Democraţia de şatră fesenistă

in Război corupției

Mascarada cu alegerile astea europarlamentare e de tot rîsu’-plînsu’! Votul propovăduit cu obstinaţia democratică a Occidentului s-a demonetizat, într-un chip monstruos. Şi asta, din vina celor care continuă să fure alegerile, a celor care pervertesc acest concept de bază al democraţiei. Sînt aceleaşi personaje care, la chiolhanurile imperialiste, întind faţa de masă împodobită cu nobilul ideal al unei Europe Unite. Nesătuii ăştia ne înfundă toate drumurile şi, după ce ne vor fi secătuit bine, ne vor abandona iarăşi! Aşa acţionează imperialismul capitalist, aşa îşi acoperă el falimentul şi găunoşenia, crezînd că se poate ascunde în spatele culturii şi civilizaţiei sale, de altfel, admirabile!

Estimez că fesenisto-liberalii vor fi furat toţi, de-au rupt sigiliile, în noaptea de 25 spre 26 mai 2014. Trepăduşii de încredere au fost puşi paznici la stînele din dos. S-au hăcuit voturile lui Vadim şi s-au împărţit la udemerişti – ca o dovadă a dispreţului lor faţă de mişcarea naţională, al cărei nivel spiritual e mult prea înalt pentru nişte jalnici colportori de profesie. Epidemia hrebenciucă s-a întins în toată ţara şi s-a votat ca într-o democraţie de şatră.

Se apropie vremea în care oamenii aceştia vor fi alungaţi cu şuturi în popourile lor, mult prea democratizate. Nu va mai trece mult pînă ce vor fi hăituiţi şi obligaţi să dea înapoi tot ce au jefuit pe cînd se jucau de-a guvernarea! O mică adiere de crivăţ – că şi-au şi înfundat capetele în nisip, precum struţii, ba au început să cînte şi la mese străine. Parafrazînd obsesia ziarului ,,Click!“, spunem: Uite cine ne-a marcat 25 de ani din viaţă şi ne-a amanetat viitorul! Nişte teribile nulităţi guralive, hoţi-de-hoţi, indivizi fără scrupule, escroci politici. Uite şi cine-i susţine, atît de europeneşte, încît îţi vine să reconsideri toată cultura politicii clasice, asimilate de-a lungul vieţii. Şi, după ce le analizezi comportamentul, îi descoperi, parcă, pe adevăraţii vinovaţi de toate răspîntiile sîngeroase în care s-a aflat Europa, de-a lungul istoriei sale.

Aceasta este situaţia putredă care ne-a fost prefigurată şi pe care realitatea o confirmă: haosul instituţionalizat, indus, prin măsuri habotnic de crude, de înneguratul trafic imperialist.

Numai că palmele oamenilor s-au format pe parul dreptăţii!

Nichita Mladin

COMENTARII DE LA CITITORI