DIAVOLUL DEZBINĂ ŞI STĂPÎNEŞTE (6)

in A nu se citi noaptea/Alte știri

 

 

Acţiunea ,,forţelor oculte“ a fost evocată, la acea vreme, şi în oraşe. A făcut-o, de plidă, o anume Maria Blavatski: măritată, la 16 ani, cu un general septuagenar, ea rămîne în scurt timp văduvă, apoi colindă Europa şi creează, la Londra, un ,,club al miracolelor“, o ,,Blavatski Lodge“, care scoate un ziar, intitulat ,,Lucifer“. Acelaşi lucru l-a făcut şi romancierul popular Eugčne Sue care, în ,,Les Mystčres du peuple“, descrie un talmeş-balmeş de credinţe diverse. Apoi, în casele unor personalităţi – inclusiv în casa lui Victor Hugo, de pe Insula Jersey – se răspîndeşte moda şedinţelor de spiritism, în care erau invocaţi morţii. Astfel, în 1854, la Lyon, în timpul unei asemenea şedinţe, un anume Hippolyte-Léon Denizard Rivail este numit „Allan Kardec“ de către un ,,spirit“. După 4 ani, Denizard fondează publicaţia ,,Revue spirite“ şi editează ,,Le Livre des esprits“, pe care, pretinde el, i-ar fi dictat-o alte spirite (influenţa lui Denizard va fi persistentă: mormîntul lui, din Cimitirul Pčre Lachaise, din Paris, e vizitat şi acum). De asemenea, la jumătatea Secolului XIX, mii de spiritişti se adună la un congres în Statele Unite, la Cleveland.

Acest bazar de credinţe invadează pînă şi mediile ştiinţifice, făcîndu-l pe Flaubert să scrie: ,,O, lumini! O, progres! O, omenire! Rîdem de Evul Mediu, de Antichitate, de diaconul Pâris, de Marie Alacoque sau de Pythia – dar nici noi nu sîntem mai breji! Ce nesfîrşit alai de neghiobii e această perindare a epocilor!“.

Într-un ,,Catehism în imagini“, publicat, în 1908, de Editura pariziană ,,La Maison de la Bonne Presse“, Satana tronează peste Infern, cu o furcă mare în mînă. Osîndiţii basculează pînă la marginea unui zid enorm, de pe care demonii îşi aruncă victimele. În Infern, diferite boli corespund fiecăruia dintre păcatele capitale:

– un păun despică trupul orgolioşilor, care sînt siliţi de un demon să îngenuncheze în faţa stăpînului Infernului;

– o broască rîioasă îi sileşte pe cei avari să umble sub povara unei pungi uriaşe;

– un ţap se ocupă de desfrînaţi: coarnele lui fioroase le despică pîntecul;

– pizmaşii sînt muşcaţi de şerpi;

– un porc îi supraveghează pe nesătuii care sînt condamnaţi, pentru vecie, la foame şi la sete;

– leul domneşte peste cei mînioşi, care se sfîşie între ei, îmboldiţi de drăcuşori;

– broasca ţestoasă îi păzeşte pe leneşi; toţi fiind legaţi de paturi de jăratic, aceştia sînt înţepaţi de scorpioni oribili.

* * *

Totuşi, în epocă, credinţa în Satana întîmpină, peste tot, noi obstacole. Înfloreşte ideea că lupta dintre Bine şi Rău se dă în sufletul omului, în Sinele său, în conştiinţa sa – idee întrupată de un om: neurologul austriac Sigmund Freud. Pe care unii teologi îl vor numi – la fel ca pe Marx şi pe Nietzsche – ,,maestrul bănuielii“.

Fiu al unui negustor de lînă, Freud începe, în 1873, studii de medicină, fără a fi deloc interesat de Satana, şi nici măcar de psihologie. Biologia şi Zoologia îl interesau mai mult. A cercetat chiar sexualitatea ţiparilor masculi de rîu, înainte de a intra la Institutul de Psihologie şi a se pasiona de lucrările francezului Jean Martin Charcot despre isterie. Aşa va ajunge la psihanaliză. Ateu fiind, nu poate evita, în cercetările lui, tema religiei, pe care o asimilează unei ,,nevroze obsesionale“. Aşa a ajuns să cerceteze posedările demonice. După ce a citit faimosul tratat de demonologie din Secolul al XV-lea ,,Malleus maleficarum“, a tras concluzia că demonul incriminat reprezintă, în realitate, dorinţe, pulsiuni refulate (mai ales sexuale). Posesia demonică poate fi explicată ca refulare a dorinţelor frustrate. Atunci, inconştientul preia controlul asupra corpului: este o eliberare a refulărilor, care provoacă acţiuni şi discursuri aparent incoerente. Istoriile cu vrăjitoare sînt ecouri ale unei sexualităţi infantile perverse; iar mătura vrăjitoarelor, scrie Freud, ,,e, probabil, marele senior Penis“.

(va urma)

JACQUES DUQUESNE

COMENTARII DE LA CITITORI