De unde atîtea neamuri proaste?

in Alte știri

Revăd, cu o plăcere crescîndă, filme vechi româneşti. Şi asta nu numai fiindcă în ele apare o „generaţie de aur“, care a trecut, între timp, în lumea umbrelor – oameni pe care i-am cunoscut, cum ar fi Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Margareta Pogonat, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Cornel Coman, Ştefan Iordache, Ştefan Ciubotăraşu, Sergiu Nicolaescu, Colea Răutu, Marga Barbu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Al. Giugaru, Ion Popescu-Gopo, Ilarion Ciobanu, Gh. Dinică… Mă uit cu plăcere la acele filme – schematice, desigur, cu multe stîngăcii, impuse de tezismul ideologic – şi din alt motiv: pentru puritatea morală a caracterelor. Acest „om nou“, pe care toate orînduirile sociale au încercat să-l formeze, nu era o utopie. Este unul dintre idealurile Creştinismului. Da, omul poate şi trebuie să fie mai bun. Dacă nu din convingere, măcar de ruşine şi teamă de sancţiuni. Am văzut, nu demult, „Directorul nostru“, în regia lui Jean Georgescu, avîndu-i pe Al. Giugaru şi Grigore Vasiliu Birlic în rolurile principale. Treptat, o căldură aparte mi-a învăluit inima: am recunoscut titluri şi situaţii reluate de Nicolae Labiş în ciclul lui „Omul comun“, în care a folosit un motto splendid, din creaţia lui George Călinescu: „Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băieţaşi, pentru ce purtaţi numele meu?“.

Astăzi, acea orînduire s-a făcut scrum. Ea avea multe păcate, fireşte, dar cea care a venit după ea e de groază. De fapt, o orînduire a fost înlocuită de o neorînduire. O ordine socială – de o dezordine socială. Niciodată n-am întîlnit o asemenea luptă, sălbatică, pentru supravieţuire. Aici, în acest punct, criza seamănă cu războiul: ambele îi dezumanizează pe oameni. Îi transformă în fiare. Uitaţi-vă cine populează scena vieţii publice: în imensa lor majoritate sînt nişte neamuri proaste. Nişte ghiolbani. Nişte gherţoi. Nişte marţafoi. Ei se îngrijesc de ţinuta lor, au veşminte scumpe, bijuterii, se şi parfumează – dar cîtă mizerie e sub stratul ăsta de spoială! Îl recunoşti, uşor, pe mitocan după acest prim aspect: nu are cuvînt. Promite ceva, după care dispare. Lui să-i fie bine. La nevoie, calcă pe cadavre. Mulţi dintre aceşti şmecheri s-au băgat în masonerie, fiindcă au auzit că aceasta ar putea să le ofere protecţie, doar ei sînt „fraţi de ordin“.

Abia acum le dau dreptate tîrgoveţilor din „Delirul“, de Marin Preda, care strigau pe străzile Bucureştilor, în anii ’40 ai Secolului XX: „Jos nasoii!“. Ei auziseră ceva, dar în nas: doreau să strige „Jos masonii!“. Astăzi, după 75 de ani, prima lozincă e cea adevărată: „Jos nasoii!“. Ei au pus mîna pe Putere şi pe bani. Ei s-au bulucit să fie şi agenţi străini, sau ofiţeri acoperiţi. N-au ratat nici o ocazie de a se blinda cu vreo formă de protecţie. Iar cînd cad pe bec şi ajung după gratii, toarnă la minut, fără nici o ezitare. Ce caracter? De unde atîta caracter?

Nicolae Iorga a înfiinţat şi a condus o revistă, cu frumosul titlu: „Neamul Românesc“. Dacă ar mai fi trăit azi, văzînd cum a involuat şi s-a degradat ţara asta, ar fi scos o publicaţie cu titlul: „Neamul Prost“.

CORNELIU VADIM TUDOR

22 ianuarie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI