Descîntec

in Poeme

Din lacrimile tale
din rana ta de dor
din viaţa vlăguită
va naşte un izvor.

Adună strop cu stropul
rubinului lichid
scobeşte într-o piatră
albă, al său nid.

Şi pune mătrăgună
şi flori de busuioc
şi gînduri de iubire
şi ochi de dragon mort.

Presară peste-acestea
o pulbere de-argint
ţesută-n valul lunii
la ceas de adormit.

Aprinde foc cu focul
tăciunelui nestins
şi peste el tu pune
cuibul de piatră albă
spălată-n răsărit.

Amestecă cu mîna-ţi
învîrte ferm şi blînd
lichidul arămiu
şi leagănă-l în gînd.

Şi lasă-l să se fiarbă
să scapere amnar
scîntei de foc să iasă
să-nlăture-un amar.

Pe vatra aburindă
tăciunii de-abanos
se sting încetişor –
îi vei privi duios.

Şi cînd aroma dulce
îţi va trezi fiori
vei lua cuibul de piatră
îl vei lăsa pe nori.

Îl vei clăti cu rouă
îl vei spăla cu drag
vei face toartă nouă
din cetină de brad.

Licoarea densă, caldă,
vei soarbe-o strop cu strop
vei picura în suflet
alean de piticot.

CRISTINA EREMIA

COMENTARII DE LA CITITORI