Deputatul Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pentru dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare a banilor şi şantaj (2)

in Război corupției

Scurgeri de informaţii
În vara anului 2014, Mihăilă ar fi permis unei alte persoane accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii dintr-un dosar penal diferit al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Ploieşti, în scopul de a-i fi înmînate unui jurnalist, pentru a le publica. „Informaţiile respective constau într-un contract de vînzare cumpărare pentru achiziţia unui bun şi un înscris olograf în care era prezentată, în rezumat, situaţia de fapt din dosarul menţionat”, susţin procurorii. În vara anului 2014, Mihăilă, în calitate de procuror, ar fi ticluit probe nereale, constînd în plîngerea formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeaşi unitate de parchet, sub aspectul săvîrşirii unor infracţiuni de fals în declaraţii. „Plîngerea respectivă, nedatată şi nesemnată a fost ulterior înmînată unui ofiţer cu funcţie de conducere în cadrul B.C.C.O. Ploieşti, pentru a fi valorificată”, mai acuză procurorii.
Sechestru pe averea lui Ghiţă
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea lui Ghiţă. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Acuzaţiile oficiale
Liviu Tudose: la data faptelor, procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvîrşirea infracţiunilor de: – luare de mită – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Viorel Dosaru: la data faptelor şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (I.P.J.) Prahova, pentru săvîrşirea infracţiunilor de: – luare de mită, – trafic de influenţă, – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, – favorizarea făptuitorului; Constantin Ispas: ofiţer de poliţie, pentru săvîrşirea infracţiunilor de: – trafic de influenţă, – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Sebastian Ghiţă: deputat în Parlamentul României, pentru săvîrşirea următoarelor infracţiuni: – 2 infracţiuni de dare de mită , – cumpărare de influenţă – spălare a banilor, – şantaj, – 2 infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, – conducerea unui vehicul fără permis de conducere; Aurelian Mihăilă: la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvîrşirea infracţiunilor de: – 2 infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, – cercetare abuzivă.

Sfîrşit
Ionel Stoica

COMENTARII DE LA CITITORI