deColonizarea

in Polemici, controverse

Dacă toţi patrioţii ăştia online, luptătorii Facekook, care judecă şi înfierează clasa politică, fie de dreapta sau de stînga, ar merge pe rînd, sau chiar împreună, la fiecare cabinet parlamentar cu un set de cereri, toate la fel, zi de zi, nu am mai avea nici un fel de trădător în Parlament. Dacă toţi cei care cred că România mai are o şansă ar elimina din mintea lor pe cei care le bagă sondajele de opinie pe gît, ca să le mestece fără să gîndească, dacă voi, cei care vreţi un viitor pentru copiii voştri aţi decide cine să vă fie conducători, nu alţii, aşa cum se întîmplă acum, poate că ţara asta o să mai aibă o şansă. Zi de zi, poate chiar oră de oră, o sumă de oameni, de programe software sau doar postaci, vin şi combat inutil în spaţiul online, fără să se transforme în ceva real ceea ce vor. Vin mulţi şi spun: „ridică-te şi luptă, române!” şi plini de ei, merg să mănînce apoi o ciorbă. Un altul vine şi spune că „românul e laş, că nu luptă pentru el” şi pleacă şi el satisfăcut, cu gîndul că şi-a făcut planul de inepţii pe ziua respectivă, şi chiar se şi vede un viitor patriot recunoscut al ţării, cu poză mare în cartea de istorie.

Deci, nu aşa se face. Nu poţi să vii să spui, hai la luptă! Pentru ca apoi să pleci la muncă, la şcoală sau doar la o plimbare prin parc. Da, românii trebuie să redevină răspunzători pentru ţara în care trăiesc, trebuie să redevină uniţi, asta dacă au fost vreodată, şi trebuie să lupte pentru ce este al lor, pentru ţara lor, pentru economia acestei ţări, împotriva modului fraudulos în care România, o ţară încă întreagă, este condusă de aceşti politicieni tîmpiţi, trădători, proşti sau doar puşi pe căpătuială.

Dar cum să faci asta, tu, române, cum să mergi să lupţi, pentru tine, pentru familia ta, pentru bunăstarea ta, pentru viitorul tău? Cum poţi să ieşi din cochilia în care te-ai retras şi să faci ceva pentru tine, pentru vecinul tău, pentru cei de un neam cu tine? Să ieşi în Piaţa Victoriei? Uite că nu funcţionează, mulţi sînt cei care au cerut schimbarea clasei politice, mulţi sînt cei care au cerut o viaţă mai bună, mulţi au fost, nimeni nu a reuşit. Nu mă refer acum la data de 10 august, acolo a fost altceva. Mă refer în general, la acele mitinguri făcute ca la carte, paşnic, cu legea în mînă, care, însă, nu au avut nici un rezultat. De ce? Pentru că interesele tale nu coincid cu interesele politicianului, şi de aici o sumă de frustrări.

Bun, nimic pînă aici. Poate să îţi faci partid? Păi şi aici e complicat, legea a dat drumul şi a lăsat oamenilor posibilitatea de a crea un partid, dar cele „n“ sute de mii de semnături ca să participi la alegeri sînt complicat de adunat. Totodată, ca să fii cunoscut ai nevoie de TV, radio, presă. Ori astea sînt ale lor. Cum poţi atunci să lupţi?

Un prim pas, şi poate cel mai important, este ca oricine doreşte să se implice, să pună pe hîrtie o sumă de doleanţe, de preferat aceleaşi pentru toţi, şi să meargă zilnic, sau măcar săptămînal cu ele la cabinetul parlamentar al celor care au fost votaţi în Parlament din zona lor. De fiecare dată să fie depusă o listă, cu semnătura de primire în audienţă cu tot. Şi trebuie să fie mereu mai mulţi, mereu mai decişi. Vă asigur că astfel o să cîştigaţi această bătălie. Şi ea poate să fie prima, cea mai importantă şi esenţială pentru ceea ce va urma. Mergeţi, aşadar, voi, cei care încă mai credeţi în noi, ca naţiune, fiecare, la acel cabinet. Cereţi în doleanţă nu ceva mic, nu ceva personal. Nu asta e calea. Cereţi ceva ce ţine de naţiune, de ţară, de neam: cereţi să nu se mai taie pădurile, să avem autostrăzi, să existe educaţie, sănătate şi cereţi bogăţiile României înapoi. Sînt cîteva puncte, cîteva trepte, din miile care vor urma, dar de fiecare dată, ca să se întîmple, de undeva trebuie început.

Vă spun, dragi români, să vă ridicaţi şi să ţineţi ţara asta pe umerii voştri, pentru că cei care sînt aleşi să vă apere sînt cei care, de fapt, au ales să trădeze. Mergeţi acolo, la acel cabinet, şi cereţi-vă drepturile. Poate că nu o să-l găsiţi acolo pe impostorul ales, dar insistaţi, depuneţi memorii, spuneţi-vă ofurile, şi toată naţiunea o să respire prin voi.

Pînă atunci, însă, uitaţi de statul român, că nu mai există. Putem să vorbim de colonie, de ce vreţi voi, dar nu de STAT. Deranjantă este minciuna cu alegerile şi cu votul, pentru a oferi celor naivi o spoială de democraţie. Eu aş prefera adevărul, recunoaşterea statutului de colonie, eliminarea votului şi numirea de către SUA sau Germania a unui Guvernator, care să conducă în interesul acelor state destinele acestei colonii. E fair play şi pentru ei, şi pentru noi.

Tano

COMENTARII DE LA CITITORI