Decembrie…

in Alte știri

Decembrie. Lună de iarnă. Lună cu belşug de nea, pretutindeni. Şi asta se întîmplă nu ca să dea de lucru celor plătiţi pentru deszăpezire, ci pentru că aşa este la noi, la români, obiceiul. Iarna are, şi ea, metehnele ei, precum vara, primăvara, toamna… Cît vezi cu ochii – numai zăpadă. Balauri de vînt urlă, torcînd fuioare lungi de nea. Lupi hămesiţi de frig şi de foame aleargă, în haite, prin văgăuni acoperite de codri, prin crengile cărora vuietul crivăţului pare că nu se mai sfîrşeşte. Decembrie… Copleşit de fiori, simt cum, deodată, gîndul mă duce spre anii copilăriei. Copilăria mea şubredă, săracă şi fără bucurii, copilăria fraţilor mei şi a copiilor sătenilor mei, cu care vara mergeam la scăldat, în apele limpezi ale Trotuşului. Nici vorbă să fi avut, vreodată, asemănare cu apele rîului din vara ce a trecut, ori din verile ultimilor ani… Răzbunătoare pe agoniseala oamenilor. Dornice să înghită vieţile celor neputincioşi să fugă din calea groaznicelor lor valuri, furioase pe lanurile cu holde, pe poduri şi podeţe, pe cărări şi drumuri de fier… Cu toate aceste prăpăduri ce s-au abătut peste glia ţării noastre, decembrie a venit… Şi se va duce, aşa cum a făcut-o de fiecare dată cînd vechiul an îşi trage storurile, făcînd pîrtie pentru un altul, nou… Totuşi, nu putem să trecem cu vederea farmecul acestei luni, chiar dacă, în calorifere, gerul loveşte cu furia carîmbilor, de se zgîlţîie geamurile. Şi chiar dacă sticla de gheţuş te face – vrei, nu vrei – să treci pragul ortopedului… Toate acestea fac parte din viaţa noastră, dragi cititori, şi trebuie să le luăm ca atare. Mai cu seamă acum, în decembrie, cînd toţi copiii – ai noştri, ai vecinilor, ai prietenilor – dau buzna le ferestre. Ei sînt altfel de copii, gîndindu-ne la cum am fost noi, cu mulţi ani în urmă. Acum, ne privim în fotografiile din rame, amintindu-ne de trecut… Fiecare dintre noi are un trecut al său, ştiut numai de sine. Fiecare dintre noi poartă în inimă acele sentimente care i-au dat imbold pentru a merge mai departe cu viaţa şi pentru a fi demn de ea… Şi iată că decembrie îşi anunţă colindătorii… Pretutindeni, peste plaiurile noastre, colindele se fac tot mai mult auzite. Şi-s colindele noastre, ştiute şi moştenite din străbuni, adevărate izvoare de bucurie şi de fericire, ce te îndeamnă să păşeşti către ziua de mîine, o zi diferită de cea de azi. În care să fii mai bun, mai harnic şi, totodată, mai darnic cu semenul tău, aflat la grea încercare. Aşa că, odată cu venirea colindelor, şi noi, autori mai mult, ori mai puţin sentimentali, prin scrierile noastre, ne alăturăm celor cu intenţii bune, pentru prosperitatea României. Şi asta, pentru că în decembrie, ninsoarea, ca niciodată în altă lună, ne aduce bucurii. Imense bucurii. Doamne, ne rugăm Ţie ca, şi la bilanţul din decembrie al anului viitor, omenirea să raporteze ,,zero” la numărul de terorişti, iar numărul pruncilor şi al cîmpiilor de flori să sporească, spre binele sănătăţii pămîntului. Pînă atunci, să-i ascultăm pe-ai noştri colindători, care, împreună cu ţara, întind adevărata horă românească. Tuturor le adresăm urarea „LA MULŢI ANI!“, iar bunul Dumnezeu să le dea sănătate şi prosperitate cît doresc, spre slava cerului cu porumbei de soare. Casa să le fie bogată cu de toate, iar Soarele să le rîdă, bărbăteşte, la ferestre!

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI