Deşteaptă-te, morune!

in Lecturi la lumina ceaiului

Săpături recente par a demonstra că faimosul car cu proşti nu s-a răsturnat la Caracăl, cum susţine legenda, ci într-un spaţiu delimitat de Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Primăria Bucureştilor. Presărînd un prostovan ici, altul colo, un al treilea dincolo, al patrulea în grădina lui Ion, al cincilea cîţiva metri mai acana beşleaua, şi tot aşa. Nu credeţi?… Atunci luaţi de vedeţi!
A dat Dumnezeu, sau cine naiba o fi dat, şi ISU a stabilit că acoperişul Arenei Naţionale nu prezintă defel riscul incendierii. Idee pe care, dacă vă amintiţi, noi am repetat-o de ne-am plictisit. Decizia a venit taman cînd mai aveam la un colţ şi ajungeam de rîsul curcilor, că de rîsul UEFA am ajuns! Şi taman cînd mă pregăteam să-i adresez primarului interimar al Bucureştilor un respectuos îndemn: Alo, domnu’, cum te cheamă, că-mi scapă numele… Dacă ţi-ai asomat răspunderea, în loc să ţi-o asumi, deci, dacă ţi-e frică, cere-te afară!
Asumarea răspunderii de către o persoană anume reprezintă, la rîndul ei, o bazaconie. Am coordonat ani de zile, din partea LPF, omologarea stadioanelor, iar răspunderea era una colectivă: la data „de“ se reuneau toate forurile implicate (Liga, proprietarul arenei, conducerea clubului, Poliţia, Jandarmeria, Procuratura, ISU, Salvarea, Societatea de Protecţie-Pază), făceam inspecţia arenei, după care începea şedinţa tehnică. Fiecare îşi prezenta constatările, obiecţiile, apoi se dădea, sau nu, aviz de funcţionare pe sezonul competiţional următor. Cu precizarea că, atît timp cît m-am ocupat de problema asta, deşi n-am dus lipsă de întîmplări, deşi m-am lovit de felurite presiuni, nu s-a închis nici un stadion! Vorba lui Rică Răducanu, pe coperta a IV-a a cărţii „Prea mare pentru un careu atît de mic“: Nu există să existe spectatori cu moace triste! Bag mîna în foc că nu s-ar fi închis nici Arena Naţională. Făceam un tărăboi, împreună cu Mitică Dragomir, şi cu toată presa, că de abia atunci ar fi luat foc copertina!! Cu ISU şi cu Primărie la un loc… Cum, adică, s-au cheltuit/şutit munţi de bani cu construirea ei, pentru ca, apoi, Arena să zacă?!
Uneori, cazul noului stadion din Ploieşti, obligat de cîteva nefinisări – ridicate la pătrat, chiar la cub, de meschine rivalităţi locale – dădeam doar avize provizorii. Politica paşilor mărunţi… Conducînd spre finaluri rezolvate cum scrie la carte. Întotdeauna am acţionat cu respect faţă de întrecerea sportivă, ca şi faţă de iubitorii fotbalului. Ceea ce, din păcate, acum a lipsit, predominînd o stupidă şi nejustificată temere! Dacă nu chiar reaua intenţie. Îmi amintesc cum, nu contează unde, enervat de un „Gică Contra“, am forţat şi eu nota: Dacă nu omologăm stadionul, meciurile se vor juca la mă-ta-n curte? Nici măcar bucuria fotbalului nu le-o lăsăm miilor de şomeri din oraşul vostru? Omuleţul s-a speriat, a oftat şi a semnat.
A dat Dumnezeu şi-am ajuns la a 10-a carte. Nu citită, ci scrisă de mine! Mă rog, intitulîndu-se S.C.ARAOŢCHI S.R.L. am motive să bănuiesc că, în cazul de faţă, nu Dumnezeu a fost implicat, ci cu totul altcineva… Pe celelalte 9, inclusiv amintita carte despre Ricuţă, le-am difuzat care-cum: de una s-a ocupat răposatul Aristide Buhoiu, de alta Marcel Puşcaş, de a treia un fost coleg de la „Informaţia Bucureştiului“, Aurel Pavlovici. Care mi-a achitat cam jumătate din bani, după vreo 2 ani! Una din cărţi mi-a cumpărat-o Adrian Sârbu. Lui, să nu rîdeţi, i-am cedat drepturile de autor în schimbul… unei superbe iepe de curse, Florenţa. Căci, mînat de pasiunea copilăriei mele -cheltuită cu mai mare drag pe fostul hipodrom Băneasa decît la şcoală – am rămas un statornic al reuniunilor de trap. N-am cîştigat cu Florenţa nici un derby, dar nici n-am regretat că am luat-o. Gagica era frumoasă rău: mai blondă decît Elena Udrea, cu un breton exact ca al ei, cu un fund aproape la fel de bombat, şi cu un fuleu aproape la fel de debordant. V-o amintiţi pe Lenuţa, cînd galopa, draga de ea, pe tocuri, prin centrul Capitalei? Sau cînd călărea pe un cal alb?… Ori cînd sărea cu paraşuta?… Că nu degeaba – să moară Săftoaica de necaz!- a pariat toţi banii pe ea preşedintele jucător. Exact ca-n piesa „Omul cu mîrţoaga“, a lui Gheorghe Ciprian.
Dar m-am abătut de la subiect. Volumul de acum aş fi vrut să-l distribui prin Reţeaua de Librării. Care, însă, m-a refuzat, motivînd că… nu mai încheie contracte cu persoane fizice! În baza cărei legi, o asemenea decizie tembelă? Nu cumva, pe de o parte, reprezintă o discriminare, iar, pe de alta, nişte bănuţi pierduţi de Stat?! Fiindcă, bineînţeles, eu mi-aş fi plătit la centimă impozitul.
Carevasăzică, dacă aş avea o vilă luxoasă, cu 18 camere, piscină şi teren dă tenis (ceea ce nu-mi doresc, nici eu, nici doamna mea, nefiind, vorba lui Oprescu, neami proşti), aş putea s-o vînd liniştit pă persoană fizică. O maşină, fie cît de scumpă, de asemenea. Pot să vînd, pă persoană fizică, aur, argintărie, tablouri de Picasso, ceasuri de colecţie, lacuri (de pescuit, nu de unghii), hectare de pămînt arabil sau de pădure, toate fără număr-fără număr. De ce nu pot vinde o carte?!… O fi mai bine aşa, măi finanţişti, legiuitori, corporatişti, paranghelişti şi evazionişti de anvergură? Măi, foşti, actuali şi viitori oaspeţi de seamă ai DNA! Măi, S.C.ARAOŢCHI S.R.L.!
Un amic, avocat de calibru, şi-a cumpărat un apartament în Sectorul 1. Nu să locuiască în el, ci să-l închirieze. Fiindcă – îmi argumenta el, şi n-aveam temei să-l contrazic – banii ţinuţi în bănci au devenit o pierdere sigură. Adică, la retragere, mai mult dai pe comisionul băncii, decît încasezi din dobînzi. Ar fi dorit să închirieze de la ADP şi un loc de parcare, blocul avînd, din fericire, asemenea spaţii jur-împrejur, numai că femeia de la ghişeu i-a tăiat scurt elanul. Informîndu-l că… nu se închiriază locuri decît celor care au mutaţia pe apartamentul respectiv! Funcţionara cu pricina o fi făcut-o din proprie iniţiativă? Aştepta şpagă? Sau, domnule director, că-mi scapă numele, chiar există o asemenea decizie a conducerii ADP Sector 1? Dacă da, nu cumva se încalcă dreptul la proprietate, garantat prin Constituţie, cu toate cele ce decurg din acel drept? Carevasăzică, omul şi-a putut face pe numele său contractul ENEL, fără mutaţie în buletin. La fel şi contractul cu societatea de gaze. Statul n-are greţuri cînd îi încasează impozitul, şi nici Administraţia blocului nu-l scuteşte de plata întreţinerii, fiindcă nu şi-a făcut mutaţia. Pentru ce nu poate închiria un loc de parcare lîngă imobilul în care deţine, cu titlu de proprietate, un apartament?! O funcţiona regula asta şi la Caracăl, sau ăia au, totuşi, un dram de minte?
Pe 22 martie a fost Ziua Internaţională a Apei, directorul Apelor Române atenţionîndu-ne că a venit momentul să ne respectăm! Cum? Nemaiacceptînd să bem apă decît, îl citez, din izvoarele serioase! Care-or fi alea, măi, nea H2O, că-mi scapă şi numele matale?! Oricum, nu voi mai pune pe limbă nici strop din izvoarele care mă fac să rîd mai cu poftă decît Vasile Muraru.
Cînd am auzit la televizor de Cuminţenia Pămîntului, nu bănuiam că ea se va întîlni atît de repede cu Prostia Pămîntului! Nu insinuez că s-a întîlnit şi cu Mînăreala Pămîntului, deşi, după cîte s-au petrecut pe la noi… Dar ca ministrul tehnocrat al Culturii să vîndă blana ursului din pădure, anunţîndu-l pe actualul proprietar al „cuminţeniei“ că jumătate din sumă îi va fi achitată de Statul român, iar cealaltă jumătate de Poporul român, nu mai ţine de filmele cu proşti, ar fi prea puţin zis. Ţine de alde ăia de-şi lipsesc îngheţata pă frunte! Pe mine, Contribuabilul Pămîntului, deci o infimă părticică din cei ce trăim pe aceste meleaguri, m-ai întrebat, băi, ministrule, că-mi scapă şi numele tău, dacă sînt de acord să plătesc?! Da’ dă ce nu propuseşi să se cumpere capodopera cu banii recuperaţi de la marii infractori ai României?! Ţi-era frică să nu te caute după aia (fără rezultat!) prin Pădurile Pămîntului, cîte-au mai rămas?…
Unde-i găsişi, nene Cioloş? Că nici dacă-i angajai prin concurs nu-ţi reuşea atît de la fix! Matale, trăi-ţi-ar bretonelul, zău că-mi eşti simpatic. Pari un ardelean bine intenţionat, demn, cu respect pentru lege şi om. Şi chiar dacă se va dovedi că m-am înşelat, cum m-am înşelat de-atîtea ori, de data asta n-o să-mi pară rău; înseamnă că eşti un actor prima-ntîi! Aşa că, în clipa în care nu vei mai fi premier, te angajează imediat Teatrul Naţional. Dacă o să-ţi convină salariul de actor…
Pînă atunci, bravo!, ai pus la punct clasa politică, chiar în plenul Parlamentului. Le-ai demonstrat, vorba lor preferată, cu subiect şi predicat, că habar n-au de legile pe care tot ei le-au votat! Ceea ce, în direct şi la ore de vîrf, a stîrnit apoi mînia unui reprezentant al clasei politice; lucru firesc, din moment ce respectivul avea diametrul fălcilor ghinişor mai mare decît cel al cutiei craniene. În paranteză, mă întreb de ce n-o fi protestat bibicul atunci cînd Traian Băsescu a ţîşnit pe covertă, catalogînd aceeaşi clasă politică incomparabil mai dur: Nişte zoaie pe geam! Făcîndu-l pînă şi pe Miron Cozma să strige, tot în direct şi la ore de vîrf, Deşteaptă-te, române!
Dar pe miniştrii dumitale de „2 lei“ cum de nu-i observi, Cioloş baci? Or avea ei/ele multe alte proprietăţi, nu şi pe cea a cuvintelor. Nici proprietatea faptelor în interesul boborului, cum le-ar fi menirea. Ejaculează-i, vorba lui Marian Evanghelie! Că, trăi-ţi-ar franţuzoaica, alde ăştia te trag în jos, şi nu prea-i momentul.
N-ai aflat că primăvara puhoaiele vin mai mari decît
Prostia Pămîntului? Cum să-ţi povestesc eu, ca să mă-nţelegi mai bine?… I-auzi, ia, la reidiou, ce zice Uradnevo Dunaia: Olteniţa – osă jeanvaljeangingishanbarosansantimetră!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI