Din scrierile lui Corneliu Vadim Tudor – Maxime şi cugetări

in Alte știri

RESTITUIRI « RESTITUIRI

 

 

 

* DUMNEZEU este cel mai important cuvînt al fiecărei limbi. Foarte interesant este traseul acestui cuvînt pînă la limbile de origine latină, de astăzi. El vine din cuvîntul sanscrit DIAUS (Strălucitorul), care, în greacă, se metamorfozează în TEOS, iar în latină a dat DEUS şi DOMINE DEUS – de aici DUMNEZEU, în limba română. După cum se vede, nici o legătură cu GOTT (germană), GOD (engleză), BOJE (slavă).

* Aşa cum a existat pre-istorie eu sînt convins că va exista şi post-istorie.

* Moartea e dureroasă nu pentru că te desparţi de lume, ci pentru că te desparţi de tine.

* Crucile din cimitire parcă sînt antenele cu care morţii încearcă să comunice cu lumea din afară.

* Prin respiraţie, divinitatea intră, neîncetat, în corpul nostru.

* Viaţa omului care crede în Dumnezeu este alcătuită din ore duble.

* Bolile noastre dau contururi apocaliptice unor întîmplări mărunte, pe care cei sănătoşi nici nu le bagă în seamă.

* Am momente cînd, deşi doresc, cu ardoare, să mă accepte – Dumnezeu mă respinge. Atunci mă cuprinde deznădejdea.

* A crede în Dumnezeu e una şi a crede în existenţa lui Dumnezeu e alta. E ceva cu mult mai profund. Încercaţi să le puneţi oamenilor prima întrebare: ,,Credeţi în Dumnezeu?” În imensa lor majoritate, peste 90%, vor răspunde Da. Puneţi-le, imediat, şi a doua întrebare: ,,Credeţi în existenţa lui Dumnezeu?” Veţi vedea ce confuzie veţi provoca şi ce varietate de răspunsuri veţi primi.

* Altarul bisericii este maşina de scris a lui Dumnezeu.

* Nu mai trageţi în mine cu petarde ude – mai bine să mă omorîţi decît să mă murdăriţi…

* Lumea se străduieşte să mă înscrie într-o serie logică şi se miră că nu încap nicăieri. În ziua în care oamenii mă credeau iepure de cîmp, eu eram vultur şi priveam, cu detaşare, din înălţimi. E greu să înţelegi un om care nici măcar el însuşi nu se poate înţelege, fiindcă e predestinat.

* Iubim animalele care se comportă ca oamenii, dar ne îngrozesc oamenii care se comportă ca animalele.

* Cum arăta Isus? De ce nici unul dintre cei 4 evanghelişti nu descrie înfăţişarea Sa fizică? Multă lume îşi pune, pe bună dreptate, asemenea întrebări. Eu nu mi le pun, fiindcă sînt inutile. Şi pentru că am convingerea că autorii Evangheliilor au lăsat mărturii despre statura şi fizionomia Mîntuitorului. Însă ele nu ni s-au păstrat. De ce? Cred că au fost cenzurate, ulterior, de cei care au copiat textele, le-au multiplicat şi le-au transmis mai departe. Prin eliminarea oricărei descrieri fizice s-a dorit îndepărtarea laturii omeneşti a lui Isus şi reliefarea existenţei Sale divine. Dacă, de pildă, s-ar fi scris că Isus era blond şi cu ochi albaştri, L-ar mai fi urmat, cu aceeaşi convingere că este de-al lor, şi celelalte rase şi seminţii ale Pămîntului, bunăoară negrii, asiaticii, pieile roşii, eschimoşii? Aşa cum Dumnezeu n-are chip, nici Fiul Său n-are şi e foarte bine aşa.

* Ninge ca la pubertate, de parcă se bat îngerii cu pernele în cer…

* Am auzit voci, în special pe canalul TV „Discovery“, care se îndoiau de autenticitatea tuturor aşchiilor din crucea lui Isus, răspîndite în lume. „E absurd – spuneau contestatarii – aşa ceva ar fi însemnat că acea cruce să fi fost de trei ori mai mare!“ Dar aşa şi este, crucea lui Isus a fost de cîteva ori mai înaltă decît cele obişnuite, tocmai pentru a fi văzută de la mari depărtări, iar răstignirea proscrisului – pe un deal – să fie pilduitoare pentru toţi cei care ar fi vrut să pretindă că sînt Mesia, sau să provoace tulburări între hotarele Imperiului Roman! Iată de ce eu cred că, în imensa lor majoritate, fragmentele de lemn deţinute în atîtea mii de lăcaşuri creştine din întreaga lume sînt adevărate şi au puteri miraculoase. În ceea ce mă priveşte, eu am avut bucuria de a săruta două frînturi din Sfînta Cruce: la Mînăstirea Recea, de lîngă Tg. Mureş, şi la Catedrala Mitropoliei din Iaşi.

* Dumnezeu a hotărît ca, în marea călătorie a morţii, omul să plece fără nici un bagaj.

* Aidoma lui Isus Christos, Poporul Român este răstignit între doi tîlhari: Mafia internă şi Noua Ordine Mondială.

* N-am nimic în cap. Tot ce-am făcut bun în viaţă, am făcut cu inima.

* Nu e deloc greu să fii creştin. Greu e să fii om de nimic şi fără Dumnezeu.

* Misticii par încremeniţi ca suprafaţa Mării liniştite, dar în adîncuri, viaţa lor interioară este o adevărată furtună.

* „Mărire Ţie, Doamne!“ – un imn tulburător al liturghiei ortodoxe. Dar are Dumnezeu nevoie să fie mai mare decît este?

* Istoria speciei umane ne demonstrează că, după o cruntă umilire, urmează răsplata şi înălţarea. Aşa se întîmplă şi după moartea fiecăruia dintre noi: putrezirea trupului este uvertura nemuririi sufleteşti.

* În religie e invers decît în politică: cine Îl votează pe Dumnezeu, va fi ales de Dumnezeu!

* Dumnezeu, artistul de geniu care a compus simfonia ploii şi a pictat fresca zăpezii…

* Extraordinarul paradox al lumii antice: la naşterea lui Isus s-a făcut lumină în plină noapte, iar la moartea Lui s-a făcut întuneric în plină zi.

* Mă duc la mormîntul părinţilor mei cu strîngerea de inimă că mă duc, de fapt, la propriul meu mormînt.

* Moartea nu-şi pune mintea cu noi, ca dovadă că nu vine de cîte ori o chemăm.

* Pentru marii artişti, somnul de veci nu va fi decît o lungă insomnie.

* De ce-ţi faci griji? De ce te porţi de parcă n-ar exista Dumnezeu? Lasă-te în voia Lui, care găseşte rezolvări miraculoase la toate necazurile copiilor Săi!

* Cei mai credincioşi sînt oamenii simpli, care au cu Dumnezeu o relaţie mai directă şi mai bogată decît oamenii cu pretenţii.

* Oh, cîtă mizerie iese zilnic din om! Sconcsul e un înger neprihănit în comparaţie cu omul!

* Cine se teme de leu este de la sine înţeles că nu poate să se mai teamă şi de furnici. Aşa şi cu credinţa: cine se teme de Dumnezeu, n-are cum să se mai teamă şi de oameni.

* Şi iată cum duşmanii mei cad seceraţi ca spicele de grîu, fără ca eu să le vreau răul. Mai mult ca sigur că, dacă m-aş ruga pentru răul lor, aş cădea şi eu alături de ei.

* Furtuna? Dumnezeu a deschis aparatele de aer condiţionat ale Cerului.

* Noi încercăm să-L modelăm pe Dumnezeu după nevoile noastre şi ne mirăm că El nu ne răspunde.

* Unii se roagă maşinal, de parcă ar da drumul la robotul telefonic. Alţii se roagă savant şi contorsionist, parcă regizînd un spectacol de psiho-dramă în faţa lui Dumnezeu. Eu cred că cea mai scurtă şi mai profundă rugăciune e oftatul din rărunchi al omului zdrobit ca un ciorchine de struguri: ,,Oh, Doamne!”.

* Am fost însurat cu Lumea şi nu mi-a plăcut. Astăzi vreau să mă însor cu Biserica lui Isus Christos şi să mă nasc din nou.

* Nu ştiu cum e la alte religii, dar noi, creştinii, Îl avem pe Isus în noi, ca pe un organ mai vital decît inima.

* Mi-am dublat viaţa: în timpul mort al insomniilor nocturne, îmi aprind veioza şi lucrez.

* Aici e greşeala voastră, amatori de zodiace şi magie: voi spuneţi ,,îngeri” duhurilor rele…

* Cîte dovezi aţi vrea să vă mai dea Dumnezeu? Nu e de ajuns creaţia Lui? Autorul unei piese nu apare pe scenă decît o singură dată: la premieră.

* Tîrziu de tot, am descoperit că Îngerul lui Dumnezeu, care apare în diferite momente ale Bibliei, e chiar Dumnezeu.

* Semnul de foc al Bibliei e litera I. Cu ea încep cele mai importante nume: Israel, Iosif, Ilie, Ieremia, Isaia, Isaac, Iosua, Iov, Iezechiel, Irod, Iordan, Ierichon, Iuda, Ierusalim, Isus…

* Biblia e medicamentul meu zilnic. Atunci cînd iau Biblia în mîini, îmi restabilesc echilibrul psihic şi toate grijile cotidiene se risipesc ca prin farmec. Timpul în care citesc Biblia e un timp cîştigat, ca un prelungitor al vieţii.

* Mă-ntind în pat ca în coşciug –

În zori voi arde ca un rug…

* Mie nu mi se întîmplă, niciodată, nici un miracol. În schimb, eu sînt miracolul care li se întîmplă celorlalţi.

* Niciodată n-am înţeles de ce se îndoiesc unii de Învierea lui Isus Christos. Dacă stăm să ne gîndim bine, naşterea unui om e o minune cu mult mai mare decît o înviere.

* Analfabeţii din politică şi din presă vor ajunge să spună, în curînd, ,,locaţie de veci” – pentru ,,loc de veci”.

* Ce repede scăpăm de morţi, chiar de cei dragi ca lumina ochilor! La primii bulgări de pămînt care cad pe sicriu, am şi făcut stînga-mprejur, preferînd să ni-i amintim aşa cum erau vii, nu ca traverse rigide în calea ferată a morţii.

* În mod sigur, cămaşa lui Christos n-a avut buzunare!

* O dată cu implacabila rugăciune a lui Isus Christos, ,,Tatăl nostru”, ia sfîrşit, definitiv, matriarhatul în Istorie.

* Mai aşteptaţi puţin şi veţi vedea că moartea nu e doar obligatorie, pentru fiecare om, ci şi necesară şi binecuvîntată. Fără despărţirea de trup, cum aţi vrea să se elibereze sufletul şi să-şi împlinească menirea? Toată viaţa şi-a bătut joc trupul de suflet, aşa că îşi merită soarta, nu-l plîngeţi şi nu vă speriaţi.

* Secretul puterii mele? Îl întreb pe Dumnezeu, în fiecare zi, ce trebuie să fac.

* Nu ne interesează nemurirea sufletului decît în măsura în care, într-o altă lume, ne vom păstra identitatea. În fond, vrem să primim asigurări, de pe acum, că nimic nu se va schimba şi noi vom fi aceiaşi, nu alţii.

* Moartea unui om poate fi amînată cîteva ore, zile, săptămîni, luni, ba chiar cîţiva ani, datorită aparaturii medicale, şi au fost cazuri cînd familiile au ales, ele, ziua morţii fiinţelor dragi. Naşterea, însă, nu poate fi amînată: atunci cînd îi vine femeii sorocul să nască, lucrurile se precipită năvalnic şi aparatele medicale asistă neputincioase. Aceasta mi se pare încă o dovadă a supremaţiei vieţii asupra morţii.

* Foarte mulţi oameni rostesc cuvintele ca pe cifre: ei ştiu ordinea corectă, dar le scapă sensul şi, dacă îi întrerupi, sînt nevoiţi să o ia de la capăt.

(Texte preluate din volumul „Îngerul rănit“)

COMENTARII DE LA CITITORI