Despre Dragnea, și nu numai

in Polemici, controverse

Ofensiva mediatică, dar și cea penală împotriva actualului președinte al PSD, Liviu Dragnea, sînt mai agresive decît tot ce am întîlnit în ultimii ani. Cred că acest nume, acest om, acest caz, are să devină cumva obiect de studiu pentru facultățile de jurnalism și comunicare, datorită modului ferm în care persistă în ceea ce face, convins că este drept. Totodată, felul în care este tocat de către presa main-stream este un alt subiect, mai ales că zilnic se găsesc noi forme mediatice de atac, noi strategii de abordare și de distrugere a imaginii lui Liviu Dragnea, dar și a partidului pe care îl conduce. Noi, cei care observăm și încercăm să fim imparțiali, nu putem să nu apreciem atît tăria psihică a lui Dragnea, cît și incisivitatea informațiilor care apar în spațiul public, cu privire la ,,năzdrăvăniile” președintelui PSD. Este o luptă dură, pe contre, în care se amestecă, evident, și sunetul cătușelor, prin implicarea, totală și la risc, a Justiției. Finalul acestui război este aproape, dar încă nu este stabilit cîștigătorul.

Cea care pierde, în ambele situații, este România. Dacă ar pierde Dragnea, cei care preiau puterea nu sînt nici pe departe ,,mai români”, iar dacă ar cîștiga Dragnea, România va ieși din nou înfrîntă, pentru că vom asista la modificări structurale de natură economică, sau cel puțin la o criză, fie ea politică, fie economică. Cei care investesc mulți bani în ,,tocarea” și în ,,fierberea” la foc mic a lui Dragnea, nu își vor permite să piardă, așa că, ori vedem PSD în degringoladă, cu Liviu Dragnea la închisoare, ori ceva poate mai grav, o criză socială de proporții.

Politica românească nu mai are eleganța de altădată, cînd lupta politică era oarecum curată, cînd liderii partidelor veneau cu soluții pentru țară, cînd exista un minim bun-simț. Nu mai e așa. Acum, ori te bagă la închisoare, ori nu. Vă rog să priviți la șefii partidelor care îl tot atacă pe Liviu Dragnea: Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac. Nici unul nu vine cu ceva, cu o soluție pentru România, cu ceva care să aducă prosperitate țării. Nu! Ei vin și îl înjură pe Dragnea, și cam atît. Ba nu, nu doar atît. Pe lîngă asta, o atacă pe Viorica Dăncilă, atacă PSD-ul, pe toți românii care fac parte din PSD, și laudă Europa, pe liderii altor state europene, companiile multinaționale, tot ce e străin. Excepție este Ludovic, care este atît de speriat de scheleții pe care îi are prin dulap, încît moare pe baricade cu Iohannis în brațe, dar și cu laude grețos de lingușitoare la adresa Justiției.

Deci, cine naiba este aici defect? La o analiză lucidă, zici că Dragnea este un bun român. Și din ce declară, chiar pare să fie. Are un mesaj interesant, patriotic, cu iz naționalist. Dorește ca românul să fie protejat de alimentele toxice din import, dorește o economie solidă, el vrea binele țării. Se ceartă chiar și cu Europa, îi face pe ăia de vise rele, și declară că ,,România nu este colonie”. Bun, e ok mesajul. Dar presa îl toacă mereu, tocmai pentru că el este împotriva celor care o finanțează, se pare. Este simplu și evident că nu poți să susții, presă europeană fiind, un șef al unui partid care, cel puțin la nivel declarativ, dorește o Românie ceva mai verticală în fața UE, și nu împotriva ei.

Totuși, de ce mesajul lui Dragnea nu prinde în totalitate la public? De ce nu are presa favorabilă mai deloc, decît cu mici excepții? Ma refer la presa mai putin partizana si fara surse de finantare oscure, ca sa nu zic externe. De ce PSD este acum asociat cu prostimea și cu sărăcia? Păi ne uităm la persoanele care reprezintă acum acest partid la nivelul Executivului, la Viorica Dăncilă și la alți miniștrii și consilieri submediocri, a căror prezență le ridică mingea la fileu celor care oricum nu iubesc PSD-ul prea tare. Prin urmare, tunurile nu vor înceta prea curînd să tragă mediatic asupra PSD cu știri negative, descurajante, belicoase, fie ele adevărate sau nu. Pe de altă parte, dacă ne amintim de gafele fostului președinte american George W. Bush, Dăncilă este parfum la capitolul inepții.

Unde greșește PSD, unde greșesc în general președinții de partide, unde greșesc românii și de ce naiba sîntem atît de prost văzuți în Europa? Liviu Dragnea nu a ajuns încă să cunoască faptul că, pentru români, nu contează mesajul, ci purtătorul acestuia, al mesajului. Un nene care a fost toată viața bugetar și îți vorbește ție, române, de patriotism, de neam, de dragoste de țară, nu este deloc luat în serios. Dacă, în schimb, Corneliu Vadim Tudor venea cu același mesaj, era credibil, era luat în serios, era iubit. Cînd vine Dragnea, însă, și debitează mesaje patriotice, nu prinde deloc la public. Ba chiar naște zîmbete. Poate că el, Liviu, este sincer și corect în ceea ce spune. Poate chiar așa își dorește. Dar și-a ales prost purtătorul de mesaj, adică pe el însuși. Cine îl consiliază nu știe deloc cartea comunicării, nu are habar de PR politic sau, cel puțin, nu este în pas cu vremurile. Unde sînt comunicatorii de pe vremea lui Năstase sau chiar a lui Ponta? Dragnea stă prost la capitolul consilieri, așa cum și Dăncilă este praf. Dar PSD-ul este recunoscut pentru că practică nepotismul pînă la extrem, așa că nu mă miră deloc slaba performanță a consilierilor politicenilor Social Democrati.

Dragnea Liviu, ca să cîștige, are nevoie de ceva mai mult curaj pentru a înțelege că, în secunda în care e dat jos de acolo, ori este arestat, ori e deja istorie. Dacă o mai lălăie mult și nu își angajează un comunicator bun, care să simtă ce vrea românul, independent de ceea ce presa ostilă îi livrează, el nu va mai rezista mult. Îmi amintesc de Ponta, de Victor Ponta, cel care a fost premier pînă la Colectiv, în 2015. Era supus unei presiuni foarte mari, cam toată presa îi era ostilă, așa cum se întîmplă acum cu Dragnea. Imediat ce a demisionat, presa l-a uitat cu totul. La comandă, parcă, a căzut în uitare dar și în achitare penală. Nu mai era ,,Mickey Mouse” sau ,,ăla micu᾿”. Toate păcatele s-au șters și uite că a revenit acum în politică, precum un nou născut, pur precum o lacrimă și numai bun de pus șef la… PSD, din ce spun unii analiști. Pentru români, această realitate trebuie să fie utilă, bună de băgat la cap, și anume că presa este plătită să își distrugă ținta care îi este indicată de către patronat. Ce se întîmplă după aia, nu mai este problema ei. Or, românul, de mai bine de 30 de ani, pare că nu reușește să înțeleagă că presa pe care o consumă pe nemestecate este destul de nocivă, în majoritate, fie pentru sănătatea lui mintală, fie pentru întreaga națiune. De ce nu înțelege, oare? Pentru că el, românul, se crede deștept, în timp ce Constantin Brâncuși a fost mereu de altă părere.

Eu îl admir pe Dragnea pentru că încă rezistă. Ori are spatele asigurat din afară, ori are sînge de milițian în vene. Dacă ar avea ceva mai mult curaj și o consiliere mai bună, ar avea chiar șanse să cadă în picioare. Păcatul lui este că nu reușește să facă niște schimbări radicale și benefice pentru zona privată a economiei, că nu forțează Ministerul de Finanțe să reformeze ,,Statul în Stat” – pe nume ANAF, că nu aduce un plus de siguranță economiei, prin implementarea unor legi care să ajute întreprinderile mici și mijlocii. O legislație cu adevărat constructivă și benefică, de natură liberală, făcută, însă, de întreprinzători, nu de funcționari publici, ar duce economia suficient de sus cît să fie ceva mai bine văzut de către antreprenori. De ce nu face el asta, e altă poveste! Nu are putere sau nu are materie cenușie. Dăncilă este total depășită, iar Vîlcov e pus la fel de bine pe căpătuială sau doar timorat de anii de pușcărie care îl așteaptă. Nimeni din Guvernul ăla de tîmpiți nu are viziune, așa că Dragnea, dacă nu face un pas decisiv spre un salt economic real, nu bazat pe suprataxare, are să devină exact ceea ce se pare că nu își dorește, un mic șef de partid anonim, care a avut ocazia să facă ceva pentru țară și nu a făcut.

În timpul întregii guvernări PSD – ALDE nu am văzut nici un fel de autostradă începută, nu am văzut nici un fel de măsuri ceva mai liberale din partea ALDE, nu am văzut nimic care să aducă plus valoare economiei. Am văzut doar bugetari mai mulți, am văzut un ANAF mai agresiv și lipsit de viziune și comunicare, așa cum a fost mereu, de altfel; am văzut, de fapt, un Guvern impotent, explicabil în fond, dat fiind faptul că premier este o femeie. În afară de majorări de salarii în sistemul bugetar, majorări de pensii și subvenții pentru agricultori eu nu am văzut nimic.

Bun, ce face în tot acest timp Opoziția? Cei care, în afară de a lătra la PSD, la Dragnea, nu fac nimic altceva? În ultima săptămînă, singura activitate a lui Orban a fost să declare că PNL va face cumva pentru a elibera Teleormanul de Dragnea. Sau că ,,atacul infractorilor asupra Justiției trebuie să înceteze”. Păi normal că nu vrei să se schimbe nimic în Justiție, mai ales că tu însuți ești destul de menajat, ești în grațiile ei, ale Justiției, și, dacă lucrurile vor rămîne așa, tu scapi, și alții intră. Păi, de aia mori de nervi cînd vezi că Justiția se vrea schimbată, poate chiar în bine, cînd vezi că Iohannis, pe care îl idolatrizezi, a avut 49 de dosare penale clasate și o casă luată cu acte false, este liber, în timp ce tu, dacă nu te lupți, e posibil să intri la Beciul Domnesc pentru cine știe ce schelet aflat undeva, într-un fișet, pe la DNA. Valabil și pentru alți politicieni de prin PNL, împănat cu PDL. Chiar și cu USR. Mie tot nu îmi este clar cum au dispărut niște documente prin care conducerea acestui partid tînăr era suspectă de finanțare frauduloasă a campaniei electorale din 2016.

Prin urmare, Opoziția, să zicem PNL, nu zice nimic de binele românilor, cel puțin nimic serios, constructiv, gen măsuri economice sau măcar despre un alt mod de a face politică. Nu sprijină cu nimic românul, fie că este el individ sau companie, nu aduce nimic nou, nimic constructiv. PSD-ul nu are materie cenușie pentru a înfrunta cum trebuie PNL, nu are presă, nu are purtător de mesaj, nu are mesaj, nu are viziune, nu are nimic. Dragnea se folosește de cei din jurul lui, foști PRM-iști, dar nu înțelege clar cum e treaba cu patriotismul. Nici la capitolul economie nu înțelege cum funcționează lucrurile, nici el, nici Dăncilă, nimeni, pentru că toți ăia de acolo s-au căpătuit din politică și/sau din afaceri cu statul, nu din minte și inițiativă. La fel e și la PNL, să nu credeți că e altceva acolo. De fapt, partidul ăla se numește ,,liberal” așa, ca să se afle în treabă. Nu există nimic liberal în acțiunile PNL din ultimii 30 de ani. Toți sînt bugetari acolo, sus, în conducere. Viorel Cataramă era singurul liberal cu ceva viziune și potență. În rest, cei de la PNL nu au viziune, nu au consilieri, nu au nimic liberal. Sînt tot niște comuniști, doar că sînt vopsiți în galben. Despre USR – PLUS, că sînt alianță acum, la fel putem spune, doar că ei se pare că sînt urmași de securiști, cum se tot declară public de diverși politicieni. E de admirat, însă, faptul că, atunci cînd era premier, Cioloș a admis că este depășit de zona economică, și că se mai sfătuia cu diverși antreprenori. Problema lui era alta, însă: apela la multinaționale, nu la antreprenori români, așa că tot prost a ieșit. Nu înțeleg de ce Tăriceanu, liberal autentic – zice el, nu merge la Dăncilă și, cu toată capacitatea lui de convingere, să îi impună o linie ceva mai liberală a economiei. Ori poate își imaginează că PSD își va eroda din putere și din electorat, iar ALDE are să cîștige mai mult anul viitor, la alegerile generale? Așa de limitat să fie?

În concluzie, România nu are cap, nu are creier. Cei care o conduc sînt niște amatori, unii dintre ei, păpuși conduse, alții doar proști care se manifestă ca niște găini bete de putere, care fac mult zgomot și cam atît. Țara asta nu are viitor și nici prezent. Iar trecutul dispare și ăla, pentru că istoria începe să se schimbe în funcție de anumite interese. Cine va salva națiunea, nu știm. Știm, însă, că am început să ne descurcăm bine în postura de colonie.

Tano

Păreri și opinii