atîtea partide, la noi nu se mai vede statul. Locul activiștilor de partid de odinioară l-au luat acum activiștii de partide, care cred că totul li se cuvine. La poporul acesta, însă, nu se gîndește nimeni? Preponderentă va fi aplecarea noastră spre problemele vieții spirituale ale românilor din țară și din alte zone ale lumii, dar asta nu înseamnă că vom neglija aspectele sociale. Sub o asemenea generoasă egidă, cum este România Mare, nu putem să nu ne gîndim cu evlavie la cea mai înaltă culme a existenței noastre istorice: ziua de 1 Decembrie 1918, pe care noi am slujit-o mult și cu folos, în toată splendoarea ei, pe vremea cînd nimeni nu îndrăznea în presa română să scrie ce se întîmplase, de fapt, atunci – adică definitivarea Unirii pe veci a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Iată de ce ne vom face o datorie de onoare din a propune și susține Proclamarea zilei de 1 Decembrie drept Ziua Națională a poporului român – istoria și generațiile viitoare nu ne vor ierta niciodată dacă nu vom cinsti astfel memoria sacră a Eroilor care au scris pagina de aur a Unirii și dacă vom dispune alegerea unei alte date.

Nevoit să părăsească scaunul voie­vodal al ilustrului său părinte, Ștefan cel Mare, încă tînărul domnitor Petru Rareș și-a încheiat prima domnie cu aceste vorbe profetice: ,,Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît atît!”. Este și deviza noastră.

Revista ROMÂNIA MARE

Păreri și opinii