Despre psihoterapia ortodoxă (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Pentru cine nu ştie, Dmitri Alexandrovici Avdeev este un tînăr psihiatru rus, care militează pentru formarea atitudinii creştine împotriva maladiilor psihice (psihoterapia ortodoxă). În dubla lui calitate, de om de ştiinţă şi de credincios care practică terapia sufletească a Bisericii Ortodoxe, dr. D.A. Avdeev a scris numeroase cărţi şi articole, a ţinut conferinţe pe teme medicale, văzute din perspectiva bisericească. Printre aceste cărţi se numără şi aceea care poartă titlul: „Nervozitatea: cauze, manifestări, remedii duhovniceşti“, o carte de 190 de pagini, format „livre poche“, tipărită în anul 2000, la Editura Sofia, Colecţia Ortodoxă, cu binecuvîntarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi al Teleormanului. Pînă la un punct, şi urmînd calea ştiinţifică pentru care s-a pregătit, dr. Avdeev face un inventar al tuturor bolilor de natură psihică, mod de manifestare, evoluţie ş.a.m.d. Însă, el nu propune doar medicaţia adecvată, cum ar fi fost normal cu toate scrierile cu subiect medical. De ce? Fiindcă, surprinzător pentru mulţi dintre noi, îmbrăţişează teoria care susţine că, în primul rînd, orice boală are o cauză duhovnicească, abia apoi una fiziologică. În antropologia creştină, afirmă psihiatrul rus, integritatea personalităţii este văzută în unitatea manifestărilor duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti, iar la această unitate se ajunge doar cu condiţia însuşirii precumpănitoare a sferei duhului. Biserica priveşte bolile psihice ca pe una din manifestările vătămării generale a naturii umane de către păcat. Păcatul este cauza tuturor relelor şi atrage după sine tulburările nervoase. Prin păcat se stîrnesc patimile, se dezorganizează voinţa, se scot de sub control emoţiile şi imaginaţia. Sf. Teofan Zăvorîtul a atras atenţia: „Lumea lăuntrică a omului păcătos este plină de samavolnicii, neorînduială şi distrugere“. Nevrozele profunde, rezultat al ciocnirii dintre dorinţă şi realitate, sînt semnul descompunerii sufleteşti-duhovniceşti. Miliarde de oameni suferă de nevroze. Tulburările nervoase şi toate bolile, în general, au apărut după căderea lui Adam. Ele provoacă 3 feluri de boli: cele „din fire“, cele provocate de lucrarea demonică şi patimile, care îl robesc pe om. Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproape 3 sferturi din populaţia lumii suferă de stress, cauza principală a bolilor psihice şi trupeşti. Sressul emoţional provoacă oboseală, dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, depresii şi apatie. Pe măsură ce creşte nervozitatea, creşte păcătoşenia. De aceea, numai pacea sufletească duce la fericire. ,,Dumnezeu ştie de boala noastră, şi dacă nu Se grăbeşte să ne vindece, înseamnă că nu vrea, şi să nu ne supărăm, căci fiecare primeşte după păcatele sale. Să ne smerim dacă vrem să ne vindecăm! Să considerăm şi boala un dat de la Dumnezeu şi să mulţumim pentru ea. Domnul nu uită de noi şi nu ne lasă să suferim peste puterile noastre. Nevrozele sînt de natură duhovnicească şi apar cînd omul nu-şi mai iubeşte semenii. Se manifestă prin indiferenţă, duşmănie, mînie, invidie, frică. Să ne smerim, şi ne va fi iarăşi bine“, a afirmat psihiatrul rus.
Formele fundamentale
ale nevrozelor (I)
1) În opinia psihiatrului creştin D.A. Avdeev, neurastenia este cea mai frecventă formă de nevroză, identificată cu chipul trufiei. Cel mai mare neurastenic este diavolul. Un om bun, smerit şi răbdător, nu este neurastenic. Stareţul Alexie, din pustia Zosimova, a spus: „Eu nu vă doresc nici bogăţie, nici slavă, nici succes, nici chiar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul cel mai de seamă. Dacă veţi avea pace, veţi fi fericiţi“. Bolnavii atinşi de acest sindrom de oboseală cronică par că se tîrăsc prin viaţă. Acesta este rezultatul vieţii fără Dumnezeu. În sens duhovnicesc, tratamentul nevrozelor este drumul pe calea dragostei, blîndeţea, smerenia, răbdarea pentru Christos. Mînia este o manifestare a nevrozelor şi, prin ea, se arată răul care ne-a cuprins împotriva unui semen de-al nostru. Este aprinderea inimii. Cum luptăm împotriva mîniei? În primul rînd, ne împăcăm cu persoana cu care ne-am certat. „Dacă tu ai lăsat, las şi eu. Dacă tu ai uitat, uit şi eu datoriile tale“. (Cuviosul Efrem Sirul). Cînd mintea se supune lui Dumnezeu, inima se supune minţii: iată ce înseamnă blîndeţea! „Blîndeţea este supunerea faţă de Dumnezeu“, ne învaţă Sf. Ignatie Briancianinov. Mînia se transformă în răutate. Să nu uităm că „sufletul omenesc este, prin firea lui, creştin“ (Tertulian, Sec. III). De aceea, îi trebuie hrană duhovnicească, iar dacă nu are, devine irascibil, îndrăcit. Cine trăieşte într-o atmosferă plină de desfrîu, ură şi alte păcate, sfîrşeşte prin a deveni păcătos. „Numai în Dumnezeu, ne asigură dr. Avdeev, se linişteşte sufletul nostru. Numai el este întărirea, mîntuirea şi scăparea noastră“.
2) Nevroza obsesivă. Obsesiile sînt amintiri, gînduri, îndoieli, ceva care există independent de voinţa omului. Şi obsesiile sînt nişte lucrături drăceşti, de aceea, vindecarea vine de la Dumnezeu. O formă a nevrozei obsesive este frica obsesivă, adică emoţia care apare în situaţii de ameninţare la adresa individului. Frica apare odată cu ameninţarea factorilor periculoşi. Ea are mai multe nuanţe, sau trepte: temerea, frica, spaima, groaza. În interiorul acestui univers nedefinit distingem alte forme de manifestare: alerta, cînd frica pericolului este nedefinită; fobia, reacţia de frică neadecvată; nosofobia, frica de boală; agorafobia, frica de spaţii deschise; claustrofobia, frica de spaţii închise; misofobia, frica de murdărie ş.a. Toate sînt exemple de frică patologică, nelegată de vreo ameninţare reală. Frica apare din puţinătate sufletească şi din laşitate. Dar mai există şi forme de frică ereditară, cum ar fi: frica de înălţime (vertij), de şoareci, de gîndaci, de cîini. În „Dogmatica“ sa, Sf. Ioan Damaschin arată că frica este de 5 feluri: sfiala, ruşinea, groaza, uluirea şi neliniştea. Numai dragostea desăvîrşită faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri alungă frica. Iar slava deşartă o provoacă. Apariţia în public generează frica de a ne face de rîs, de a părea proşti. În schimb, smerenia, dorinţa de a-i fi pe plac lui Dumnezeu alungă frica. Starea de nelinişte sufletească apare atunci cînd nu există credinţă în Dumnezeu.
(va urma)
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI