Din întuneric la Lumină (3)

in Pagină creştină

Dumnezeu Duhul Sfînt
Cînd afirmăm că sîntem creştini, trebuie să credem şi să mărturisim că Duhul Sfînt este cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii, care este, aşa cum am mai amintit, co-substanţială, co-egală şi co-eternă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Nu vorbim despre El ca despre o putere sau o influenţă, deoarece Scriptura ni-L descrie ca pe un factor activ în Creaţia lumii alături de celelalte două Persoane din Trinitate. În Vechiul Testament, Duhul Sfînt venea peste om cu scopul de a-l întări în faptele sale faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, dar şi pentru a-l convinge în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata; prin urmare, El mustra conştiinţa umană. Dacă omul păcătuia împotriva Divinităţii, Duhul Sfînt îl părăsea. În acest sens, exemplificăm un psalm în care regele David s-a rugat Domnului cu pocăinţă, în urma păcatului săvîrşit cu Batşeba: „Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfînt“. (Psalmul 51:11). În legătură imediată cu evenimentele ce vor urma, Domnul a făgăduit, prin prorocul Ioel, o deosebită manifestare a Duhului Sfînt: „…voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrînii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii“ (Ioel 2:28). Într-adevăr, Duhul Sfînt s-a arătat, prin teofanie, simbolizat printr-un porumbel coborît din cer, la botezul Domnului Isus în apa Iordanului, momentul fiind, de fapt, ungerea Sa ca Domn (Matei 3:16). Tot în Noul Testament, după Sărbătoarea Cincizecimii (Rusaliile sau Sărbătoarea secerişului sau Sărbătoarea săptămînilor), cea de a Treia Persoană a Dumnezeirii a început să locuiască permanent în inima credinciosului, cu scopul de a nu-l mai părăsi niciodată şi de a-i da putere pentru slujire şi pentru a face faţă tuturor problemelor cu care se confruntă în toate împrejurările vieţii. De aceea, El este numit Chemat alături, Apărător, Avocat, Unul care susţine cauza altuia (Parakletos, în greacă). În calitatea Sa de Mare Evanghelist al Domnului nostru Isus Christos, Duhul Sfînt a fost făgăduit de Mîntuitorul înainte de răstignirea Sa pe cruce, pentru a lumina şi a aplica învăţăturile Sale: „Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-l va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“ (Ioan 14:26). Din acest verset, deducem rolul de Învăţător al Duhului Sfînt în cunoaşterea Domnului Isus cu care noi, de fapt, nu am fost contemporani. El nu a fost revărsat pentru a da deoparte Biblia, deoarece Scripturile spun clar că ele reprezintă măsura prin care va fi pusă la probă toată învăţătura şi experienţa omului cu El. În zilele noastre, unii lideri extremişti sau fanatici aparţinînd unor secte religioase, pretind că sînt iluminaţi de Duhul Sfînt, susţinînd că nu mai au nevoie de călăuzirea Cărţii Cărţilor, neglijînd-o şi ducînd enoriaşii în rătăcire, amăgire şi confuzie. Aceeaşi repulsie faţă de principiile Legii lui Dumnezeu, aceeaşi lucrare de amăgire prin care legile omeneşti le înlocuiesc pe cele divine şi prin care oamenii sînt conduşi să se închine creaturii în locul Creatorului, poate fi descoperită în toată Istoria trecutului omenirii. În Noul Testament, găsim cîteva avertizări date prin evanghelistul Ioan într-una din epistolele sale: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci că cercetaţi duhurile, dacă sînt de la Dumnezeu; căci, în lume, au ieşit mulţi proroci mincinoşi“ (1 Ioan 4:1). Dar, de-a lungul veacurilor, Mîngîietorul n-a încetat să ilumineze persoane individuale; însăşi Biblia ne descrie cum oamenii, călăuziţi de Duhul lui Christos, au primit sfaturi şi avertizări în momente de grea cumpănă sau atunci cînd au săvîrşit o fărădelege: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va trimite un Mîngîietor care să rămînă cu voi în veac“ (Ioan 14:16). Putem spune că în aceste situaţii, Duhul Sfînt devine şi Mijlocitorul nostru: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite“ (Romani 8:26). Scriptura ne învaţă în mod clar că promisiunile Sale nu se limitează la epoca Bisericii primare, ci ele aparţin tuturor timpurilor, inclusiv celor viitoare în scopul „desăvîrşirii sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Christos, pînă la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu…“ (Efeseni 4:12). Tot El este Călăuzitorul oricărei fiinţe umane pe care vrea s-o sfinţească, ajutînd-o şi îmbrăcînd-o cu putere în vederea trăirii vieţii creştine, a predicării şi mărturisirii adevărului Evangheliei. La Înălţarea Sa, Domnul Isus a trimis ucenicii în lume ca vrednici ambasadori ai Cuvîntului, Duhul Sfînt fiind un Împuternicitor: „Ci voi veţi primi o putere cînd se va coborî Duhul Sfînt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi pînă la marginile pămîntului“ (Faptele Apostolilor 1:8). După cum observăm cu ochiul liber, marea luptă dintre bine şi rău creşte teribil de mult în vremurile din urmă. La conflictul final, toată profunzimea iscusinţei demonice va fi îndreptată împotriva poporului lui Dumnezeu, adică a celor ce cred în Domnul Isus şi în Biserica Sa. Evenimentele petrecute de-a lungul Istoriei Bisericii se vor repeta ca şi în veacurile precedente, cu deosebirea că atacurile viitoare vor fi de o intensitate fără precedent. „Căci se vor ridica Christoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi“ (Marcu 13:22). La revenirea Lui, Biserica trebuie să fie pregătită „fără pată şi fără zbîrcitură“ ( Efeseni 5:28), deoarece vrăjmăşia celui rău împotriva lui Christos poate avea repercusiuni chiar şi asupra urmaşilor Săi. Înzestrarea deosebită a harului şi a puterii divine nu este mai puţin necesară pentru Biserică (Trupul lui Christos) decît a fost în zilele apostolilor. Duhul Sfînt are toate atributele personalităţii şi divinităţii. El cercetează intelectul – „căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu“(1 Corinteni 2:10-13). Tot El controlează emoţiile, sentimentele – „Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării“ (Efeseni 4:30). Totodată, îşi exercită voinţa asupra omului – „dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte“ (1 Corinteni 12:11). Intelectul emoţiile şi voinţa sînt componentele sufletului omenesc. Duhul Sfînt este etern – „cu atît mai mult sîngele lui Christos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa de cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu“ (Evrei 9:14). Prin El ştim că Domnul este omniprezent (Psalmul 139:7-10), adică El este peste tot, simultan. Omniscienţa Sa se explică prin faptul că Dumnezeu cunoaşte totul în acelaşi timp în tot universul (Isaia 40:13-41). Omnipotenţa Sa se traduce prin puterea manifestată concomitent în tot Universul (Romani 15:13). Mîngîietorul ne spune şi adevărul – „Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul“ (Ioan 16:13). De asemenea, El a avut o acţiune suverană în întruparea Domnului Isus Christos (Matei 1:18), în scrierea Cuvîntului revelat al lui Dumnezeu (2 Petru 1:20-21), în lucrarea de mîntuire (Ioan 3:5-7), în relaţia cu lumea păcătoasă prin limitarea răului, pînă la împlinirea planului lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:7), precum şi în dăruirea păcii: „Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea“(Faptele Apostolilor 9:31). Principala misiune a Duhului Sfînt faţă de cei ce au crezut în Domnul Isus este de a-i transforma pe credincioşi prin regenerare în scopul asemănării lor cu Salvatorul, regenerare denumită în Biblie Naştere din Nou. Naşterea din Nou este un proces spiritual, şi nu doar o figură de stil. Ea este obligatorie în transformarea (metanoia, în greacă) unui om din faza de necredincios în cea a unui copil al lui Dumnezeu, aşa cum explică Mîntuitorul în conversaţia Sa cu Nicodim: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:3). Orice credincios împreună cu Duhul lui Christos alcătuiesc o echipă mărturisitoare. În ucenicul Mîntuitorului se oglindeşte rodul Duhului lui Christos: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţea, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri, nu este lege“ (Galateni 5:22-23).

(va urma)
Marcelina Pătraşcu, jurist şi doctor în Istoria Bisericii

COMENTARII DE LA CITITORI