Deviza PSD în alegerile prezidenţiale:

in Lecturi la lumina ceaiului

Deviza PSD în alegerile prezidenţiale:

 

„MÎNDRI CĂ SÎNTEM UNGURI, ŢIGANI ŞI MAFIOŢI!

 

Opinca oltenească

şi steagul unguresc

 

Povestirea „Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta“ a generalului Marcel Olteanu, la 7 ani după intrarea trupelor române în Budapesta (august 1919), are tîlc şi replică, adică „ce avem noi, nu au alţii“. Noi am avut, deci, o armată care a cucerit Budapesta de două ori. Mă bucură că „Tricolorul“ prezintă evenimente din trecut, fapte de vitejie şi eroism de care ar trebui să ia aminte actualii veleitari din conducerea Ungariei, care vin, an de an, la Tuşnad să ne dea lecţii, din ce în ce mai tupeiste după venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Ar fi bine să avem, şi azi, un conducător precum Nicolae Ceauşescu, care l-a apostrofat pe Janos Kadar la o întîlnire la Arad, prin anii ’80. Citez din memore: „Dacă tot mai insişti cu Transilvania, în 24 de ore, te trezeşti cu oştirea română la Budapesta“. Ceea ce Victor Ponta nu a făcut cînd a fost întîmpinat cu imnul unguresc în inima Transilvaniei!

Revenind la relatarea istorică, de la faţa locului, a generalului Marcel Olteanu privind faptele celor care au luptat cu arma în mînă, ea are sens şi explicaţie, prin ceea ce simte ostaşul român atunci cînd este în misiune.

Povestirea evidenţiază inteligenţa, tîlcul şi hazul ostaşului român cu ocazia ataşării opincii olteneşti la steagul unguresc, ce trona pe clădirea Parlamentului din Budapesta. Şi anume, sergentul Iordan, pus să păzeacă Parlamentul, întreabă: de ce să păzesc numai steagul şi nu şi opinca domnului caporal Bivolaru? Un brav ostaş, rănit de mai multe ori în luptă, după spusele generalului.

Dar, mai bine, în final, să lăsăm cititorului savurarea unui fragment din povestire, ce explică tîlcul şi hazul oltenesc: «Dar, am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…». Zis şi făcut. Împreună cu căprarul Bivolaru, urcîndu-se în norii Budapestei, a coborît steagul în lungul sforii, pînă la jumătate. Apoi, luînd opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat, ca un pui de urs, şi a pus-o drept căciulă în capul străjerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme, în centrul Budapestei, steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…Domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie: «Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă miră că sînteţi aici…»“.

Voicu Anton

COMENTARII DE LA CITITORI