Delfinul (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

O călăuză neobişnuită

Undeva, în largul coastei Noii Zeelande, există o zonă situată printre Insulele d’Urville, cunoscută sub numele de „Trecătoarea Franceză“, care se întinde de la Pelorus Sound, pînă la Golful Tasman. Am putea-o compara cu o scurtătură care traversează o zonă periculoasă dintr-o pădure, preferată doar de cei presaţi de timp. Diferenţa este că această scurtătură este pe calea apelor, deci mult mai de temut decît o potecuţă ce trece printr-o pădure deasă şi întunecoasă. Marinarii care se aventurează în zonă au de înfruntat curenţi înşelători şi o mulţime de stînci ascuţite, ascunse sub apele învolburate. Se întîmpla destul de rar ca marinarii să o prefere rutei navale mult mai lungi, dar sigure. În consecinţă, o lungă perioadă, această cale mai scurtă a fost, cu rare excepţii, ocolită. La un moment dat, a intervenit însă ceva, sau mai degrabă cineva, care a făcut-o practicabilă timp de 40 de ani. Cine şi cum a realizat această performanţă, ne relatează pe larg Franck Edwards, în romanul „Mistere nerezolvate“. Într-una din dimineţile anului 1871, pe o furtună năpraznică, căpitanul goeletei Brindle – pornită din Boston, cu destinaţia Sydney, încărcată cu instalaţii mecanice şi încălţăminte – decide să-şi încerce norocul pe ruta primejdioasă. Deodată, membrii echipajului zăresc un delfin uriaş care se juca în faţa prorei. Era vesel nevoie mare, făcea o mulţime de salturi şi se comporta aidoma unui copilaş, fericit că este lăsat să zburde liber prin iarbă. Fiind neobişnuit de mare pentru un delfin, marinarii l-au confundat cu un pui de balenă şi unul dintre ei chiar intenţionase să-l vîneze cu harponul, ceea ce desigur că s-ar fi întîmplat dacă nu intervenea soţia căpitanului. Încîntaţi de giumbuşlucurile uriaşului jucăuş, goeleta s-a luat după el şi, astfel, în ciuda ceţii şi a furtunii, a depăşit pericolul fără greutate, navigînd tot timpul prin apă adîncă. Acesta a fost, pare-se, începutul carierei de pilot a acelui delfin, stăpînit de dorinţa de a-i ajuta pe marinarii aflaţi în dificultate. Fericiţii beneficiari ai serviciilor sale n-au întîrziat să-l boteze Pelorus Jack, întrucît zona în care vieţuia se numea Pelorus Sound. Din acel moment, vreme de 40 de ani, jucăuşul delfin ghida ambarcaţiunile prin strîmtoarea deosebit de periculoasă, distrîndu-i, în acelaşi timp, pe marinari cu salturile sale spectaculoase.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI