DESECRETIZAREA FENOMENULUI O.Z.N. ESTE IMINENTĂ (1)

in Alte știri

 

 

Realitatea fenomenului OZN nu mai poate fi ascunsă pentru mult timp. Există deja probe extrem de concludente, care atestă faptul că acest fenomen este real şi că el este menţinut secret faţă de public, din anumite interese guvernamentale de aşa-zis „nivel înalt”. Cei care guvernează din umbră, manipulînd naţiuni, războaie şi crize produse artificial, ţin ocupată populaţia cu jocuri politice, cu întîmplări mondene, scandaluri minore, sau cu un interes supralicitat asupra unor evenimente sportive. Dincolo de toate acestea, faptul că apariţiile OZN reprezintă manifestarea unor prezenţe extraterestre constituie – fără nici o îndoială – cel mai păzit secret din întreaga Istorie a omenirii.

Primele menţiuni despre OZN-uri

Pentru a aduce cîteva lămuriri asupra problematicii OZN, este util să prezentăm un scurt istoric al rapoartelor realizate cu privire la acest fenomen. Primele rapoarte OZN au fost întocmite în jurul anului 1942, cînd foarte multe avioane ciudate au împînzit cerul, în cel de-al II-lea război mondial. Piloţii americani le numeau, la început, Foo Fighters, însă, ulterior, limbajul militar oficial a instituit denumirea de Unidentified Flying Objects – UFO (Obiecte Zburătoare Neidentificate – OZN). După cel de-al II-lea război mondial, piloţii din toate taberele implicate relatează, în mii de rapoarte, prezenţa UFO. Ei menţionează, în principal, faptul că OZN-urile manifestă două caracteristici: performanţe de zbor incredibile şi o „curiozitate inteligentă“. Nu participau la nici o luptă aeriană, iar cînd se trăgea asupra lor, ele nu ripostau, dar nici nu puteau fi lovite, de parcă ar fi fost apărate de un „scut“. Părţile implicate credeau că sînt aparate de zbor ale inamicilor, însă, după conflagraţia mondială, s-a constatat că nu era deloc aşa. Avînd în vedere că toate arhivele de război ale ţărilor beligerante atestă că numeroase escadrile au raportat despre „fenomene aeriene neelucidate“, în anul 1946 a fost întocmit un raport asupra fenomenului OZN, prezentat de comandantul Forţelor Aeriene americane pe zona Pacific (generalul McArthur), documentul respectiv conţinînd peste 10.000 de pagini.

Apoi, după anul 1950, un grup de oameni de ştiinţă a demarat un proiect de cercetare, denumit „Proiectul Sign“, devenit, ulterior, „Proiectul Grudge“. Însă, acum se ştie cu certitudine – din mărturiile mai multor persoane direct implicate – faptul că, simultan cu aceste cercetări, a fost creat şi un proiect de dezinformare şi de manipulare a opiniei publice, denumit ,,Blue Book”. Acelaşi scop l-a avut, ulterior, şi aşa-numitul „Raport Condon“, care a contestat oficial existenţa OZN-urilor. În acest caz, Edward Condon a şi mărturisit, cu puţin timp înainte de a muri, că a fost, în permanenţă, dirijat de CIA. Întreaga chestiune OZN a început să fie secretizată, mai întîi de la nivel militar, invocîndu-se drept motiv securitatea naţională, însă procesul de secretizare a continuat, pe baza unor interese guvernamentale, la care extrem de puţini oameni au acces.

Ca un exemplu foarte semnificativ al gradului de secretizare şi de restricţionare a informaţiilor deţinute de bazele de date guvernamentale cu privire la problematica OZN, merită să amintim mărturia fostului senator american Barry Goldwater. La un moment dat al carierei sale, prin anul 1950, acesta a dorit să aibă acces la un depozit special de la baza aeriană Wright-Patterson, din SUA, unde fuseseră aduse nişte rămăşiţe, despre care se spunea că ar fi fost de provenienţă extraterestră, recuperate după prăbuşirea de la Roswell, din 1947: „Trăiam cu impresia că, avînd în vedere cariera mea de senator american, cu un trecut de general-maior în Corpurile Aeriene ale Armatei, dar şi de membru, timp de mulţi ani, al Comitetului de Spionaj, ales de Senatul american, nu voi avea de înfruntat mari dificultăţi în a mi se asigura accesul într-o zonă de secret militar. Am fost, însă, trezit brutal la realitate, în momentul în care, în pofida poziţiei mele, mi s-a refuzat accesul, fapt ce m-a enervat destul de tare. Modul acesta de a mă îndepărta mi-a revelat un lucru: că problema OZN-urilor este clasată la cel mai înalt nivel de secret de stat. La un nivel mult mai înalt decît bomba cu hidrogen şi decît orice alt lucru cunoscut la Pentagon, FBI, CIA, DIA, NSA etc. Cu alte cuvinte, nu există secret mai mare decît prezenţa extratereştrilor pe această planetă“.

Păstrarea, cu stricteţe,

a secretului

Modalitatea de menţinere a secretului, chiar în interiorul structurilor militare, sau ale celor guvernamentale, este bazată pe principiul subordonării piramidale, în care, la fiecare nivel, activitatea este foarte strict compartimentată, personalul fiecărui departament operînd doar cu informaţiile strict necesare (aşa-zisul ,,need to know”), iar cunoaşterea de ansamblu a legăturilor dintre departamente o au doar cîteva personaje din vîrful piramidei. Acestea se află, de fapt, în spatele oficialităţilor, fiind, practic, necunoscute în mod public. Există grade foarte înalte de secretizare, la care nici măcar preşedintele SUA (de exemplu) nu are acces.

O serie de dezvăluiri mai recente în acest sens ne este oferită şi de cel care a devenit – am putea spune – „vîrful de lance” al acţiunilor de deconspirare a secretelor guvernamentale legate de fenomenul OZN, dr. Steven Greer. Aflîndu-se în contact cu anumite persoane foarte înalt poziţionate în ierarhia guvernamentală, informaţiile dezvăluite de Steven Greer sînt deosebit de semnificative. Într-una dintre întîlnirile cu Bill Clinton (preşedintele de atunci al SUA), cu şeful CIA şi cu secretarul Apărării, dr. Greer relatează, într-una dintre cărţile sale, că a aflat, cu surprindere, că pînă şi acestor persoane li s-a interzis accesul la secretele legate de OZN-uri şi extratereştri. Pare de necrezut, dar, pur şi simplu, se merge pe principiul ,,need to know”, şi nimic mai mult. De asemenea, un prieten de-al lui Bill Clinton i-a spus lui Steven Greer că, în realitate, preşedintele chiar ar vrea să-l sprijine, dar se teme că, dacă va insista ceva mai mult în favoarea lui, va sfîrşi ca J.F.K. (John Fitzgerald Kennedy). Într-o altă situaţie, cam prin anul 1994, directorul CIA l-a întrebat, într-un mod foarte semnificativ, pe Steven Greer, care propunea încă de pe atunci paşii de urmat pentru realizarea proiectului ,,Disclosure” (Dezvăluirea): „Cum să deconspirăm ceva la care, de fapt, nu avem acces?“.

Iată un alt exemplu: Steven Greer a intrat, la un moment dat, în posesia unui document strict secret, care conţinea o listă a numelor de cod şi a denumirii proiectelor care aveau legătură cu extratereştrii, obţinut prin anumite surse foarte secrete. El a prezentat, în anul 1997, acest document comandantului Marinei americane, amiralul Tom Wilson, care era şi directorul Departamentului de Informaţii al Statului Major de la Pentagon. Dr. Greer a constatat că acesta, pur şi simplu, nu era informat despre acele operaţiuni care se desfăşurau chiar în departamentul lui. Nervos, Wilson a dat un telefon şi a cerut să fie informat. Dar, surpriză, persoana de contact din acea celulă supersecretă i-a răspuns: „Domnule, îmi pare rău, dar nu aveţi «need to know» pentru aceasta“.

Dr. Steven Greer afirmă că „întregul domeniu al cercetării legate de OZN-uri este atît de bine controlat de diverse grupări şi atît de întortocheat, încît cel puţin 90% dintre informaţiile referitoare la acest subiect, destinate publicului, sînt complet inventate şi constau doar în dezinformare atent planificată şi război psihologic programat“. Pe reţeaua Internet există, de exemplu, foarte multe filmări despre aşa-zise apariţii OZN, care sînt, în mod evident, nişte falsuri. Putem fi siguri că o mare parte dintre ele nu a fost postată acolo întîmplător. Acest lucru creează senzaţia că nu poţi avea încredere în nici una dintre acele filmări şi că fenomenul ar putea fi, în ansamblul său, doar o mare amăgire. Cu toate acestea, multe dintre apariţiile OZN nu pot fi atît de uşor catalogate ca falsuri, în special atunci cînd este vorba despre un număr mare, sau foarte mare, de martori oculari.

Per ansamblu, este evident că poziţia oficială, adoptată de către autorităţi, este încă şi astăzi aceea de negare a vreunei prezenţe extraterestre, afirmîndu-se că există doar supoziţii şi cazuri încă neelucidate.

Astronauţii oferă declaraţii şocante

Iată, însă, că odată cu începerea misiunilor în spaţiul cosmic, astronauţii au constatat, cu regularitate, prezenţa unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN) în jurul Pămîntului. Aceste observaţii sînt mult mai numeroase decît s-ar crede. Ele au fost făcute atît de către primii cosmonauţi ruşi (Iuri Gagarin şi Gherman Titov, cu navetele spaţiale Vostok), cît şi de primii cosmonauţi americani (navetele spaţiale Mercury). NASA (National Aeronautics and Space Administration) a ascuns, şi încă mai ascunde, opiniei publice internaţionale numeroase întîlniri pe care astronauţii le-au avut cu obiectele zburatoare neidentificate. În acest sens, sînt deosebit de semnificative uimitoarele relatări despre extratereştri, făcute de mai mulţi astronauţi faimoşi, printre care Neil Armstrong, Edwin Aldrin, Ed White, James McDivitt, Gordon Cooper, Edgar Mitchell, Scott Carpenter şi Buzz Aldrin.

De exemplu, Scott Carpenter spunea, printre altele: „Niciodată, atunci cînd au ieşit în spaţiu, astronauţii noştri nu au fost singuri. A existat o constantă supraveghere din partea OZN-urilor“. Foarte edificatoare sînt şi dezvăluirile cosmonautului american Edgar Mitchell, fost component al echipajului navetei spaţiale Apollo 14, al 6-lea om care a păşit pe Lună şi un om de ştiinţă respectat. Pe scurt, el a afirmat că a avut privilegiul de a fi informat autorităţile asupra faptului că Pămîntul a fost vizitat de civilizaţii de pe alte planete şi că fenomenul OZN este real, dar a fost ascuns de către guvernele noastre, de cel puţin 60 de ani încoace… Edgar Mitchell a lucrat pentru NASA şi, conform propriilor declaraţii, convingerea sa în privinţa acestor prezenţe extraterestre este următoarea: „Dacă ei ar fi fost cu adevărat ostili, noi am fi dispărut de mult timp“.

Există mai multe mărturii (cum ar fi cea a fostului oficial NASA, Christopher Kraft) şi chiar înregistrări audio ce au fost postate, neoficial, pe Internet, care arată că astronauţii care au fost pe Lună au raportat, uluiţi, prezenţe extraterestre absolut evidente. Sînt cunoscute, în acest sens, declaraţiile lui Neil Armstrong, Buzz Aldrin, Charles Duke, John Young şi Thomas Mattingly, care au văzut obiecte uriaşe mişcîndu-se în craterele lunare şi pe care chiar au reuşit să le filmeze. Înregistrările audio ale misiunilor indică faptul că aceşti astronauţi au raportat observaţiile lor uimitoare Centrului de Control de la Houston, însă nici una dintre ele nu a fost făcută publică.

Există, de asemenea, mărturii concludente, conform cărora misiunile Apollo 11 şi Apollo 12 au remarcat că, la aselenizarea modulelor lor, s-a produs o undă de rezonanţă care a făcut ca Luna să emane un sunet „ca de clopot“ (după descrierea unui om de ştiinţă al NASA) timp de aproape o oră. Ca urmare, după cum descrie şi cercetătorul rus Vladimir Azhazha, oamenii de ştiinţă au bănuit că Luna ar putea fi goală pe dinăuntru şi, pentru a studia mai bine efectele acestui fenomen, au intenţionat să producă o undă seismică mai puternică. Pentru aceasta, misiunea Apollo 13 intenţiona să detoneze o mică bombă nucleară cu plutoniu, pe suprafaţa Lunii. Însă, în apropierea Lunii, la bordul modulului s-a produs o explozie ce a distrus panoul de comandă. Se pare că această explozie a fost provocată de o misterioasă rază de puls magnetic, care provenea de la un OZN venit de pe Lună.

Sînt şi alte tipuri de dovezi care indică faptul că pe Lună există baze extraterestre, în legătură cu care autorităţile menţin un secret absolut. În acest sens, deosebit de edificatoare sînt filmările şi fotografiile realizate de Jose Escamilla (vezi ,,UFO-The Greatest Story Ever Denied”, sau ,,Celestial”).

Regăsim, de asemenea, numeroase alte dezvăluiri, deosebit de importante, care vin din partea unor persoane foarte calificate. Astfel, sînt consemnate mărturiile a sute de piloţi, tehnicieni, persoane implicate în structurile militare sau guvernamentale de vîrf, care au făcut dezvăluiri deosebit de importante despre OZN- uri, în ciuda faptului că, prin asemenea rapoarte, ei au riscat să-şi atragă compromiterea imaginii publice şi, nu de puţine ori, chiar concedierea.

Declaraţiile unor oficiali îndrăzneţi

Prezentăm, în continuare, cîteva exemple edificatoare, declaraţii ce vin din partea unor oficiali de rang înalt, din cadrul personalului militar sau guvernamental. Locotenentul Walter Haut, ofiţer în cadrul Biroului de presă, al ,,RoswellArmyAirBase”: „Eram, efectiv, în posesia unui disc zburător, care a fost găsit într-un ranch, la nord de Roswell. Informaţia mi-a fost transmisă de colonelul Blanchard. Acoperirea a fost orchestrată, rapid şi foarte eficient, de la Washington, prin diferite canale. Trebuia să spunem că totul era fals, că era vorba doar de un balon meteorologic“.

Lordul Hugh Dowding, ofiţer, comandant al Royal Air Force în timpul celui de-al II-lea război mondial, declara, în anul 1954: „Cu siguranţă, OZN-urile sînt reale, şi originea lor este interplanetară. Dovezile acumulate cu privire la existenţa acestora sînt nenumărate, iar eu accept realitatea existenţei lor. Peste 10.000 de apariţii OZN au fost raportate, cele mai multe dintre ele neputînd fi explicate nici prin mijloace ştiinţifice, nici prin presupunerea că au fost nişte halucinaţii, reflexii, meteoriţi, roţi căzute din avioane şi alte asemenea lucruri. Aceste OZN-uri au fost semnalate pe ecranele radarelor, iar vitezele observate erau de peste 14.000 km/oră. Sînt convins că aceste obiecte există şi că nu au fost fabricate de naţiuni de pe Terra. Eu nu văd altă variantă decît acceptarea faptului că sînt de natură extraterestră”.

Vice-amiralul R. H. Hillenkoetter, comandant al Serviciilor Secrete în Pacific în timpul celui de-al II-lea război mondial, şi, ulterior, şef al CIA, declara în 1960: „În culise, ofiţerii de rang înalt din Air Force sînt serios îngrijoraţi în ceea ce priveşte OZN-urile. Dar, printr-o politică oficială de secretizare şi de ridiculizare, mulţi cetăţeni sînt înclinaţi să creadă că OZN-urile ar fi nişte prostii“.

Colonelul Hayashi, comandant, în anii ‘60, al Air Transport Wing, din cadrul Air Self-Defense Force (Autoapărarea Aeriană a Japoniei), declara: „Existenţa OZN-urilor este imposibil de negat. E foarte ciudat că nu am reuşit, nici după 20 de ani de cercetări, să le identificăm originea“.

Jimmy Carter, fost preşedinte al SUA: „Sînt convins că OZN-urile există, deoarece am văzut eu însumi unul. Era lucrul cel mai straniu pe care l-am văzut vreodată – era enorm, foarte luminos şi îşi schimba culoarea. Un lucru e sigur: nu voi mai glumi niciodată pe seama celor care spun că au văzut un OZN pe cer“.

Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al URSS, declara, în 1990: „Fenomenul OZN este real şi trebuie tratat cu seriozitate“.

Este util să precizăm că şi în URSS au existat mai multe programe secrete de studiere a OZN-urilor. Dintre acestea, menţionăm programele „Reţeaua“ (1978), ,,Galaxy” (1980), iar în anul 1985 a fost demarat proiectul secret ,,Horizon”.

Legea liberei informaţii

În ultimii ani, în virtutea aşa-numitei „Legi a informării libere“ (Freedom Information Act), tot mai multe informaţii despre dosarele OZN au fost scoase din arhivele secrete ale mai multor guverne din diferite ţări şi au fost date publicităţii. Legea Informării libere garantează cetăţeanului – cel puţin teoretic – dreptul de a fi informat corect şi obiectiv asupra aspectelor sociale şi guvernamentale fundamentale.

Au fost desecretizate mii de documente în ţări precum Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Argentina, Belgia, Irlanda, Danemarca, Turcia, Franţa, Japonia, Canada, Italia, Brazilia, Spania, Australia, Mexic, Chile, Suedia, Peru, Finlanda şi altele. A ieşit, astfel, la lumină o imensă cantitate de informaţii despre observări de nave, aterizări şi chiar contacte directe cu fiinţe extraterestre.

De exemplu, oficialii britanici au făcut publice, în luna mai a anului 2008, aproape 8.500 de pagini ale rapoartelor care au înregistrat apariţii de OZN-uri, semnalate de militari şi de civili încă din anii ‘50 şi care, pînă la acel moment, fuseseră strict secrete. De atunci au fost înregistrate şi clasificate peste 12.000 de rapoarte. Cele 35 de mari dosare, care au fost accesibile şi pe Internet, acoperă, în principal, perioada cuprinsă între 1997 şi 2005. Ele conţin fotografii, desene şi descrieri ale apariţiilor unor farfurii zburătoare, precum şi scrisorile pe care Ministerul Apărării le-a trimis drept răspuns martorilor oculari care au semnalat aceste evenimente. Dosarele au fost disponibile pentru descărcare liberă pe Internet, timp de o lună. Interesul public a fost enorm, s-au înregistrat aproximativ 2 milioane de descărcări în prima săptămînă. Documentele date publicităţii de Arhivele Naţionale Britanice includ zeci de mărturii, schiţe şi procese verbale despre întîlniri cu astfel de obiecte misterioase, ce au avut loc pe teritoriul Marii Britanii. La 12 iulie 2012, guvernul Regatului Unit a făcut publică şi cea de-a 9-a tranşă de fişiere OZN. Într-un mod similar, în SUA, prin intrarea în vigoare a Freedom of Information Act, au început să fie desecretizate dosare, începînd cu anul 1977.

Să nu ne facem, însă, iluzii. Freedom of Information Act nu prezintă decît relatările şi opiniile unor martori implicaţi în diverse cazuri asimilate fenomenului OZN, ceea ce nu înseamnă că oficialii admit că toate aceste mărturii sînt şi reale. Dimpotrivă, concluzia generală a rapoartelor oficiale cu privire la documentele declasificate a fost aceea că ,,din toate observaţiile realizate, nu s-a putut emite o părere fermă cu privire la provenienţa extraterestră a obiectelor respective“. În plus, cazurile prezentate sînt puerile şi parcă special alese „ca să adoarmă spiritele agitate“, evitîndu-se, de exemplu, evenimentele militare cu adevărat importante, care au avut loc. De asemenea, în pofida adoptării Legii liberei informări, nu sînt publicate toate documentele despre OZN-uri, deşi aceasta este impresia pe care oficialităţile vor să o lase. Legea oferă cetăţeanului dreptul să ceară dezvăluirea unui document, însă nu îi obligă, automat, pe oficiali să o şi facă. Dacă oficialii invocă motivul că acele dezvăluiri implică expunerea securităţii naţionale la un anumit risc, atunci dosarul cerut nu poate fi accesibil. Sub acest motiv, în realitate, doar o foarte mică parte a documentelor despre OZN-uri au fost date publicităţii şi, în destul de multe cazuri, documentele respective conţin, în proporţie de 75%, pagini negre (cenzurate).

Este semnificativ să observăm că, în ianuarie 2013, un raport (cu adevărat uluitor) al Ministerului rus al Afacerilor Externe (MAE) asupra agendei primului-ministru Dmitri Medvedev la Forumul Economic Mondial (FEM) afirmă că Rusia îl va avertiza pe preşedintele Barack Obama că „a sosit timpul“ pentru ca lumea să cunoască adevărul despre extratereştri, iar dacă Statele Unite nu vor lua parte la acest anunţ, Kremlinul va face acest lucru, de unul singur.

(va urma)

MARVIN WHITE

COMENTARII DE LA CITITORI