Denaturarea adevărului, pentru 30 de arginţi

in Alte știri

 

 

Cu doar cîteva zile înainte de începutul calendaristic al toamnei, apologeţii băsişti au declanşat o amplă acţiune de intoxicare a populaţiei, prin aşa-zisele sondaje de opinie, unul mai mincinos decît altul. În primul rînd, mă uimeşte tupeul unor pretinşi sociologi, indivizi ce-şi vînd cinstea, precum Iuda, pe 30 de arginţi. Unul dintre ei este Marius Pieleanu, vîndut trup şi suflet celor ce sug vlaga acestui popor, prea răbdător şi tolerant. Eu l-aş întreba pe acest pieleanu: de ce, în topul chestionarului, îi trece pe Băsescu şi Udrea – şi nu îl trece pe Corneliu Vadim Tudor, cel care, de 25 de ani, este şeful unui partid important de pe eşichierul politic al ţării, fost vicepreşedinte al Senatului şi europarlamentar, autor a peste 40 de opere, multe dintre acestea, traduse în 6-10 limbi străine? Cum poate crede acest M. Pieleanu (cu obrazul numai bun pentru pingelele celor ce-l plătesc) că noi vom da crezare aberaţiilor lui ,,sociologice”? Cum de-şi permite să ne servească gogoriţa că turistul nr. 1 al ţării, preşedintele Iohannis, figurează pe primul loc, în clasamentul antiştiinţific (spun asta, ştiindu-se bine că sociologia este o ştiinţă) realizat de el? Şi încă o întrebare pentru trepăduşii ce-şi petrec vremea slugărindu-i pe politicienii cu buzunarele doldora de bani: îşi închipuie ei, oare, că poporul mai crede în asemenea aberaţii? Ei bine, nu. Paharul s-a umplut, iar în toamna asta, răbdarea noastră va exploda, precum mămăliga.

VOICU ANTON

COMENTARII DE LA CITITORI