Demnitatea de slugă nu e decît o iluzie

in Editorial

Motto: „«Nu pot!» nu a făcut niciodată nimic. În schimb «Am să încerc!» a făcut uneori minuni“. (William Faulkner)

 

De la Ceauşescu încoace, România dă cea mai mare lecţie de demnitate SUA! Ăsta e adevărul şi asta au făcut Dragnea şi Tăriceanu, au dat o adevărată palmă Ambasadei americane şi lui Hans Klemm. În fapt, cei doi lideri ai Coaliţiei de guvernămînt nu au participat la recepţia oferită de ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa Hans Klemm, cu ocazia Zilei Naţionale a SUA, celebra „Fourth of July”, sau „Ziua Independenţei”. Culmea este că, în chiar preziua recepţiei dedicate independenţei „primei democraţii a lumii”, Ambasada SUA făcuse încă o dată dovada că principiile pe care le laudă atît sînt doar de faţadă. În fapt, SUA impun tuturor celor care-i permit să se apropie o dominaţie totală, bazată pe voinţa americană în toate domeniile. Aceasta a fost şi motivaţia boicotului şefilor Coaliţiei – imixtiunea nepermisă a Ambasadei SUA în treburile interne ale României, dar şi susţinerea permanentă a demersurilor anti-guvernamentale, precum şi a unor politici contrare vădit dorinţei electoratului majoritar, cum ar fi manifestările împotriva ideii de morală tradiţională. Sigur, nici pînă la ora actuală, cei doi lideri ai Coaliţiei nu au dat încă o explicaţie oficială pentru gestul lor; după atîţia ani în care marile partide româneşti, în frunte cu PSD şi PNL, s-au comportat ca nişte slugi ale SUA, e greu să ai şi curajul explicării unui gest curajos, oricît de just ar fi acesta.

Practic, de acum 30 de ani, de pe data de 25 februarie 1988, cînd Ceauşescu renunţa la Clauza naţiunii celei mai favorizate reproşînd Statelor Unite că doresc să intervină în politica internă a României, este pentru prima dată cînd ţara noastră se manifestă la nivel de conducere cu atîta demnitate. Este primul gest de demnitate al unor lideri români. Şi nu, nu este vorba de o revoltă, de o denunţare a aberaţiei de „parteneriat strategic” – că deh, vezi Doamne, ne apără de invazia ruşilor, ne aduc investitori. Ne aduc pe naiba, la propriu! În afară de impunerea unor prevederi contra naturii şi a unor legi prin care trebuie să ne declarăm mari criminali de război – ce au adus? Că de luat, iau cam 2 miliarde pe an, adică echivalentul mult trîmbiţatului „tezaur al României de la Moscova”. Dar acela era al Băncii Naţionale, bancă privată pe atunci, şi a fost o dată, pe cînd acum pleacă an de an, iar „pericolele” cresc! Sînt ţările cu care altădată am colaborat şi am cîştigat, iar acum au devenit „ameninţări”! Ce bătaie de joc!

Sigur, nu voi avea pretenţia ca Dragnea şi Tăriceanu, care nu o dată s-au comportat ca doi ciocoi care gestionau moşia boierului Sam, să nu mai fie dintr-o dată slugi peste slugi. Da, nu e un cuvînt tare – cei doi au încercat să insufle această mentalitate de slugi românilor, iar în bună măsură au reuşit. România reeducată de PSD şi PNL, partidele care au condus ţara cu nesemnificative întreruperi, este o Românie care s-a depărtat tot mai mult de idealul naţional – o României independentă, patrie a celor care iubesc această ţară, indiferent de naţionalitatea lor. Mai ţineţi minte celebrele „români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi, uniţi într-un efort comun, pentru ridicarea materială şi spirituală a patriei noastre, Republica Socialistă România”? Se pot sintetiza mai bine ideile patriotismului, progresului şi toleranţei? Perorează diverşi stupizi despre „naţionalismul radical” al lui Ceauşescu; da, marele conducător era un naţionalist pentru Naţiune, în cel mai potrivit sens al cuvîntului; spre deosebire de România de azi, cea în care am crescut nu avea decît „fraţi şi prieteni”, pe cînd acum avem „ameninţări”, iar fiecare naţiune şi popor, dacă urmărim mass-media sau mediul online, ne este duşman şi reprezintă ameninţare unora dintre noi. Şi o spunem deschis, fără restricţiile minţii sau ruşinii! Rînd pe rînd, ruşii, evreii, ungurii, nemţii, italienii, americanii etc. au fost catalogaţi ca „ameninţări”, sau nuclee duşmănoase. Să nu uit de francezi, care, ce să vezi, ne-au jignit pe toţi cînd au atacat-o pe Simona Halep! Atît ne-am tîmpit, încît am cerut ambasadelor şi guvernelor să intervină, în condiţiile în care mica mizerie fusese tipărită de o fiţuică imundă a unor ţicniţi! Da, este o reacţie caracteristică a unui popor adus la psihoză de o politică de îndobitocire, specifică imperialismului Occidental. Aşa s-a petrecut şi în perioada interbelică, ba chiar şi mai înainte, cînd idei precum „jidanul e de vină” sau „bulgăroii”, ori „bolşevicii” sau mai ştiu eu care desemnau duşmani. Şi sigur, etapa „păcii şi prieteniei”, a „popoarelor frăţeşti”, a fost o „dictatură”, opera „unui dement, a unui incult”. Of, Doamne, cum zicea Vadim, de multe ori adus la capătul răbdării…

Dragnea şi Tăriceanu au avut acum dreptate – de mîine vor reveni la obiceiul lor – acela de a fi slugi peste slugi. E în reflexul lor! Nu vor denunţa falsele ameninţări sau păguboasele contracte! Sînt curios dacă va trece legea asta „offshore”, care ne lasă fără venituri din exploatarea propriilor noastre resurse. Deocamdată, cei doi practică o tergiversare – ceea ce nu înseamnă o rezolvare. O rezolvare este un NU ferm, urmat de o alternativă Pentru România! Nu contra ei!

Iată că, la ora la care scriu acest articol, a venit un semnal de la un personaj de care Dragnea a încercat să se apropie – neţinînd seama că nu merge să fii şi slugă şi să vrei să stai la masă cu un luptător dur ca Benjamin Netanyahu! Păi, numai vocea de tunet a premierului israelian mă face să-l văd pe bietul mustăcios cum se scurge, precum ceara lîngă flacără… Ei bine, brusc, Netanyahu a zis „Pas”, a amînat pînă la calende vizita. Dintr-o dată, are treburi prin nu ştiu ce Americă Centrală! Hai să fim serioşi – s-a aflat! Urmează să vină la Ierusalim un jucător adevărat, Viktor Orban. Adică unul căruia nu-i suflă în ciorbă nici alde Sică Borhot ot PNL, nici protestomanii – şi sub nici o formă ambasadele! Paranteză – culmea, Ungaria, care a dat una dintre cele mai mari monstruozităţi, fascismul horthyst, este considerată în urma României la numărul de evrei ucişi!… Revin – da, Orban Viktor este un partener pentru Netanyahu, Dragnea – nu! Sau, dureros spus, Ungaria este un partener pentru Israel, China, Rusia, Germania – România, nu! Nu, nu e logic – cine poate crede că un stăpîn pune la masă o slugă? Iar dacă o face, are un interes major, care nu vizează niciodată binele slugii. Nu trăim în romanele lui Tolstoi, din păcate.

Hans Klemm va pleca din România, sînt ultimele luni ale mandatului său. Nu ştiu ce a reuşit să facă, cert e că mă uitam la ultima sa reprezentaţie – acum, la recepţie. A împodobit zidurile cu portretele unor români – sau ale unor americani de origine română – care au creat adevărate punţi între SUA şi ţara noastră. „Statele Unite sînt mîndre că au avut un rol în Marea Unire, dat fiind că preşedintele Woodrow Wilson a menţionat România în celebrul său discurs «Cele 14 puncte» din ianuarie 1918, şi a făcut un apel la democraţie şi autodeterminare”, a declarat Hans Klemm. Dar, ceea ce Hans Klemm nu a spus este că Statele Unite NU au recunoscut niciodată oficial România Mare, adoptînd în perioada interbelică tot felul de formule diplomatice pentru a evita un document clar, oficial. Dar România, în integralitatea teritoriului de după Marea Unire, nu a făcut parte din viziunea politică formală a SUA. Niciodată, ca şi URSS-ul! Interesele americane de după 1918 erau legate de exploatarea resurselor tinerei URSS, stat pe care nu doreau să-l supere – din multe motive. Dar despre care altfel ţipau că e un pericol, iar mai tîrziu vor declanşa şi un război, aşa-zis „rece”, implicînd atîtea naţiuni! De fapt, cîte interese ascunse s-au făcut în spatele „cortinei de fier”!… Ca şi acum, dar slugile nu înţeleg. De aceea spun că Dragnea şi Tăriceanu merită felicitări pentru acest gest singular, dar mai au mult pînă să se ridice dispreţul meritat pentru ceea ce au făcut pînă acum.

Dar gestul acesta e o rază de speranţă. Este acel „am să încerc” din „Motto”, al lui William Faulkener, un americam bun şi genial, aşa cum e poporul american, în profunzimea sa – şi căruia îi urez un fericit 4 Iulie!

DRAGOŞ DUMITRIU

 

 

Inconştienţa şi inconştiinţa unui preşedinte

COMENTARII DE LA CITITORI