De ce se tem românii în 2019. E nevoie de o „mamă“ în fruntea ţării?

in Fără categorie

Motto: „Fă trei cruci şi zi «Doamne-ajută!» cînd treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri, căci lumea din întîmplări se alcătuieşte, iar întîmplarea e noroc ori nenorocire”. (Ioan Slavici)

Facebook este o pacoste, sînt de acord, dar te pune şi în faţa unor provocări pe care, ca jurnalist, nu (ţi) le poţi refuza. De exemplu, acum cîteva zile, un „prieten de pe Facebook” (Adi U.) mi-a transmis cîteva întrebări: „Ce preconizaţi că se întîmplă? Apare criza anul ăsta? Atacă Israel Iranul? China ia cu forţa Taiwanul? Care e logica mişcării plecării din Siria a SUA? Parcă ajută kurzii în lupta cu turcii!… A fost intimidat de Erdogan «marele licurici»? Cine credeţi că iese în ţara noastră preşedinte?”. Mi-am dat seama că întrebările seamănă mai mult cu nişte temeri – şi „prietenul” chiar a sesizat mai multe temeri pe care, în mare, le am şi eu, dar şi alţii cu care am discutat. Am decis să le iau pe rînd, pe scurt – şi chiar rog cititorii revistei „România Mare” să adauge ideile lor, pro sau contra opiniilor mele. O pot face pe pagina sau mail-ul revistei (ce frumos era pe vremuri, cu scrisori pentru „Poşta redacţiei”!) – sau să-mi trimită pe pagina mea de Facebook.

În primul rînd „criza” – financiară şi/sau economică… În opinia mea, criza va fi evitată, pe cît posibil, pînă după finalizarea Brexit. Altfel, ar putea duce la multe „exit”-uri.

UE este acum pe muchie de cuţit, iar veste cea mare este curentul „exit” din Germania! Da, „motorul” Europei dă semnale de acest gen – şi nu doar prin extrema AfD – „Alternativa pentru Germania”, ci chiar printr-o declaraţie recentă a succesoarei Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, care e decisă să se bată pentru o problemă aparent minoră, dar care poate arunca în aer relaţia cu UE. Şefa conservatorilor germani denunţă „cruciada contra motoarelor Diesel” (Diesel, o adevărată mîndrie a Germaniei!) şi spune verde-n faţă: „Faptul că sute de mii de locuri de muncă depind de industria auto este un aspect deseori uitat”. Şi, spre deosebire de Europa, care pare gata să renunţe la întreaga producţie transferînd-o (globalist) Chinei, Germania rămîne tradiţională – vrea producţie proprie, vrea ca nemţii să se ţină de ceea ce i-a dus în fruntea lumii: tehnica şi hărnicia! În plus, o eventuală criză ar conduce la măsuri periculoase de tip „mai multe viteze” – ceea ce ar genera reacţii din partea Vişegradului – şi nu numai. Concluzia – o criză care ar lovi anul acesta Europa ar duce la fărîmiţarea sau chiar desfiinţarea, de facto, a UE.

Conflictul militar cu Iran este cea mai periculoasă opţiune din Orientul Mijlociu. Sigur, ideea atacului e susţinută de Netanyahu, ba chiar e axa principală a politicii lui – dar s-ar putea să fie doar demagogie electorală. La un moment dat, pe vremea lui Obama, Netanyahu a vorbit mai serios despre atac, dar SUA nu a acceptat riscurile, preferînd un atac cibernetic, cel mai scump şi sofisticat din istorie… Acum, odată cu venirea lui Trump, Israelul şi radicalii lui Netanyahu primesc un sprijin total, dar NU pentru a extinde conflicte de care pragmaticul preşedinte-manager NU are nevoie. Iar pentru Netanyahu, înghesuit de diverse probleme personale, punerea în practică a unui gînd războinic ar genera efecte pe care nu le poate duce singur. În plus, Europa Unită, Rusia şi China au legături de afaceri cu Iranul. Ca ultim argument, Iran nu are un trecut interesant – de peste 300 de ani nu a atacat direct alte state, iar atacarea marelui stat şiit ar genera o destabilizare complicată pentru întreaga lume. Deci nu, nu cred că va fi ceva pe teren, ci doar verbal, eventual diplomatic.

China, ca agresor militar… China nu prea ia nimic cu forţa… ia în forţă – acţiuni, proprietăţi etc. Cred că Taiwan va fi preluat ca o demonstraţie de forţă financiar-

economică – probabil izolat complet şi silit să accepte o formulă cu ceva autonomie, gen Hong Kong. Deşi, Taiwan a fost mai „obraznic”, iar marea putere care este China lui Xi Jinping s-ar putea să dea un exemplu ceva mai dur. În fond, e şi o datorie pe care actualul Partid Comunist o are faţă de Revoluţia lui Mao.

Plecarea din Siria e o manevră necesară pentru SUA, deoarece Donald Trump trebuie să rezolve conflictul uriaş cu China. Inteligentul preşedinte-manager nu are nevoie de complicaţii neproductive, de fronturi care, de fapt, ar alimenta structuri oculte din SUA… care luptă chiar împotriva lui! Da, după o campanie de imagine bună, SUA se vor retrage din Siria – eventual şi în baza unui previzibil acord cu Rusia. Ar fi posibil un acord cu Rusia pe „cheltuiala” Siriei? Nu ar fi ceva nou, dacă gîndim în dialectica istorică – totdeauna cei mari s-au înţeles pe socoteala celor mici.

Kurzii… vor rămîne nişte victime, din păcate… atîţia cîţi vor mai rămîne. Ei sînt marea şi nedreapta victimă a istoriei contemporane, un popor care are dreptul istoric la un stat, un popor care a însemnat istoria – şi nu prin agresiuni sau cuceriri. Dar, Erdogan e foarte puternic, iar influenţa în zonă îl face să fie cea mai bună asigurare – şi pentru SUA, şi pentru Rusia – contra nebuniilor lumii islamice. „Sultanul” i-a pus la punct chiar şi pe saudiţi, silindu-i să-şi recunoască asasinatul. A rezistat atentatului pus la cale în combinaţie cu serviciile SUA, are creştere economică, joacă tare cu Europa, are o diplomaţie abilă cu Vladimir Putin…

În fine, Putin, Rusia! Ce va face Rusia, va destabiliza UE, va şicana România acum, în perioada preşedinţiei rotative a Consiliului UE? În primul rînd, UE este, tradiţional, un partener comercial şi investiţional de prim rang pentru Rusia, nicidecum un adversar sau un inamic aşa cum se încearcă a se acredita în ultimii ani. Cele mai puternice ţări din UE – Germania, Olanda, Austria, Franţa – au afaceri mari cu Rusia. Deci, Rusia are tot interesul ca relaţiile economice să fie bazate pe profit – nu să fie influenţate de politică, aşa cum a procedat regimul Obama, direct sau prin alde Sörös. În cazul Bucureştilor, este remarcabil cum actuala Coaliţie a manifestat, în ultimii doi ani, o atitudine demnă faţă de imixtiunea (ambasadorului) SUA şi a unor state UE în treburile interne ale României – respectîndu-şi, în acelaşi timp, obligaţiile faţă de organizaţiile şi „parteneriatele” din care ţara noastră face parte. Or, Rusia nu poate privi decît favorabil reuşita unui guvern capabil să-şi urmărească obiectivele fără a ceda unor presiuni politice externe – care au generat tensiuni păguboase şi periculoase în Europa şi în întreaga lume. Mai mult, se poate afirma că o reuşită a preşedinţiei române a CUE poate genera chiar o necesară normalizare a relaţiilor între UE şi Rusia, în mai multe domenii perturbate de influenţe externe, străine de interesele lor fireşti. România ar putea deveni un factor de dezvoltare a cooperării Est–Vest, benefică din toate punctele de vedere. Să nu uităm că, în trecutul pe care Occidentul vrea să-l uităm, România a fost o campioană a stabilirii şi întăririi relaţiilor Est-Vest, Nicolae Ceauşescu şi diplomaţii săi fiind respectaţi pe plan mondial pentru reuşitele lor.

La noi?… E devreme să spunem, dar PSD cred că nu va mai rata şansa de a prelua preşedinţia – şi nu trebuie să o rateze. Problema este cu cine va cîştiga PSD? Cu un alt personaj care să genereze conflicte? Cred că e momentul unei soluţii „altfel”, iar cred că surpriza ar putea veni de la cea pe care am desemnat-o „Omul politic român al anului Centenarului” – Viorica Dăncilă. În ciuda reacţiilor vehemente, nu au existat argumente pentru a contrazice această opţiune – şi nu a fost prezentată nici o alternativă de „om politic al anului”. Deci, în ciuda atacurilor, presa şi politicienii îşi recunosc, implicit, neputinţa. Cred că, la ora actuală, Viorica Dăncilă este candidatul (Coaliţiei) cu cele mai mari şanse la preşedinţia României – şi asta cu argumente bazate pe calităţile demonstrate. Sigur, se va vorbi de „gafele” premierului, dar acestea sînt insignifiante faţă de ceea ce aduce nou Viorica Dăncilă – bunul-simţ şi modestia, responsabilitatea şi disponibilitatea (probată) de colaborare. Deci, calităţi necesare – care lipsesc din viaţa publică – politică şi socială – românească. Şi care ar aduce poate ceea ce e mai necesar în România: liniştea şi respectul. România are nevoie de o „mamă”, de mai multă fermitate blîndă, atentă la tot şi la toţi – nu de un tată, care să se îmbete zilnic de putere – şi să facă scandal cînd vine acasă.

Despre asta e vorba în privinţa „temerilor” şi nevoilor românilor. Dar, vorba lui Slavici, „Zi «Doamne-ajută!» cînd treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri, căci lumea din întîmplări se alcătuieşte”.

DRAGOŞ DUMITRIU

Păreri și opinii