DE LA ESZTERGOM LA OHRID – DESCOPERIREA ISTORIEI (1)

in Alte știri

În vara anului 2006, paşii profesiunii de inginer chimist m-au purtat prin Ungaria şi Macedonia (fosta republică iugoslavă) unde s-au desfăşurat două manifestări ştiinţifice importante: „Primul Congres European de Chimie. 23-27 august 2006, Budapesta” şi „A 5a Conferinţă a Societăţilor de chimie din Ţările Sud-Est Europene – ICOSECS. 5-10-14 septembrie 2006, 0hrid”. Pe lingă participarea la lucrările acestor întîlniri, am efectuat, pe propria cheltuială, excursii în nordul Ungariei şi în împrejurimile, de o frumuseţe unică, ale Lacului Ohrid. Rostul acestor însemnări de călătorie nu este acela de a descrie, din punctul de vedere al chimistului, ceea ce s-a discutat şi s-a prezentat la manifestările ştiinţifice amintite, ci de a transmite cititorilor unele date inedite despre locurile vizitate, care, spre surprinderea mea, au foarte multe elemente comune cu Istoria neamului nostru…

Aşadar, Esztergom, prima capitală a Ungariei, acolo unde Ştefan cel Sfînt a primit creştinarea şi coroana de Rege din partea Papei Silvestru al II-lea, la anul 1000, după ce a supus voievodatele româneşti din Transilvania…

La Esztergom impresionează, în primul rînd, Domul sub formă de bazilică, înalt de 120 m. Această imensă construcţie a început la anul 1001 şi ridicarea ei se confundă cu însăşi istoria Ungariei. Ea se află amplasată pe un teren înalt, de pe malul Dunării, ce domină drumul spre Viena. Pe malul opus se află Slovacia, cu localităţi pierdute de Ungaria prin Tratatul de la Trianon, în urma înfrîngerii din primul război mondial (1914-1918). Ca urmare a integrării Ungariei şi Slovaciei în UE, a fost construit şi dat în folosinţă podul peste Dunăre „ Maria Valeria”, ceea ce a dus, în mare parte, la stingerea tensiunilor dintre cele două ţări.

Privind măreţia Domului, am reflectat la proiectul Catedralei Neamului din Bucureşti, atît de discutat. În fond şi la urma urmei, de ce ungurii au fost capabili de o asemenea realizare arhitectonică, iar românii se tot codesc să dea lumii o replică pe măsură?… Un astfel de obiectiv nu se construieşte la normă şi cred, sincer, că trebuie pusă cît mai repede piatra de temelie la Catedrala Neamului!… În Domul din Esztergom se află cripta ce adăposteşte osemintele Cardinaului Mindszenty, cel care, în timpul mişcării anticomuniste din 1956, a cerut anularea Tratatului de la Trianon şi, implicit, revenirea Transilvaniei la Ungaria… Desigur, nu m-a mirat să văd un pelerinaj continuu la cripta Cardinalului Mindsyenty, cunoscînd mentalităţile naţionaliste extreme ale multor maghiari. La urma urmei, e dreptul fiecărui popor să-şi cinstească personalităţile. Mi-am adus aminte că şi osemintele lui Horthy au fost aduse, cu mare fast, în Ungaria, după 1989. Atunci am avut un sentiment de umilinţă, deoarece, în România, personalitatea Mareşalului Antonescu este terfelită în fel şi chip… Ce ruşine, ce mizerie şi ce laşitate domină, din păcate, viaţa politică din România!

De la Esztergom, după o scurtă călătorie de 30-40 km, am ajuns la a doua capitală a Ungariei, Vişegrad, oraş aflat la cotul Dunării. Peisajul se schimbă brusc. Ne aflăm între munţi, la poalele cărora fluviul spumegă la fel ca la cunoscutele Cazane.Vîntul bate tăios, norii se strîng ameninţători, lasă ceva stropi de ploaie şi trec mai departe, spre vîrfurile Munţilor Tatra… La Vişegrad se află, pe un vîrf de munte, cetatea medievală a Regelui Carol Robert de Anjou, cel care a vrut supunerea Ţării Româneşti, dar a fost învins la Posada de oastea românească a lui Basarab Întemeietorul, la 1330…

Mărturisesc cu mîna pe inimă că vizitarea cetăţii mi-a trezit o vie emoţie şi sentimentul mîndriei de a fi român, mai ales că pe malurile Dunării am întîlnit şi ruinele Palatului Regal al lui Matias Corvinul, fiul lui Ioan de Hunedoara, viteazul nostru Voievod şi Palatin al Ungariei… Iată un moment de Istorie ce ar putea să apropie popoarele maghiar şi român – la urma urmei ele au trăit alături, cu binele şi cu răul, mai mult de 1.000 de ani…

De la Vişegrad, autobuzul mă duce la Budapesta, pe o şosea îngustă, cu două benzi. Pe stînga se află Dunărea, iar la dreapta se înşiruie, incredibil, vile după vile, construite recent, fiecare avînd o curte încăpătoare, în care se pot vedea maşini de lux şi piscine… O opulenţă greu de explicat, cînd mă gîndesc la cerşetorii întîlniţi la Budapesta şi la oamenii sărmani care dorm pe bănci. Capitalismul unguresc e la fel de feroce şi de nemilos ca şi capitalismul românesc, în care protecţia socială este doar de ochii lumii. Dar iată că ungurii s-au revoltat, pe neaşteptate, în seara de 18 septembrie 2006. Pentru mine nu a fost o surpriză!… Oare Poporul Român mai are de gînd să rabde la infinit aceste vremuri ticăloşite şi să aducă la putere tot felul de indivizi imorali şi incompetenţi?…

După vizitarea Ungariei am aşteptat cu nerăbdare momentul Ohrid. Ştiam din enciclopedii şi din cercetarea informaţiilor de pe INTERNET că acolo voi întîlni o străveche populaţie românească din Balcani: aromânii… Să ajungi la Ohrid nu-i un lucru la îndemînă, mai ales acum, cînd fostul stat iugoslav s-a sfărîmat în bucăţi, şi rivalităţile nu au luat sfîrşit. Împreună cu colegii mei, am parcurs, în autocare, un drum de 16 ore, pe ruta: Ruse-Pleven-Sofia-Kiustendil-Kumanovo-Skopje-Tetovo- Gostivar-Ohrid. Atît în Bulgaria, cît şi în Macedonia, deşi relieful este accidentat, sînt largi porţiuni de autostradă, iar covorul de asfalt este impecabil!… Cînd mă gîndesc la drumurile din România, mă întreb în sinea mea: de ce prin alte părţi lucrurile merg bine, iar, la noi, toate merg de-a-ndoaselea?…

Porţiunea de drum Gostivar-Ohrid urcă şi coboară munţi de peste 1.500 m înălţime, prin serpentine ameţitoare. În sfirşit, se zăresc undele Lacului Ohrid şi se observă, din goana maşinii, pista Aerodromului Ohrid, construit special pentru a satisface turismul internaţional.

(va urma)

FLORIN lORDACHE

(Fragment din romanul ,,Aseară, la Mărioara”)

COMENTARII DE LA CITITORI