Din întuneric la Lumină (1)

in Pagină creştină

Biblia
Biblia sau Sfînta Scriptură este Cuvîntul lui Dumnezeu. Este o carte inspirată plenar şi verbal, deoarece este insuflată în exclusivitate de Dumnezeu. Este adevărată, fără greşeală sau adaos omenesc în forma originală, de aceea este demnă de toată încrederea, fiind autoritatea spirituală supremă în toate domeniile vieţii. Aşadar, Scriptura nu este o carte umană, ca oricare alta, ci este însuşi Cuvîntul lui Dumnezeu transmis din generaţie în generaţie, cu o mare acurateţe, prin autori umani călăuziţi de Duhul Sfînt. Biblia este superioară oricărei cărţi scrise de oameni pentru că ea reprezintă o carte sfîntă scrisă de un Autor Sfînt. Mesajul ei este, de asemenea, sfînt deoarece preceptele ei au în vedere sfinţirea omului. Atît Vechiul Testament, cît şi Noul Testament (cele 66 de cărţi canonice care exclud cele 14 cărţi apocrife, neinspirate, aflate înafara canonului biblic) sînt revelaţia de Sine a singurului Dumnezeu adevărat care este din veşnicii (2 Timotei 3:16-17; 2 Petru 1:19-21; Luca 4:21). Ea s-a încheiat cu scrierea ultimei cărţi biblice. Orice adăugire sau omitere ulterioară este o intervenţie omenească şi subminează revelaţia Sfintei Scripturi. În acest sens, apostolul Pavel afirmă, cu toată sinceritatea, în scrisoarea adresată credincioşilor Galateni: „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obîrşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Christos” (Galateni 1:11-12). Fiecare text biblic nu poate avea decît o singură interpretare şi mai multe aplicaţii. Dar, fiecare credincios are responsabilitatea de a afla mesajul biblic pentru a-şi întări credinţa în Cartea Cărţilor, deoarece ea este Cuvîntul Domnului.
La prima vedere, Biblia este o carte istorică ce tratează evenimente istorice, cu date exacte, care s-au derulat de-a lungul vremii. Să nu uităm că Dumnezeu Însuşi a făcut şi face Istoria, pentru că El este din veşnicie şi va rămîne tot în veşnicie. Toate faptele şi personajele înscrise pe paginile Cărţii Sfinte au trăit realmente pe acest pămînt, iar autorii inspiraţi de El au folosit diferite stiluri şi au scris despre diferite subiecte descoperite, prin care transpar caracteristicile acestora. De asemenea, evenimentele petrecute şi cele viitoare sînt reale. Formele de exprimare sînt diverse, dar cercetătorul evlavios vede o armonie perfectă între diferite aspecte şi relaţii. Promisiunile lui Dumnezeu, privitoare la mîntuirea noastră şi la viaţa împreună cu El în veşnicie, sînt reale şi adevărate, făcînd parte integrantă din realitatea istorică deja petrecută şi cea care urmează să se desfăşoare. Tocmai acest caracter real al revelaţiei cu totul speciale a lui Dumnezeu în Sfînta Scriptură, este o dovadă grăitoare a chemării omului la o relaţie specială cu El. Această comoară a fost încredinţată vaselor omeneşti, care văd în ea slava unei puteri divine plină de har şi de adevăr.
Fiind o scriere inspirată, Biblia are cîteva trăsături fundamentale. Ne referim la autoritatea spirituală supremă în toate domeniile vieţii, ceea ce se traduce prin apartenenţa tuturor cuvintelor lui Dumnezeu. Orice neascultare a cuvintelor scripturale este, de fapt, o neascultare faţă de El. Caracterul normativ este o consecinţă a autorităţii sale. Faptul că este o carte inerantă (fără greşeală), infailibilă şi supremă în toate problemele referitoare la viaţa de Credinţă, Scriptura este mai presus de orice logică, de ştiinţă, şi de gîndire umană. Această Carte a Cărţilor are o deosebită putere deoarece „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii” (Evrei 4:12). Indiferent de starea materială a oamenilor sau de studiile lor, Cuvîntul „este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16). Cele Zece Porunci au fost rostite de Însuşi Domnul şi au fost scrise de mîna Sa, provenienţa şi alcătuirea lor fiind de origine divină. Prin ochii credinţei, fiinţa umană desluşeşte că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3: 16-17).
A doua caracteristică a Cărţii Cărţilor este claritatea ei, în sensul că a fost scrisă în aşa fel încît preceptele sale pot fi înţelese de orice persoană, indiferent de vîrstă şi de studii, dar care-L caută şi este pregătită să-L urmeze. Adevărurile date de Dumnezeu se găsesc exprimate în limbajul oamenilor, ceea ce denotă existenţa unităţii divinului cu omenescul. Avînd în vedere că se adresează omului căzut în păcat pentru a se întoarce la credinţă, Cuvîntul îi porunceşte acestuia să cerceteze minunata scriere în care fiecare Persoană a Trinităţii are o existenţă personală şi reală. Dumnezeu este interesat şi implicat direct în viaţa poporului Său, popor care trăieşte în Istorie. În Biserica primară, credincioşii „au primit Cuvîntul cu toată rîvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa” (Faptele Apostolilor 17:11). Însuşi Domnul Isus îi îndemna pe iudeii care căutau să-L omoare: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Biblia este o carte dificil de înţeles, deoarece omul firesc nu poate înţelege lucrurile Duhului lui Dumnezeu; ele „trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” (1 Corinteni 2:14-15). Lucrurile spirituale devin înţelese de om după ce acesta va primi iluminare de la Duhul lui Christos, pentru că „Duhul adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare”(Ioan 16:13). Sfînta Scriptură este o carte unitară, pentru că „nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt” (2 Petru 1:21). Necesitatea Sfintei Scripturi este incontestabilă, deoarece, prin ea, omul cunoaşte Vestea Bună (Evanghelia) a mîntuirii, voia lui Dumnezeu, precum şi modul în care-şi poate păstra şi trăi o viaţă duhovnicească. Nici un om nu poate ajunge la cunoaşterea credinţei mîntuitoare fără o revelaţie specială şi personală din Scriptură. În acest sens, chiar Domnul Isus afirmă că „Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Înţelesul Sfintei Scripturi poate fi aflat printr-o studiere aprofundată şi prin meditare la fiecare pasaj biblic, folosind corect metodele de interpretare biblică (studiul lexical-gramatical, istoric şi contextual), corelat cu rugăciune şi credinţă, prin iluminarea Duhului Sfînt. Avantajul existenţei sale în forma scrisă oferă Cuvîntului Domnului accesibilitatea unui public extrem de larg. O altă trăsătură fundamentală a Sfintelor Scripturi o reprezintă suficienţa, aceasta desemnînd faptul că Dumnezeu a transmis poporului Său toate învăţăturile necesare mîntuirii noastre şi credincioşiei faţă de El. Toate marile probleme pe care omul şi le pune de-a lungul vieţii pe pămînt îşi găsesc răspunsul în Biblie şi, prin ea, el descoperă calea mîntuirii prin credinţa în jertfa Domnului Isus Christos.
Din punct de vedere dogmatic, Sfînta Scriptură ne descoperă existenţa unui singur Dumnezeu în trei Persoane distincte, dar de aceeaşi esenţă (Dumnezeu – Tatăl, Dumnezeu – Fiul şi Dumnezeu – Duhul Sfînt), co-egale şi co-eterne, care lucrează în mod armonios la împlinirea planului Său veşnic despre caracterul Său. Biblia ne ajută să înţelegem amănunte despre creaţie, minuni, îngeri, Satan şi demoni. De asemenea, ea ne îndrumă cum să ne apropiem de Domnul prin credinţă şi cum putem vorbi cu El prin rugăciune. Ea ne învaţă cine sînt Domnul Isus şi Duhul Sfînt, ca şi despre modul în care aceste Persoane lucrează în vieţile credinciosului. În paginile ei găsim noţiuni inexistente în alte cărţi, precum: păcatul, pocăinţa, harul, Evanghelia, naşterea din nou, Botezul, Cina Domnului (sfînta împărtăşanie sau euharistia), îndreptăţirea, Învierea, sfinţirea, închinarea şi, nu în ultimul rînd, ce este Biserica. Din ea aflăm cum a creat Dumnezeu întreg Universul şi tot ce vedem pe pămînt, dar şi despre vremurile din urmă, revenirea Domnului Isus, judecata finală a omenirii, răsplătirea şi glorificarea noastră, sau pedeapsa veşnică.

(va urma)
Marcelina PătraŞcu,
jurist şi doctor în Istoria Bisericii

COMENTARII DE LA CITITORI