DIICOT-ul ei de treabă!

in Război corupției

În aceste zile, asistăm la un val de audieri, poate şi de arestări, într-un dosar instrumentat de către DIICOT Ploieşti, privind traficul de droguri. Dacă la mijloc nu ar fi fost şi „personalităţi” de seamă ale lumii mondene, probabil că nu aflam niciodată de munca procurorilor din Ploieşti. Aşa, însă, mai aflăm şi noi că există trafic de stupefiante, că există dependenţă, că lucrurile nu sînt atît de roz precum credem noi. Ca să citez un amic, pentru mulţi dintre români, traficul de droguri şi tot ce se împleteşte în jurul acestor practici este precum Ebola: ştii că există, că este mortală, dar e acolo, departe. Iată, însă, că pe măsură ce lumea cu adevărat liberă se instaurează şi în România, drogurile sînt tot mai prezente şi încă nu există nici o Lege care să ducă la eradicarea ei, aşa cum este, de exemplu, în Singapore. Aici, la noi, la ce resurse au Serviciile şi alte instituţii de forţă, era simplu să le eradicăm, organizat şi cu o lege ceva mai dură. Nu este aşa, însă, lucru care poate să însemne ori că cineva, nu ştim încă cine, se finanţează din aşa ceva – poate să fie Serviciul sau o gaşcă de politicieni importanţi – ori că celor care ne guvernează, fie că sînt PNL sau PSD, sau aiurea, nu le pasă. Slabe şanse să fie ultima variantă, dar la cît de cretini sînt unii, e posibil să fie şi aşa.

DIICOT Ploieşti este pe val în aceste zile. Au reuşit să desluşească şi să desfacă unele iţe privind traficul. Poate că se va lăsa chiar cu arestări, poate însuşi Oreste, marele Oreste, va fi găsit vinovat. Sau poate că nu. Spre deosebire de armata de politicieni corupţi care vin şi ne spun că ei au încredere în justiţie, eu sînt puţin sceptic, aşa că nu anticipez nimic extraordinar în acest dosar, mai ales că altul este de fapt motivul pentru care aştern aceste rînduri. Fiind vorba de DIICOT, fiind vorba de cei din Ploieşti, mi-am amintit de o discuţie avută de curînd cu o mamă îndurerată, al cărei nume nu îl dezvălui, care mi-a oferit un dosar plin de fotografii ale fiului ei, nişte documente şi o poveste care, la prima vedere, pare incredibilă. Fiul ei, un copil de altfel, a fost ucis în acest an, prin martie, la o vîrstă fragedă, vîrstă pentru care, în SUA, nu era considerat încă major. La cei 20 de ani ai săi, acel copil a fost ucis de traficanţii de droguri din Ploieşti, pentru că era „sifonar”. Lucrurile par simple şi, la o primă vedere, pare doar o răfuială între un consumator de droguri şi cîţiva dealeri. În realitate, însă, dacă e să credem mama îndoliată, care încă îşi caută dreptatea, ceea ce s-a întîmplat la Ploieşti, cu cei de la DIICOT, este o ruşine, o dovadă crasă de amatorism, care, în mod normal, trebuie să se lase cu excluderi şi penalizări disciplinare. De fapt, cred că de o revoluţie ar fi nevoie acolo, la nivelul acestei instituţii, de o mai bună legiferare şi încadrare a celor care, forţaţi sau de bună voie, aleg să devină „informatori”. Pentru că de acest lucru e vorba.

Acel copil, mort în martie, ucis de fapt cu o ţigară „prelucrată” şi forţat să o fumeze, era, de la vîrsta de 18 ani, informator al DIICOT Ploieşti, avînd probabil şi un nume de cod. Acel copil a ales să poarte o aşa grea povară pentru că, în urmă cu doi ani, printr-o întîmplare pe care nu o dezvăluim acum, a fost prins în postura de consumator de droguri uşoare. Sub presiunea celor de la DIICOT Ploieşti, pentru a nu fi închis, acel copil a ales, obligat, şi nu de bună voie, să devină ochii şi urechile legii în mediile interlope ploieştene. Din păcate, însă, viaţa lui a fost distrusă, măcinată şi întreruptă după numai doi ani. Motivul real pentru care acel copil a fost ucis este cauzat de modul total iresponsabil pe care cei care instrumentau cazul au înţeles să îl aplice, şi mă refer aici la modalitatea de protecţie, informativă şi fizică, a celui care, în acei doi ani, a ajutat totuşi această instituţie să se fălească cu multe izbînzi.

Cu toate că mama lui a încercat şi a tras semnale de alarmă în ceea ce priveşte deconspirarea copilului ei, că viaţa acestuia se află în pericol, procurorii cazului, sau simplii poliţişti, au ignorat cu bună ştiinţă aceste semnale, chiar dacă, pînă să fie ucis, acel copil a fost bătut cu cruzime de către dealerii de droguri, a fost ţinta unui atentat la propria viaţă, nereuşit, dar a fost ucis pînă la urmă la a treia încercare. Cu toate acestea, însă, nu a existat nici un gest din partea oamenilor legii să-l retragă pe acel copil din „cîmpul tactic” sau măcar să-l protejeze. Nimic nu s-a întîmplat. Acel copil a murit, ucis de o ţigară, care conţinea otravă de şoareci şi alte ingrediente letale. Unde este dreptatea în acest caz? Unde este protecţia pe care, teoretic, o instituţie de forţă din această ţară trebuie să o ofere celor care îşi riscă viaţa lucrînd sub acoperire? Unde ne aflăm noi, de fapt?

Întrebări pe care cei de la DIICOT ar trebui să şi le pună. Poate chiar şeful acestei instituţii ar fi bine să se întrebe. Mama acelui copil, cînd a venit să-mi mărturisească, a spus că „dacă te pui cu ei, o să te omoare”. Şi nu s-a referit aici la lumea interlopă, ci la cei care teoretic trebuie să lupte cu lumea interlopă. Nu ştiu exact cine sînt ei, dar ştiu că prima dată cînd am aflat de mafia ploieşteană a fost în 2014, cînd un amic şi-a cumpărat un teren în Vama Veche şi-a început construcţia unei Pensiuni acolo. Ei bine, pînă nu a cotizat unui grup organizat, format din avocaţi şi procurori, din Ploieşti, nu a putut să facă nimic. Mi-a spus el, la acea vreme, că nu se aştepta la o aşa problemă, dar că a reuşit să o rezolveîntr-un  mod amiabil. De ce? Pentru că nu poţi lupta cu cei care au cătuşele la îndemînă.

Felicit DIICOT Ploieşti că i-a chemat pe Ciobanu şi pe Oreste la interogatoriu. Dar sînt convins că acolo există un putregai, o tumoare ce trebuie, cumva, îndepărtată. Fără sprijinul organismelor de forţă, lumea subterană, acei interlopi despre care auzim şi ştim că există, nu ar putea să fie atît de puternici. România a slăbit mult la capitolul siguranţa străzii, atunci cînd a mărit siguranţa parlamentarilor, a politicienilor, a celor bogaţi, prin  tăierea bugetului poliţiei şi direcţionarea lor în alte părţi. Băsescu, dacă vă amintiţi, a făcut primul pas în acest sens, iar cei care l-au urmat au procedat la fel. Cu cît strada este mai speriată, cu atît nu le va sta gîndul să-i dea jos pe hoţii care conduc România. Este simplu şi eficient.

Tano

 

 

Adevărul care ne eliberează

COMENTARII DE LA CITITORI