Din nou despre Laura Codruţa Kövesi. Nu de idoli ciopliţi avem nevoie, ci de lideri oneşti şi dedicaţi! (1)

in Război corupției

Deosebirea dintre erou şi idol e din categoria contrastelor esenţiale. Este deosebirea între credinţă şi impostură, între sacrificiu generos şi înălţare egoistă.
În lumea modernă, idoli ciopliţi sînt, printre alţii, cei unşi de semenii lor cu mirul contrafăcut al cultului personalităţii. Laura Codruţa Kövesi face parte dintre aceştia şi de-aia nu îi pot da încrederea şi susţinerea mea. Ba, mai mult, urmînd îndemnul apostolului Ioan, încerc să mă păzesc de dînsa şi să avertizez şi pe alţii despre falsele domniei sale virtuţi.
Sentimentul dreptăţii este ca o secreţie endocrină pe care nu o poţi controla. Îl primeşti în sînge doar în doza cu care ai fost proiectat. Cei mai mulţi îl gustă homeopatic, în beneficiu strict privat, şi sînt influenţaţi de el după cum le fluctuează instinctul de conservare şi glanda interesului personal. Justiţia, pentru aceştia, este un fel de bodyguard de uz propriu care, ca să le asigure binele lor şi unui cerc de apropiaţi, e dezlegat, în rest, la toate relele din lume.
Există însă şi excepţii. Lăsate speciei cu acest „hormon“ în exces. Pentru care dreptatea şi nediscriminarea semenilor înseamnă cauze de apărat mai importante decît propriile interese, chiar decît propria viaţă. Martin Luther King, Nelson Mandela, Maica Tereza, ca să nu mai vorbesc de Isus Christos, dat lumii printr-un alt fel de descendenţă, stau mărturie. Pe lîngă aceşti aleşi însă, dăruiţi cu har justiţiarist, dar prea puţini, din păcate, pentru mulţimea de nedreptăţi ale lumii, societatea s-a văzut nevoită să-şi creeze propriul corp tehnic de intervenţie întru împărţirea dreptăţii pămînteşti. Astfel au apărut meseriaşii în ale legii, formaţi pe bandă, precum inginerii ori profesorii ori contabilii, fără vreo selecţie de aptitudini ca la sportivi sau militari sau artişti. Nişte oameni ca toţi oamenii, cu bune şi cu rele, ce şi-au îndreptat paşii spre facultăţile de Drept nu din impulsuri vocaţionale, ci din calcule, ori inerţii. Fără vreo glandă a adevărului şi corectitudinii care nu-i lăsa să doarmă de strîmbele alcătuiri din jur şi fără vreo lepădare reală de tentaţia păcatului la rostirea jurămintelor profesionale.
Doamna Kövesi ne este prezentată ca un dar al providenţei, ca un bun de patrimoniu, ca o salvare mai mult decît naţională, globală. Ce Cloşca cu Puii de Aur, ce Cuminţenia Pămîntului? Aţi auzit să fi sărit vreo putere străină în preamărirea ori apărarea lor? Pentru doamna Kövesi a sărit. Ambasada SUA la Bucureşti doar că nu i-a turnat statuie. Doar că nu şi-a pus-o cariatidă la noul sediu din Băneasa.
De atîtea osanale, s-a răsturnat şi ordinea în demnităţi. Preşedintele Johannis stă preaplecat şi o cădelniţează, de dimineaţa pînă seara, cu laude lăbărţate, pe cînd mult tămîiata doamnă îl struneşte, de sus în jos, cu dosare pişcătoare, ca pe armăsar vizitiul de pe capră, cu biciul şi zăbala.
Puterile statului, egale prin definiţie, şi-au găsit la noi un staroste paraconstituţional: DNA. Care a decimat legislativul, a paralizat executivul şi, mai nou, se vrea canonizat, cu dispensă, încă din timpul vieţii.
Nu vedem la doamna Kövesi nici vocaţie pentru adevăr, nici har de a-mpărţi dreptatea, nici echilibru de a sta, imparţială, între împricinaţi. Ba, mai rău, le-a întors pe toate acestea de-a-ndoaselea.
În loc să fie echilibrată şi calmă, este pătimaşă şi ameninţătoare (vezi cum a sărit să-l demaşte pe Daniel Morar pentru că a ţinut la sertar dosarele ANRP, sau cum s-a stropşit la MRU că-i apără pe corupţii internaţionali. După ce tăcuse complice atîţia ani, brusc, s-a inflamat atunci cînd a avut ceva de împărţit cu ei, cînd aceştia au călcat-o, într-un fel sau altul, pe interese).
În loc să fie corectă şi cu atitudine deontologică, este dictatorială şi răzbunătoare (vezi cum i-a eliminat din sistem pe procurorii Iacobescu şi Ciurea pentru că au îndrăznit să încerce să-şi facă meseria ca la carte, şi cum a blocat dosarele la care aceştia lucrau – Mircea Băsescu – Bercea şi ALRO- de îndată ce urmele duceau către clanul Băsescu, aflat sub protecţia ei extraordinară).
Exemple ar fi multe de abuzuri şi chiar de orori comise de Laura Kövesi şi instituţia pe care o conduce în numele luptei anticorupţie. Cine a vrut cu adevărat să afle adevărul şi să descifreze personajul nu mai are nevoie de demonstraţii suplimentare. Demonstraţia supremă ne răneşte vederea şi auzul în fiecare zi: în lumea „dreaptă“ pe care doamna Kövesi o păstoreşte, Traian Băsescu zburdă liber şi ne dă lecţii de moralitate, în vreme ce profesorul Mencinicopschi putrezeşte în puşcărie într-o formă de exterminare politică, comparabilă ca ticăloşie a pretextului cu uciderea de către securitatea comunistă a lui Gheorghe Ursu.

(va urma)
Contele de Saint Germain

COMENTARII DE LA CITITORI