De la NUP, la ZDUP!

in Alte știri

Alb ca varul la faţă, Titi Pastramă încerca să prindă pe careva la telefon. Că, slavă Domnului, avea relaţii tari peste tot… Cum îşi permisese droaia de mascaţi să năvălească peste el, la 6 dimineaţa, să-i sperie familia, să-l compromită în faţa vecinilor?! Care vecini, deja se buluciseră la ferestre, să vadă ce se-ntîmplă. Să nu mai vorbim de vîlva stîrnită, cînd vor da scena la televizor. Şi filmau javrele de cameramani într-o veselie – anafura şi grijania mamii lor!

În plus, mascaţii veniseră pentru un dosar care fusese închis. Mă rog, n-avusese doar un dosar, că-i întocmiseră 3. Dar şi în celelalte, după ce-i ieşise păr alb tot alergînd la Parchet, şi-i luaseră nenorociţii de avocaţi o căruţă de bani, deci şi acolo totul se terminase cu bine. NUP, NUP, NUP, adică neînceperea urmăririi penale! Ce dracu intervenise, de se răsucise răsuceala?!

Cine să-i răspundă la telefon, cînd încă nu se luminase de ziuă?… Pilele lui abia se adunaseră de prin cazinouri, SPA-uri, pe unde-or fi umblat toată noaptea. Sau, te pomeneşti!, or fi aflat ceva, iar acum nu-l mai cunosc! Că aşa-i cu bagabonţii ăştia, cît timp le dai, eşti fratele lor, în schimb, cînd ai ajuns la grele, se uită prin tine – Paştele şi Crăciunul cui i-a adus pe lume!

Simţise el că i se pregăteşte ceva… Tocmai de-aia, cam de vreun an încoace, băgase adînc mîna în buzunar, croind potecă pînă la un canal TV. De unde, la două-trei seri odată, îşi pleda cauza, vorbind pînă i se usca gura. Aşa proceda Antoaneta – şi ea cu ditamai rahatu’ pe clanţă -, la un alt canal, iar el crezuse că-i arată calea, precum, odinioară, statuia lui Lenin din faţa Casei Scînteii. Aiurea, ei vorbeau, ei auzeau! Din clipa în care s-a intrat pe linia dreaptă a cercetărilor, Făcutu’ te cheamă! Nu-ţi mai ajută nici moaştele, nici icoana care plînge, nici dacă ridici mai multe biserici decît Ştefan cel Mare! Că bine zicea cîntecul din mahalaua copilăriei lui:

Nu te juca, bă, cu Miliţia, Miliţia, / Că te bagă, bă, la gherlă, la gherlă,/ Nu te scapă, bă, nici mă-ta, nici tac-tu, / Nu te scapă, bă, nici mama lu’ dracu!

…Cu Pomponiu parcă se întîmplase altfel? Cît fusese mare şi tare, îi lingeau toţi clanţele. Dar cînd alunecase, săracul, pe-o coajă de banană… Dar nu, să nu-l mîniem pe Dumnezeu! Pentru Pomponiu s-au pus, totuşi, în mişcare forţe de categoria super-grea. Tipul scăpase cu o condamnare destul de uşoară, faţă de cîte nenorociri făcuse. Nici gînd să-i apară în dosar tunurile despre care scriseseră ziarele de se plictisiseră, dar pe care forţele puse în mişcare le făcuseră mici, tot mai mici, ca-n desenele animate, pînă se pierduseră-n zare. Luase sub 5 ani şi, mai cu vîrsta, mai cu una-două-trei-patru cărţi scrise, vorba unui amic intim din celulă:

O vară, o iarnă, şi-nc-o vară, apoi te-ntorci acasă. Unde-o să-ţi fie dor de mine…

…Ajuns seara tîrziu la vila lui de lîngă lac, după o zi de alergături istovitoare, dar care meritaseră cu vîrf şi-ndesat efortul, doctorul Cerbu îşi făcuse un duş fierbinte, sorbise un şpriţ rece, şi se aşezase în faţa televizorului. Tocmai începuse un film românesc, despre care înţelesese c-ar fi luat un premiu – Moartea domnului Lăzăroiu, sau aşa ceva. Din senin, însă, fără ca vreunul din zecile de dispozitive de alarmă să dea cel mai mic semn, auzi bubuituri infernale la poarta de la intrare, însoţite de răcnete guturale: Deschide, poliţia!!

Măi, să nu fie vreo glumă proastă, că avusese parte de multe la viaţa lui!… Nu, nu era. Mascaţii năvăliseră în casă, tăbărîseră cu răngile pe parchetul din salon, spărseseră pereţii vilei, căutînd, ei ştiau ce, confiscaseră, ei ştiau ce, apoi îl încătuşaseră şi-l duseseră pachet la dubă! Ce-o urma de-acum încolo? Dumnezeu cu mila! Dar el avea încredere în Justiţie. Iar dacă Justiţia nu se va dovedi la înălţimea aşteptărilor, avea încredere în avocaţii lui. Cărora – fiindcă şi pe el îl vizitaseră premoniţiile – le pusese de multe ori filmul „Cabaret”, instruindu-i cum să tragă sforile, la o adică. Nu neapărat pe bază de certificate medicale, că, de cînd cu condamnarea colegului Brădişteanu, pe bază de gîticul lui Adişor, oamenii în halate albe se cam fereau să mai pună botul. Dar, una sau alta, o soluţie se va găsi în final. Fiindcă, şi mai mult decît în Justiţie sau în avocaţi, avea încredere în steaua lui. Steaua cu şase colţuri, care-l ajutase enorm în viaţă…

…În primul moment, cînd un 4×4 frînase în faţa BMW-ului lor, blocîndu-le drumul, iar un altul le împiedica retragerea, Vica şi Lica bănuiseră că le-au atacat interlopii. La ce altceva puteai să te gîndeşti, dacă tocmai ieşiseră de la bancă, de unde ridicaseră împrumutul de un milion de euro, cu dobîndă preferenţială, obţinut în numai cîteva zile? Păi, degeaba erau ele cele mai bune prietene ale Antoanetei?… Dar cînd mascaţii le scoseseră pe sus din maşină, încătuşîndu-le şi vîrîndu-le în două dube separate, înţeleseseră că mai bine le-ar fi atacat bandiţii! Că nu un milion de euro le făcuseră pe ele! Apoi, odată trecută spaima, îşi construiseră cu migală strategia de apărare. Cum, adică? Le luau de proastele tîrgului, să plătească ele oalele sparte?! Deci, dacă nu era vreo confuzie la mijloc, şi dacă Antoaneta nu va rezolva repejor tărăşenia, vor avea destule de spus. Fiindcă, să fie clar: nu mişcaseră nici un minuţel, nici un milimetru, nici un cent, de capul lor! Problema era cum naiba să-i dea de ştire Antoanetei, din moment ce nenorociţii ăia le confiscaseră şi telefoanele, şi sutienele şi…? Da’ las’că va afla ea de la televizor!

…Antoaneta abia revenise de la ghicitoarea care, deşi îi umflase 60.000 de euro, nici gînd să i-l readucă pe Leo. Ţiganca o primise frecîndu-şi palmele: Hai, mînca-ţ-aş, să-ţ gîcească baba, dă baftă la lovele şî la aşternut! Nu-ţ iau mult, că te văz d-a mea! Şi, într-adevăr, nu era ca hoţomancele alea de la TV, care te îmbîrligă, ba că Marte nu-i în conjuncţie cu Jupiter, ba că Saturn… Îi prezentase situaţia ştiinţific, cititindu-i întîi din zodia ei, Capricorn:

Eşti pă fază naşpa, mînca-ţ-aş. Altfel nu-m explîc cum dă ţ-a scăpat afacerea Cornu’ şî laptili?… Că jumatea matale dîn spate putea asîgura laptili, iar jumatea dîn faţă, cornu’!

Îi citise apoi şi din zodia lui Leo, Peşti: Haoleoo, gagiu-i pă nasoale! Abuzu’ dă mămăligă-n ac îi dăunează grav la sănătati. Se poată-mbolnăvi mortal, dă plachie la cuptor! Şî să nu mai exporteze balerine minore-n Spania, că-i face gaborii frangran, ş-ajunge-n acvariu’ Jilava!

Nu conta un mizilic de 60.000 de euro! Nici că nu i-l readusese pe Leo – va găsi ea alt tinerel. Dar balabusta să nu-i prezică nici măcar că va găsi pe uşa vilei o citaţie de la Parchet?!.

…Stănoagă dădu buzna în birou: – Aţi auzit? L-au săltat pe Vaşinton!

Bendiuc, cît era el de mare maestru al combinaţiilor secrete, se făcu mic în fotoliu. Cu reţinerea lui Vaşinton nu era a bună… Dar deloc-deloc-deloc! Învîrtiseră împreună afaceri de miliarde – export de fier vechi, import de motorină super, declarată ca ţiţei brut. Toate, cu TVA rambursabil. Başca nişte retrocedări, tot de miliarde, pe bază de fals în acte. Mă rog, pe bază de fals în acte lucrau toţi, de la vlădică, la opincă! Problema era pe cine cade măgăreaţa…

Prin uşa rămasă deschisă năvăli Trancă: – Muică, îl săltară pe Truică!

Bendiuc, să-şi tragă palme şi mai multe nu:

– Şi pe Truică?! Vorba lui Lucinschi, cînd cu fii-su: probabil le lipsea din colecţie un oltean!

– Cică zilele astea îl saltă şi pe Oltean! îi mai dădu Trancă, fără să vrea, o măciucă-n cap.

După nici un minut, intră val-vîrtej Golescu: – I-au săltat pe Zigu şi Baltazar!.

– Pe ce chestie? întrebă, fără noimă, Bendiuc, care deja nu mai gîndea.

Îşi dădură cu presupusul toţi, de-a valma:

– O fi treaba aia veche de 8 ani, cu împrumutul de j’de milioane luat de la bancă, pe un gaj supraevaluat. Cine ştie pe cine-or fi supărat, şi-au scos dosaru’ de la naftalină.

– Precis l-au supărat pe… Că nevestele lor făceau călărie la acelaşi centru. Pe Zigu l-a mîncat în cur şi i-a cumpărat nevesti-sii un pur sînge arab de-un milion de dolari!

– Un milion?! El Zorab costa doar o mie de ţechini…

– Dar cum se urca pe cal nevasta lui Zigu, că-i mai grasă decît Stela Popescu?!.

– O urcau 5 tipi. Trei o săltau dintr-o parte, 2 o păzeau să nu cadă pe partea cealaltă.

– De ce-i trebuia balenei călărie?.

– Cum de ce? Fiţe, lume bună, relaţii… Zicea şi c-o ajută să slăbească.

– Şi-a slăbit?.

– A slăbit calu’! Într-un cal fără… ăăă, într-un hal fără hal! L-au făcut salam de Sibiu.

– De Sibiu?!… Ghinion!.

– Formidabil, domnule, ce s-a scumpit viaţa! Un milion de dolari salamu’ de Sibiu…

SORIN SATMARI

(Din volumul în curs de apariţie S.C.ARAOŢCHI S.R.L.)

COMENTARII DE LA CITITORI