Din întuneric la Lumină (5)

in Pagină creştină

Învierea Domnului – marea Sărbătoare a Creştinătăţii
Moto: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16).

Lumea creştină celebrează Paştele ca pe cea mai importantă sărbătoare creştină plină de încărcătură emoţională. Această sărbătoare îşi are originea în Pesah (Paştele evreiesc) şi are loc în data de 14 Nisan (Aprilie), simbolizînd puterea lui Dumnezeu manifestată în Vechiul Testament prin eliberarea evreilor din robia egipteană. În zilele premergătoare sărbătorii, evreii din Antichitate aduceau ca jertfă pentru păcat (ispăşire, ardere de tot, jertfă de mîncare), diferite animale de parte bărbătească. În urmă cu mai bine de 2000 de ani, Domnul nostru Isus Christos a fost dat de Dumnezeu Tatăl ca jertfă pentru păcatele oamenilor, ritualul sacrificării animalelor fiind sistat. Mielul fără cusur S-a dat pe Sine de bunăvoie, plătind vina noastră ca ardere de tot (1 Petru 1:19). El a fost ascultător de Tatăl pînă la moartea pe cruce (Filipeni 2:8).
Desigur, orice persoană este în măsură să ştie că Fiul lui Dumnezeu a fost umilit încă din momentul întrupării Sale. El a renunţat la slava cerească luînd chip de rob (Doulos, în greacă), a trăit în sărăcie, în sînul unei familii modeste, într-un orăşel fără renume, a trecut prin suferinţe fizice (foame, dureri) şi sufleteşti (dezamăgire, trădare, respingere, abandonare tocmai de către cei apropiaţi şi pe care-i vindecase). Cele mai înalte şi triste trepte ale umilinţei Sale au fost judecata nedreaptă şi crucificarea pe Dealul Golgotei, ambele ducînd la moartea biologică pentru păcatele omenirii. Toate aceste elemente negative sînt într-un contrast de neînţeles cu modul înălţător în care Domnul Isus intrase cu o săptămînă în urmă, în Duminica Floriilor, în cetatea Ierusalim.
Cu toţii ştim de ce sărbătorim Paştele. Dar, oare cunoaştem semnificaţia profundă a acestei mari sărbători? Mai sîntem noi mişcaţi de evenimentele petrecute în Săptămîna Mare? Chiar dacă nici unul dintre noi nu poate înţelege cu exactitate cele relatate de Scriptură, Duhul Sfînt este Acela care ne vine în ajutor pentru a ne reînnoi această capacitate de pătrundere a adevărului biblic. Lucrarea săvîrşită de Domnul are o dimensiune spirituală profundă şi cu totul specială. Doar El a fost în stare să ducă pînă la capăt acest mandat din partea Tatălui, într-un chip atît de dramatic. Paştele reprezintă cel mai mare eveniment din Istoria omenirii prin uşa pe care El ne-a deschis-o spre Creator, aducînd pacea noastră cu Acesta. Trupul Său frînt pe cruce a luat toate păcatele oamenilor din toate timpurile: „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 1:7). Sîngele Lui nevinovat are, şi astăzi, efect vindecător din punct de vedere spiritual: „În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7). Această părtăşie datorată lucrării de mîntuire a Domnului Isus este exprimată şi prin Cina cea de Taină sau Masa Domnului (euharistia). Tot El l-a învins pe diavol şi ne-a scos de sub puterea acestuia pentru ca, astfel, să ducem o viaţă de sfinţenie prin credinţa într-un sacrificiu suprem, iertător şi definitiv. În momentul suferinţelor de pe cruce, Isus a exclamat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. În această situaţie, Tatăl a dorit să-Şi ducă la îndeplinire planul, în acest mod greu de înţeles, pentru ca noi să avem părtăşie cu El încă în viaţa de pe pămînt şi apoi în veşnicie. Noi nu mai trebuie să suferim de foame sau de sete, pentru că El reprezintă „Pîinea coborîtă din cer” pentru noi (Ioan 6:57-58), iar „din inima Lui vor curge rîuri de apă vie” (Ioan 7:38-39). Tot pentru noi, Christos a ajuns blestem deoarece El „ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn” (Galateni 3:13). Dumnezeu Fiul a devenit sărac pentru ca, prin credinţa noastră în Jertfa Sa, să devenim bogaţi şi să moştenim viaţa veşnică, după cum declară sfîntul apostol Pavel: „El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8:9). În acest fel, Dumnezeu Tatăl a transferat dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor cereşti, de la Fiul spre noi, oamenii credincioşi, în calitatea de cetăţeni ai cerului: „Aşadar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). Din declaraţiile Sale, ştim că Domnul Isus ne-a pregătit o locuinţă „ca acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:2-3). Să nu uităm că Dumnezeu Creatorul lumii a sacrificat pentru noi, pe Unicul Său Fiu (Monogens, în greacă), datorîndu-I în acest fel viaţa noastră de sfinţenie. Învierea Sa reprezintă garanţia că toţi cei care au murit în Christos (au adormit), vor învia exact ca El: „Trîmbiţa va răsuna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni15:52). Ba mai mult, Domnul Isus ne-a asigurat în acest sens şi prin afirmaţia: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8:51).
Poate că nu toţi cunosc existenţa unui număr, relativ mic, de evrei mesianici care sărbătoresc Pesahul amintindu-şi de adevăratul Miel al lui Dumnezeu care s-a jertfit pentru ei, pentru ca prin moartea şi învierea Sa să fie salvate, odată pentru totdeauna, poporul lui Israel şi toate naţiunile lumii. La fel ca noi, în această zi memorabilă, ei îşi amintesc de învăţătura lui Isus Mesia şi de viaţa pe care ei sînt îndemnaţi să o trăiască alături de alte popoare, în calitate de oameni născuţi din nou. Deşi suferinţele Mîntuitorului ne determină să fim cuprinşi de tristeţe, Învierea Sa reprezintă cea mai mare bucurie a vieţii oricărui creştin, indiferent de confesiune. Dovada Învierii Sale prin puterea Divină o reprezintă faptul că, deşi mormîntul Său a fost sigilat, păzit şi verificat de către autorităţile romane, trupul Său nu a fost găsit – element absolut unic în Istoria omenirii. Învierea reprezintă baza, esenţa şi puterea validităţii credinţei în Noul Testament. Acest moment deosebit oferă o vie speranţă pentru creştini, nu doar pentru prezent, ci şi pentru viitor, avînd în vedere promisiunea conform căreia Mîntuitorul îşi va exercita lucrarea mesianică pe acest pămînt atunci cînd El va domni vreme de 1000 de ani.
Fie ca la acest ceas de Sărbătoare a Paştelui, să-I mulţumim Domnului nostru pentru toate binecuvîntările pe care ni le-a oferit prin Har şi să-L glorificăm printr-o credinţă împletită cu fapte, pentru dragostea Sa imensă manifestată în sacrificiul suprem de la Golgota!

Sfîrşit
Marcelina Pătraşcu,
jurist şi doctor în Istoria Bisericii

COMENTARII DE LA CITITORI