Dezvăluiri din lumea supranaturalului (1)

in A nu se citi noaptea

Voodoo şi morţii vii
Zombie se numără printre cei mai cunoscuţi şi cei mai exploataţi monştri de film de la Hollywood. În filme, ei se hrănesc cu carne şi creiere umane, sub pretextul că acesta este singurul lucru care le diminuează durerea de a fi mort, iar toţi cei care au fost muşcaţi sau zgîriaţi de un zombie ajung să se transforme, la rîndul lor, într-un zombie. În Haiti, zombie reprezintă o realitate cotidiană, dar aceşti zombie reali diferă foarte mult de reprezentarea lor cinematografică.
Haiti a fost prima republică a negrilor şi este cunoscută prin sărăcie, voodoo şi zombie. Aflată în Caraibe şi avînd capitala la Port-au-Prince, Haiti rămîne o zonă împînzită de găşti şi corupţie, unde nopţile sînt adesea tulburate de furtuni cu fulgere şi focuri de armă. Din cauza condiţiilor dure de trai, speranţa medie de viaţă în acest loc este de doar 43 de ani. Viaţa merge mai departe şi afacerile nu se opresc, dar, în fiecare dimineaţă, drumurile trebuie curăţate după înfruntările petrecute pe durata nopţii.
În anul 1492, spaniolii au venit în Haiti, unde au găsit populaţia băştinaşă, pe care au exterminat-o într-un interval de mai puţin de 10 ani. Ţinînd cont că revoluţia industrială încă nu avusese loc, în acea perioadă sclavii erau foarte importanţi pentru economia mondială. Astfel, în jurul anului 1503, Bartholomeo de Las Casas, un preot catolic, a venit cu ideea de a aduce sclavi din Africa, justificînd că aceştia trăiau în condiţii similare şi erau bine construiţi fizic. Apoi, francezii au urmat modelul spaniolilor şi au adus şi ei sclavi africani în Haiti, pentru a fi puşi la muncă.
Prin anul 1801 au început revolte, şi Jean Jacques Dessalines a condus armata populaţiei indigene în lupta pentru obţinerea independenţei.
Astfel, el a devenit părintele naţiunii, şi Haiti a devenit prima ţară creată ca urmare a unei revolte a sclavilor. Deşi şi-a obţinut independenţa în anul 1804, după 300 de ani de sclavie, Haiti rămîne o ţară periculoasă. În 1982, un individ a fost arestat pentru că omora oameni şi apoi aproviziona majoritatea hotelurilor din Petion Ville cu carne umană. Cîteva zile mai tîrziu, acesta a reuşit să evadeze din închisoare şi nu a mai fost prins.
PAG 12 ALTAR WOODOO
Sărbători, preoţi şi voodoo
Voodoo este o religie în care există un singur Dumnezeu (divinitate principală) şi o multitudine de Loa, adică spirite ca forme de energie, ce ajută indivizii să comunice cu Acesta. Unul dintre lucrurile dezirabile pentru adepţii Voodoo este posedarea cauzată de spirite, în care individul îşi pierde sinele şi este consumat de o putere superioară. Spiritelor le sînt oferite jertfe. Se spune că, atunci cînd animalul moare, acesta eliberează o energie, din care cei prezenţi se pot hrăni la nivel spiritual. Astfel, scopul sacrificiilor constă în ceea ce adepţii primesc de pe urma acestuia. În Haiti au loc numeroase sărbători anuale Voodoo şi, orice s-ar întîmpla, nimic nu opreşte celebrarea acestora. O astfel de sărbătoare este festivalul dedicat lui Gede, spiritul sexului şi al morţii, sărbătoarea fiind, astfel, un fel de variantă haitiană a Zilei Morţilor (Dia de los Muertos). Cu ocazia acestei sărbători, oamenii dansează în cimitire şi poartă ochelari de soare dubli, care reprezintă cele două aspecte: viaţa şi moartea.
Preoţii Voodoo sînt numiţi „houngan”. Aceştia îşi desfăşoară activitatea în temple numite „peristyle”, unde oamenii sînt primiţi şi bineveniţi după ce îndeplinesc ritualul turnării apei pe podea. Totuşi, fiecare lucru are o parte pozitivă şi una negativă, modul de folosire făcînd distincţia între bine şi rău. În Occident există diviziunea dintre bine şi rău, dar Voodoo nu face această distincţie. Voodoo foloseşte ambele părţi. Un houngan va folosi astfel spiritele, ca să îi ajute pe oameni, dar un bokor, un preot care foloseşte magia neagră, se va ocupa şi de blesteme. În Voodoo, se spune că un bokor îşi foloseşte ambele mîini în a sluji spiritele, deci se va ocupa şi de partea pozitivă, dar şi de cea negativă.
PAG 13 ZEITA EGIPTEANA
Zombie şi zombificarea
În primul rînd, în Voodoo există zombie astrali. Aceştia sînt, de fapt, spirite pe care preoţii le-au luat în stăpînire şi le folosesc, determinîndu-le să facă întocmai ce vor ei. Cu ajutorul acestor spirite, preoţii pot ajuta oamenii să aibă cîştiguri financiare mai mari, sau pot face rău oamenilor, lansînd blesteme. Zombie, sub forma de morţi vii, se prezintă ca nişte indivizi care sînt în viaţă din punct de vedere fizic, dar ochii acestora reflectă faptul că nu mai există viaţă în acel corp. În Haiti nu se vorbeşte prea mult despre zombie, tocmai din cauză că zombificarea, procesul prin care un individ este transformat în zombie, este ilegală. Există numeroase societăţi secrete care menţin lucrurile pe linia de plutire la nivel local. Uneori, acestea funcţionează ca un sistem de justiţie, verdictul lor fiind foarte puternic şi irevocabil. Unele societăţi secrete haitiene practică „makanda”, magia neagră, cea mai violentă formă de Voodoo. Aceasta a fost inventată în timpul războiului de independenţă de către acei luptători care otrăveau şi ucideau toţi albii pe care îi întîlneau. În unele cazuri, cînd vor să pedepsească pe cineva, în loc să omoare respectiva persoană, aceste societăţi secrete îl transformă în sclav pe cel pe care îl doresc pedepsit şi îl pun la muncă forţată. Prin zombificare, unei persoane i se iau individualitatea şi viaţa, fiind transformată în sclav la un stăpîn. Acesta va trata zombie-ul ca pe o fiinţă sub-umană. Preţul cerut de mafia haitiană pentru transformarea cuiva în zombie se învîrte în jurul sumei de 2.000 de dolari, însoţit de garanţia protecţiei faţă de poliţie şi administraţie.
Există numeroase cazuri de zombificare în Haiti. Procesul zombificării urmează 4 etape majore. Prima etapă implică judecata. Cineva îi poate face un mare rău sau îi poate aduce o mare ofensă unei persoane dintr-o anumită comunitate. Persoana care a fost jignită şi care vrea să i se facă dreptate va merge la un bokor şi va cere să fie răzbunată. Respectivul bokor trebuie apoi să se întîlnească cu ceilalţi bokori, mai avansaţi în vîrstă sau grad. Cu toţii vor judeca situaţia şi vor lua decizia finală. Dacă se hotărăşte să fie acceptată cererea persoanei şi să fie aplicat procedeul zombificării, atunci adunarea de bokori va pregăti otrava specifică.
Otrava este una foarte puternică şi efectele ei pot fi contractate prin atingere, inhalare sau înghiţire. Reţeta după care se face această otravă reprezintă marele secret al procesului de zombificare. Printre ingredientele cunoscute se numără diferite plante uscate şi substanţe, broaşte uscate, iederă otrăvitoare, oase umane mărunţite pînă devin pudră şi, probabil ingredientul-cheie, peştele cu ţepi numit „puffer fish”. În Japonia, acesta este considerat o delicatesă, dar trebuie consumat doar în cantităţi foarte mici, deoarece poate cauza moartea. Anual, circa 3-4 persoane mor în urma consumului acestui peşte, în timp ce alţii suferă consecinţe mult mai grave. Se ajunge, astfel, la cea de a doua etapă a procesului de zombificare, şi anume otrăvirea.
Otrăvirea induce crize însoţite de crampe stomacale şi convulsii. Apoi, neuro-toxina, extrem de puternică, din peşte încetineşte metabolismul uman pînă la un nivel la care persoana pare să fi murit; în afară de doctorii cu o foarte bună pregătire şi cu experienţă, nimeni nu îşi poate da seama că persoana otrăvită se află încă în viaţă şi, de aici, au apărut şi numeroasele poveşti despre oameni îngropaţi de vii. Cum în Haiti sistemul medical nu se numără printre cele mai dezvoltate, persoana otrăvită va fi declarată decedată şi va fi dusă la morgă. Deşi pare moartă pentru cei care privesc din exterior, persoana este perfect conştientă de tot ce se întîmplă în jurul ei, realizează că este trecută prin procesul prin care este trecut un mort, îi aude pe cei dragi plîngînd, aude capacul sicriului închizîndu-se şi cum pămîntul este aruncat deasupra lui, dar nu se poate mişca şi nu poate scoate nici un sunet. Astfel, individul este îngropat de viu, şi singurul motiv pentru care nu se sufocă în sicriu îl constituie faptul că metabolismul este atît de lent, încît creierul nu are nevoie de prea mult oxigen.
Cea de a treia etapă este trezirea mortului, prin care bokor-ul sau oamenii acestuia dezgroapă trupul individului. Deshumarea poate avea loc după cîteva zile sau chiar după o săptămînă; în acest interval de timp, dublată de şocul emoţional, otrava a avut suficient timp să acţioneze şi să producă leziuni cerebrale grave. În urma acestui efect, individul nu mai are voinţă şi nici personalitate – deci bokor-ul îl poate folosi pe post de sclav. Din punct de vedere medical, există o boală, numită schizofrenie catatonică. Cei suferinzi de această boală se comportă ca nişte zombie, dar, în afară de aceste cazuri, un zombie nu poate fi tratat şi nu se poate vindeca din cauza leziunilor cerebrale majore suferite.
Aşa începe ultima etapă a procesului de zombificare: sclavia permanentă. Individul şi-a pierdut definitiv viaţa de dinainte, rămînîndu-i doar cea de zombie. Pentru a menţine un zombie în viaţă, bokor-ul trebuie să îi administreze, cu regularitate, ceva care să îi menţină tensiunea scăzută, sarea fiind evitată complet. Un zombie nu poate scăpa din această sclavie permanentă, decît dacă se revoltă sau dacă bokor-ul moare. Cazurile în care asemenea zombie s-au revoltat sînt foarte rare, aşa că acesta nu-şi află eliberarea decît în moarte.
PAG 13 DIEGO VELAZQUEZ
Fantomele lumii invizibile
Totuşi, Voodoo este cunoscut nu doar pentru zombie. Voodoo, sau „Vaudou” este una dintre cele mai vechi religii din lume, avînd peste 7.000 de ani. Autorităţile tolerează activitatea numeroşilor houngani şi bokori, pe care, uneori, îi şi vizitează. Vracii sînt mai căutaţi decît medicii, în special dacă se ţine cont de sondajele care arată că 97% din populaţia haitiană crede în Voodoo, iar albii privesc cu teamă tot ceea ce este legat de magia neagră makumba. În 1959, etnograful Alfred Metraux scria: „Groaza pe care am întîlnit-o la albii din Haiti se poate explica printr-un fel de răzbunare a foştilor sclavi. Asupriţi timp de generaţii, aceştia şi-au folosit puterile oculte pentru a-i înfricoşa pe foştii lor tirani. Teama care domnea pe toate plantaţiile din Haiti era adînc întipărită în suflete: era groaza în faţa puterii magice a Africii, care tulbură somnul stăpînilor de sclavi”.
Jurnalistul Juan Jose Revenga a călătorit în Haiti şi în ţările africane, în încercarea de a afla cît mai multe detalii despre Voodoo. În satul Jebe, acesta a asistat la o ceremonie pe care nu avea să o uite cu uşurinţă. El descrie: ,,Am văzut că multe din uşile pe care era agăţat vreun fetiş erau deschise. Cineva mi-a povestit că acele păpuşi din lut, avînd o înălţime cam de jumătate de metru, erau spiritele care urmau să-i facă să danseze pe engun-gu, intrînd sub ei şi săltîndu-i în văzduh cu toată puterea. Muzica a început într-un ritm frenetic. Toţi beau şi dansau, pregătindu-se pentru cele ce aveau să urmeze. În acel moment au apărut engun-gu, dansînd în cerc şi înconjurînd tot publicul adunat acolo. Erau asemenea unor conuri uriaşe, acoperite pînă în pămînt de fibre naturale colorate şi avînd în frunte coarne de capră. Mi s-a explicat că ei reprezentau fantomele trecutului, venite în lumea celor vii. […] După acele demonstraţii, preoţii s-au ridicat, mergînd pe rînd la engun-gu. Aceştia îi aşteptau stînd liniştiţi în piaţă, după care au scuipat diferite licori peste ei şi le-au vorbit în vechi limbi africane. Cînd au terminat cu ultimul dintre ei, au început din nou, cu toţii, să danseze în cerc, pînă cînd s-au oprit brusc, iar ajutoarele lor au ridicat de la sol conurile de paie, sub care mă aşteptam să descopăr un om care mişca păpuşa. Dar sub el nu era decît un fetiş cu chip de demon. În ceremoniile autentice, păpuşa este mereu animată doar de un fetiş. Oricît de atent am fost, n-am reuşit să văd ieşind pe nimeni de sub engun-gu. De cum l-au pus iar în picioare peste fetiş, acesta a început din nou să danseze. Pur şi simplu, sub engun-gu se găsea păpuşa cu coarne care se mişca, iar, cînd o vedeau, sătenii începeau să strige de spaimă”.
Se spune că dacă engun-gu se ating de cineva, acela va fi luat cu ei în lumea întunericului.
Păpuşi, spiritele din păpuşi şi trimiterea morţii
Conform credinţelor Voodoo, sufletul uman este dublu, fiind format din Gros-bon-ange (îngerul mare şi bun) şi Ti-bon-ange (îngerul mic şi bun). Primul este un spirit protector, care părăseşte trupul în momentul morţii. Cel de al doilea este suma faptelor individului care, după moarte, se retrage pe fundul apelor curgătoare. După un an de la deces, familia decedatului trebuie să îndeplinească ritualul scoaterii de pe fundul apei, prin care Ti-bon-ange este recuperat şi închis într-un vas special, numit „govi”. Acest vas înlocuieşte trupul şi, astfel, cel decedat poate deveni un spirit protector al familiei. Dacă vasul este furat de un bokor, acesta îl poate chinui pe cel decedat pe lumea cealaltă, sau îl poate folosi în scopuri malefice. Voodoo are o multitudine de Loa, precum Erzulie (Fecioara Neagră), Damballah (patronul apelor curgătoare), Legba (protectorul vrăjitorilor) sau Baronul Samedi (spiritul morţii).
Pentru a acţiona la distanţă asupra unui individ, bokor-ul va intra în transă spre a fi posedat de un anumit Loa pe care îl invocă. Astfel, Loa intră în trupul bokor-ului, iar sufletul acestuia iese temporar din corp şi poate călători liber, provocînd orice rană, sau chiar moartea.
O altă metodă este reproducerea imaginii victimei sub forma unei păpuşi care are şi un obiect aparţinînd acesteia. După invocarea Baronului Samedi, bokor-ul va executa acţiuni malefice asupra păpuşii, iar acestea se vor repercuta în mod direct asupra victimei.
În prezent, Voodoo este încă departe de a fi pe cale de dispariţie şi, cu aşa o mitologie bogată şi, totodată, fascinantă în spate, nu este de mirare că „Child’s Play”, povestea păpuşii ucigaşe Chucky, a avut un aşa de mare succes la box office.
PAG 13 BERNARDO STROZZI
Oglinzile – reflexii inversate, sau porţi spre o altă dimensiune
Oglinzile au avut dintotdeauna o mitologie proprie. Ele au fost mereu înconjurate de superstiţii şi credinţe străvechi, care îi înfricoşau pe unii şi îi fascinau pe alţii. Cercetătorii au încercat să elucideze misterele oglinzilor, prin numeroase studii. Totuşi, aceste studii nu au făcut decît să sporească misterul şi fascinaţia din jurul oglinzilor, relevînd faptul că, în cazul unui obiect reflectat în două oglinzi puse faţă în faţă, după aproximativ 70 de reflexii, încep să apară diferite modificări în imaginea reflectată, în primul rînd de luminozitate, şi în modul în care lumina cade pe respectivul obiect.
În trecut, se considera că există două reflexii ale sufletului. Prima era umbra. La unele triburi africane există credinţa că o suliţă aruncată în umbra unei persoane avea puterea de a-i cauza moartea. Cea de a doua era reflexia din oglindă.
Despre această reflexie există numeroase teorii. Unele consideră că ea este o reflectare exactă a sufletului privitorului pe suprafaţa oglinzii. Alte teorii propun o cu totul altă viziune. Conform acestora, imaginea reflectată ar face legătura cu o altă dimensiune, în care nu doar trăsăturile fizice sînt inversate, stînga devenind dreapta, şi invers, dar unde şi trăsăturile psihice şi morale ale privitorului sînt inversate. Astfel, o persoană care este bună de această parte a oglinzii – este rea de cealaltă parte, iar un psihopat este un inocent în lumea din oglindă.
În Egiptul antic erau practicate de către preoţi numeroase forme de purificare spirituală folosind oglinzile. Pornind de la credinţa că oglinda reflectă sufletul unei persoane, aceştia învăţau nişte tehnici prin care, privind în oglindă, îşi puteau vedea gradul de evoluţie spirituală personală. Astfel, un păcătos avea să vadă o imagine foarte distorsionată în oglindă. După această fază, urma o etapă de curăţire spirituală, pînă în momentul în care iniţiatul putea privi în oglindă şi să se vadă doar pe sine, exact aşa cum este.
Superstiţii şi mituri
Vrăjitoarele foloseau oglinzile pentru diverse ritualuri şi vrăji. Cu ajutorul oglinzilor, acestea puteau urmări sau vedea pe cineva de la distanţă şi, uneori, îşi puteau chiar exercita influenţa asupra oamenilor. Unele vrăji de răzbunare implică scufundarea într-un pahar cu apă a unui obiect personal al persoanei care se doreşte a fi influenţată, în timp ce se oficiază un anume ritual. Apoi, se zice că, întrucît apa este o suprafaţă care poate reflecta exact ca oglinda, imaginea persoanei respective va apărea la suprafaţa apei. În acel moment, persoana care vrea să se răzbune pe cel reflectat în apă este rugată să înţepe reflexia apărută, pentru ca răzbunarea să fie completă.
Despre oglinzi se spune că nu pot minţi şi, din acest motiv, este considerat ca fiind un semn foarte rău dacă într-o oglindă apare ceva care, în realitate, nu se află acolo. Un nou născut nu trebuie să îşi vadă propria reflexie într-o oglindă pînă la vîrsta de 1 an, deoarece, în această perioadă, sufletul copilului este în dezvoltare. Dacă un copil îşi vede reflexia pînă la această vîrstă, atunci acesta va muri.
O altă superstiţie foarte răspîndită este cea conform căreia spargerea unei oglinzi va provoca 7 ani de ghinion. Această superstiţie îşi are originea tot în credinţa că oglinzile reflectă sufletul unei persoane. Prin faptul că este reflectat, o parte din suflet rămîne captivă pe suprafaţa oglinzii. Astfel, spargerea oglinzii implică un dezechilibru la nivelul spiritului.
Tot superstiţiile oferă soluţii la această problemă. Se spune că sufletul se regenerează o dată la fiecare 7 ani. Pe lîngă aceasta, ghinionul mai poate fi înlăturat şi prin alte metode. Cea mai sigură este considerată mărunţirea respectivei oglinzi pînă la transformarea ei într-un praf cît mai fin. Alte metode includ îngroparea bucăţilor din oglinda spartă, sau lovirea unui ciob din oglinda spartă, de 7 ori, de o piatră de mormînt.
Dacă o persoană aplică şi metoda lovirii ciobului de piatra de mormînt, şi îngroparea
resturilor oglinzii sparte, atunci se spune că ghinionul va persista, şi singura metodă de a-l înlătura ar rămîne dezgroparea cioburilor şi mărunţirea lor.
(va urma)
YAMI KAMUI-KRUEGER

COMENTARII DE LA CITITORI