Delfinul (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

O călăuză neobişnuită (2)

 

Se ştie că delfinii sînt printre cele mai rapide vieţuitoare. Pelorus Jack înota mile întregi printre vapoare, trecea pe sub ele şi apărea, pe neaşteptate, de cealaltă parte a navei. Avea însă grijă ca, îndată ce vasul se apropia de zona periculoasă, să ţîşnească în faţa prorei şi să se posteze sub privirea timonierului căruia îi indica traseul, pentru a-l feri de primejdie. În anul 1903, s-a întîmplat însă un eveniment care i-a îndurerat profund pe toţi marinarii care navigau în apele acelea. Un pasager beat de pe vaporul Pinguin l-a rănit pe inimosul delfin trăgînd cu pistolul asupra lui. Furia marinarilor a fost atît de cumplită, încît a fost nevoie de intervenţia drastică a căpitanului pentru a-i împiedica să-l linşeze pe beţivanul care comisese acea faptă odioasă. O perioadă, Jack nu şi-a mai făcut apariţia, umplîndu-i de tristeţe pe marinarii obişnuiţi deja cu giumbuşlucurile delfinului care le înveselea sufletul în timp ce-i călăuzea pe calea cea bună pentru a-i ocroti. Credeau cu toţii că murise în urma rănii primite de la pasagerul aflat în stare de ebrietate, dar iată că, după două săptămîni, într-o bună dimineaţă, curajosul Jack le umplu, din nou, sufletul de bucurie marinarilor care se aventuraseră prin „Trecătoarea Franceză“, apărînd vesel ca întotdeauna. În semn de omagiu adus credinciosului delfin care, doar din dragoste faţă de oameni, îndeplinea o sarcină atît de dificilă, Consiliul Municipal din Wellington a emis o ordonanţă prin care Jack Pelorus era protejat de orice molestare şi i-a împuternicit pe marinari să vegheze asupra strictei sale respectări. Delfinul iubitor de oameni a continuat să-şi facă datoria, cu o singură excepţie: niciodată nu a mai ghidat vasul Pinguin, de la bordul căruia fusese împuşcat. Mulţi marinari refuzau deja să se angajeze pe acel vas, pe care-l considerau blestemat. În anul 1909, vasul Pinguin a naufragiat în trecătoare, catastrofă soldată cu pierderi considerabile de vieţi omeneşti. Pelorus Jack devenise deja celebru în lumea întreagă. Specialiştii au estimat că, în perioada în care călăuzise vasele prin cumplita „Trecătoare Franceză“, salvase de la moarte mii de vieţi. Zi şi noapte, el se aflase la datorie, începînd din  1871, pînă în luna aprilie a anului 1912. De atunci, inimoasa călăuză a marinarilor a dispărut. Trebuia ca, odată şi odată, să plătească şi el tributul pe care fiecare vieţuitoare de pe pămînt îl plăteşte Doamnei cu coasa. Golul pe care l-a lăsat în urmă a fost imens. Nici un alt delfin n-a venit să-l înlocuiască. Pentru că Jack Pelorus a fost unic. În memoria sa, la Wellington a fost ridicat un monument de către cei pe care i-a ocrotit cu dragoste şi fidelitate timp de 40 de ani.

Sfîrşit

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI