Despre curve şi peşti

in Război corupției

Unii, care se duc la biserică doar ca să fure ce-a mai rămas în cutia milei după ce a fost scotocită de popi, se bat cu pumnii în piepturile tăbăcite de tutun de contrabandă că şi ciomăgeala ar fi sport. Adică, vezi Doamne!, dacă bagi doi nătăfleţi pescuiţi de prin cîrciumile insalubre într-o cuşcă şi-i îndemni să se ia la poceală pînă cînd ajung cu o jumătate de picior în groapă, speriaţii ăia or să devină nişte gentelmeni. Numai buni să le faci statuie şi să-i mîngîi pe cucuie.

Publicitatea acestor bătăi de stradă, transferate în sălile de sport, la care participă diverşi intelectuali subţiri, cărora socraticii le zic bagabonţi, a atins coarda subţire a telescuipătorilor contemporani cu prostia. Şi nu numai coarda, ci şi coardele, care abia aşteaptă să defileze pe la întrunirile tovărăşeşti ca să-şi prezinte marfa trupească, refrigerată, semipreparată şi gata despachetată. Din păcate, la şcoala de taici pe care au absolvit-o aceste vestale nu le-a spus nimeni că vulgaritatea ucide tot ceea ce este mai frumos într-o femeie: misterul.

Cu excepţia sesiunilor parlamentare, la galele de caftangeală şi proxenetism întîlneşti cele mai disponibile curve şi cei mai mulţi borfaşi pe metrul pătrat. Pe unele le-ai mai văzut pe la tembelizor, la emisiunile culturale gen „Cutia cu maimuţe“, pe altele le-ai depăşit pe şoseaua de centură, pe unde dădeau kilometrajul peste cap.

Peştii sînt în sală, în acvariul de pe primul rînd, supraveghind desfăşurarea activităţilor obşteşti, expunînd şi preţăluind marfa şi, evident, încasînd biştarii. Că în lumea asta a luptelor cu bunul-simţ un singur lucru contează: mălaiul. Restul e golănie. Fiecare e pe cont propriu şi, dacă e incapabil să se vîndă, n-are decît o soluţie: să se întoarcă în stradă. Unde vor face acelaşi lucru numai că e mai frig, iar paraii sînt puţini. În plus, te poate lua şi potera, care nu poate înghiţii cacealmale ca la Torino, unde nişte ciumpalaci s-au prefăcut că sînt sportivi de superclasă şi or să-i ţină pe românii plecaţi de acasă cu sufletul la gură, după ce, iniţial, îi atacaseră la portofel.

Eu, după cum bine ştiţi, iar dacă nu ştiţi ar cam fi timpul să băgaţi la cap, nu obişnuiesc să mă uit la cafteli între oameni, întrucît sînt un bun creştin. Sau, cel puţin, aşa mi se pare.

M-am uitat odată la un meci de-al lui Zmărăndescu, în care unul îi căra pumni cu nemiluita, iar, în contrapartidă, Cătălin sărea pe el şi-l lua în braţe. „Dragoste la prima vedere!“, mi-am zis, neînţelegînd ce se întîmplă. „Numai de nu l-ar afla Gigi Becali că joacă în echipa adversă, că-l lasă fără serviciu!“.

Mi-a fost milă de bodyguard la cît a încasat, dar mi-a venit sufletul la loc cînd, la finalul ciomăgelii care-i lăsase urme adînci pe muian, a fost declarat învingător. „Măi, să fie, ăştia premiază porumbelul păcii! Bravo lor!“. Şi n-am mai urmărit asemenea războaie nucleare că, spre deosebire de cei care se benoclează la trucaje ca şi cum ar fi adevărate, eu simţ enorm şi văz monstruos!

Dar aseară mi-am încălcat jurămîntul de castitate vizuală şi am deschis televizorul să văd şi eu un meci de fotbal de prin ţările în care acest termen are acoperire şi pe teren. Cînd colo, ce să vezi?! Pe canalul de sport se băteau două muieri de parcă nimerisem la Capatos, deşi n-am p(r)ostul ăsta în grilă. Astea fie erau flămînde, fie erau nemăritate, că le lipsea ceva esenţial de se păruiau cu atîta simţ de răspundere. M-am lămurit că şi distinsele paraşute – care în loc să-şi păstreze farmecul ca să pună ghearele pe cîte un bărbat priceput la procesul tehnologic de înmuiere a cocoaşei cu cobiliţa, în preludiu, ca ulterior, după orgasm, să procreeze – erau sportive. S-a întors lumea cu himenu-n sus, nu ne mai facem bine!

Cînd m-am întors de la duşul rece, că trebuia să-mi revin într-un fel, filozoful licenţiat în drept, istorie şi jumări de porc, Cătălin Moroşanu, un fel de Jean Constantin al ringului, le zicea fraierilor din sală că ar bate o fată. A trebuit să-mi scot apa din urechi cu tirbuşonul ca să pricep că, de fapt, a bătut o fată. Măi să fie! Mă uit în ring, şi nu zăresc nici o paraşută. Doar într-un colţ stătea tupilat, cu mîna la bostan, ca un vasluian după discoteca de sîmbătă seara, un negru de vreo 125 de kg. „Să vezi că nebunu’ de Moroşanu a bătut-o pe nevastă-sa!“, mi-am zis contrariat.

Dar n-a fost aşa. Cu ajutorul reluării, am înţeles că sportivul dat cu cremă de ghete a considerat că, pentru banii pe care i-a luat, chiar şi un pumn primit în bornău e prea mult şi s-a prefăcut mort, refuzînd lupta. Bravo lui, băiat descurcăreţ, ca să nu zic de-a dreptul delicat, că aş eluda adevărul cu neruşinare!

Jucăria de pluş pe care i-a dat-o Moroşanu în prologul bătăii de joc numită „Gală K1“ i s-a lipit de inimă ca marca de scrisoare şi nu s-a mai dezlipit de acolo, cu toate insistenţele organizatorilor. În schimb, păpuşica pe care i-a oferit-o lui Cătălin l-a înrăit şi mai tare pe moldoveanul nostru. Că în zona asta crepusculară de lume, neoamenii nu se înmoaie decît de la o vadră de şoricioaică în sus. E singurul plocon care poate stoarce lacrimi de crocodil.

La Torino, spectatorii au plîns după bani. Şi-o vor mai face ori de cîte ori vor merge la şourile organizate de Eduard Irimia, un băiat care pare deştept doar pentru că profită de pe urma proştilor. Şi cum în spaţiul carpato-danubiano-erotic prostia e infinită şi foarte apreciată, fiind catalogată drept descurcăreală, promotorul cu un trecut dubios şi un prezent scandalos va avea un viitor strălucit. Că de luptători umflaţi cu hamburgheri şi conserve de fasole bîhîie lumea interlopă…

Adi Sfinteș

Preşedintele Filialei PRM Buzău

(Editorial preluat din „Arena buzoiană“)

COMENTARII DE LA CITITORI