Din întuneric la Lumină (2)

in Pagină creştină

Biblia ni-L revelează pe Dumnezeu ca pe Unica Fiinţă Infinită şi Veşnică, fără început şi fără sfîrşit. El este Creatorul, Susţinătorul şi Stăpînul Universului, al tuturor lucrurilor, Raţiunea Suverană personificată, Neprihănită şi Desăvîrşită, Vie şi Adevărată (Isaia 45:5-7), avînd o slavă şi sfinţenie imposibil de redat deplin în cuvinte omeneşti. El este singurul izvor dătător de viaţă (Ioan 5:26). Dumnezeu este demn de toată închinarea, încrederea şi dragostea, pentru că este desăvîrşit în toate atributele Sale divine. Omul, creaţia lui Dumnezeu, este o fiinţă limitată şi nu poate să-L cunoască în profunzime prin propria-i înţelepciune, idee exprimată în Cartea Iov: „Poţi spune tu că poţi pătrunde adîncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvîrşită a Celui Atotputernic?” (Iov 11:7). Dumnezeul unic există în trei Persoane distincte, dar de aceeaşi esenţă – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt – care lucrează într-un mod armonios la împlinirea planului Său veşnic. Întreaga Treime poate fi cunoscută, în exclusivitate, prin descoperire. Despre existenţa lui Dumnezeu Tatăl citim în multe pasaje biblice. De pildă, În Noul Testament, descoperim că „La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:1). În Cartea Exod, pentru prima oară Dumnezeu se prezintă lui Moise ca Yehova cu tetragrama Y.H.V.H., adică Eu sînt Cel ce sînt, în ebraică noţiunea Domnul derivînd din substantivul cu aceeaşi origine pentru Eu sînt. (Exod 3:14). Din ceea ce citim în Cartea Cărţilor reiese personalitatea Sa de excepţie. Dumnezeu Tatăl este acel Suprem Suveran în providenţă şi mîntuire, care porunceşte şi decretează toate lucrurile după voia şi scopul Său şi „de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi”(1 Corinteni 8:6). Planul divin a fost stabilit „înainte de întemeierea lumii“, el privind controlul Lui suveran asupra tuturor domeniilor şi evenimentelor, „în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii“ (Tit 1:2). Caracterul Lui de Tată se manifestă atît în relaţia din cadrul Trinităţii, cît şi în cea cu fiinţa umană. Dumnezeu Tatăl este Creatorul tuturor semenilor noştri (F.Ap.17:24-28), dar stabileşte o relaţie Părinte-fiu doar cu cei care cred deplin în Domnul nostru Isus Christos „căci toţi cei ce sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu„ (Romani 8:14). De asemenea, înainte de întemeierea lumii, El a decretat lucrurile care trebuie să se împlinească avînd drept scop„să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Christos”(Efeseni1 :11-12). Despre natura Tatălui, găsim scris: „Dumnezeu este dragoste”(1Ioan 4:8), şi „Dumnezeu este Duh; cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”. Dar, în toată suveranitatea şi dragostea Sa pentru omenire, Dumnezeu Tatăl nu poate fi nici autorul şi nici aprobatorul păcatului şi nici nu poate trece cu vederea păcatele oamenilor (Habacuc 1 :13). El judecă în mod imparţial; tocmai de aceea avem următoarea poruncă: „Fiţi sfinţi căci Eu sînt sfînt. Şi dacă chemaţi ca tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”(1 Petru 1:16-17). Dumnezeu mîntuieşte pe toţi cei care vin la El prin Domnul Isus Christos. Dincolo de toate acestea, El revarsă asupra noastră un mare har care reprezintă darul nemeritat pe care l-am primit prin credinţa în jertfa Mîntuitorului Isus: „Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Credinţa este dincolo de o filosofie a viaţii; ea este un principiu de viaţă. Ea este biruitoare întotdeauna şi înfruntă orice raţiune stînd deasupra circumstanţelor.
Cea de a doua Persoană a Trinităţii este Dumnezeu Fiul. Încă de la începuturile sale, Creştinismul a fost construit pe Domnul Isus Christos ca om, nu pe doctrinele şi învăţăturile Sale. De aceea, Creştinismul este mai mult decît o religie, pentru că nu toate religiile duc la Dumnezeu şi la mîntuire. Nu există decît o cale unică pentru mîntuirea sufletelor noastre: calea lui Dumnezeu, adică Fiul Său. Prin urmare, Creştinismul este viaţa Fiului lui Dumnezeu trăită în om. Este uimitor faptul că atunci cînd deschizi Sfînta Scriptură, nu găseşti prea multe capitole de doctrină. Pasajele în care sînt explicate chestiuni pur doctrinare sînt rare şi de un interes mai mic pentru oameni. Ceea ce contează şi ne atrage cel mai mult este Însuşi Omul Isus, Persoana Sa, care are toate caracteristicile divine şi este o Temelie a credinţei noastre. Biblia ne descoperă că El este co-substanţial, co-egal şi co-etern cu Tatăl şi Duhul Sfînt (Ioan 10:30;14:9), acestea traducîndu-se prin faptul că are aceeaşi natură, este egal şi etern în egală măsură cu celelalte două Persoane ale Divinităţii. Teologul creştin şi părintele Bisericii, Clement din Alexandria (Titus Flavius Clement) spunea că „Evanghelia după Ioan este adevărata Evanghelie spirituală care dovedeşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Într-adevăr, în Evangheliile sinoptice, dar în special în cea scrisă de apostolul Ioan, descoperim că Dumnezeu Tatăl a creat universul prin Dumnezeu Fiul, prin care sînt şi se ţin toate lucrurile (Ioan 1:2-3). În timpul lucrării Sale pe Pămînt, El a declarat în mod deschis tot ceea ce a susţinut că este. Tocmai de aceea, trebuie să avem în vedere evenimentele cruciale care deja s-au petrecut şi care au marcat profund Istoria omenirii: naşterea Sa din fecioară (Matei 1:25), viaţa Sa sfîntă, fără păcat, minunile Sale, moartea Sa ca jertfă de ispăşire pentru noi [„La înfăţişare a fost găsit ca un om. S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8)] şi învierea Lui în trup [„Eu sînt învierea şi viaţa” (Ioan 11 :25)].
Isus Christos este, simultan, pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om. Cele două naturi sînt unite într-o singură Persoană, fiecare dintre acestea rămînînd distincte: „Căci în El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9). Cu toate acestea, Domnul Isus a refuzat să se folosească de prerogativele şi puterea Sa divină pentru a se debarasa de suferinţa Sa ca Om. În calitatea Sa de Uns, misiunea Sa a fost aceea de Salvator al lumii pierdute. Datorită acestei distincţii de bază, Christos este diferit de fondatorii altor religii. În toate Evangheliile, descoperim că Însuşi Christos este centrul Bibliei şi punctul focal al întregului Creştinism. El a declarat deschis că este Lumina: „Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). În aceeaşi Carte, găsim cîteva consemnări minunate: „Cine bea din apa aceasta va înseta iarăşi”. Oare Isus predica o doctrină? Nicidecum. El arăta înspre Sine Însuşi atunci cînd afirma: „ Eu sînt Pîinea vie care s-a coborît din cer. Dacă mănîncă cineva din pîinea aceasta, va trăi în veac; şi pîinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). Cu alt prilej, El a mai afirmat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38), desemnîndu-Se astfel ca fiind Apa vieţii. Totodată, Domnul Isus este Calea Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6), Păstorul cel bun (Ioan 10:11), Uşa oilor (Ioan 10:7), Învierea şi viaţa (Ioan 11:25), adevărata Viţă (Ioan 15:1).
Învierea în trup a Domnului Isus este o garanţie a viitoarei învieri în trup a credincioşilor deoarece „acum Christos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi… Christos este cel dintîi rod, apoi la venirea Lui cei ce sînt ai lui Christos”(1 Cor. 15:20,23). Acum El este înălţat la dreapta Tatălui unde mijloceşte pentru noi în calităţile Sale de Paraclet (avocat apărător) şi Mare Preot: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort care s-a ridicat nu de un om , ci de Domnul”. (Evrei 8:1-2). De asemenea, credincioşii cunosc faptul că Fiul lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Cap al Bisericii, va veni să-şi răpească Biserica (aceasta reprezentînd Trupul, Mireasa Domnului), după care va reveni pentru a stabili pe Pămînt Împărăţia de o mie de ani (1Tesaloniceni 4:13-18). El mai are şi calitate de Singur Mijlocitor între Dumnezeu şi omenire, afirmaţie pe care Apostolul Pavel o face într-un mod atît de clar: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Christos” (1 Timotei 2:5). Dincolo de aceste prerogative, Dumnezeu Fiul este Domn, Judecător şi Împărat universal care va aduce pacea pe Pămînt (Isaia 9:6). El este Cel ridicat de Tatăl ca Autoritate deplină în această perioadă de har de peste 2000 de ani: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe Pămînt”. (Matei 28:18). Noi, credincioşii, avem menirea de a urma pildele, trăirea şi slujirea, ca vrednici ucenici.

(va urma)
Marcelina Pătraşcu,
jurist şi doctor în Istoria Bisericii

COMENTARII DE LA CITITORI