Din viaţa animalelor (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Universul peştilor

Ca şi oamenii, peştii au 5 simţuri, desigur, adaptate la mediul acvatic. Acestea sînt: vãzul, auzul, mirosul, gustul şi pipãitul. Dar mai au un simţ, numai al lor, cel vibrator. Vãzul. Dacã ochiul omenesc se aseamãnã cu o lunetã, la peşti existã o micã bulã transparentã, care dã imagini neclare. Într-o apã limpede, vederea peştelui nu trece de 5-6 m, iar într-una tulbure, de cel mult 2 m. În atare condiţii, un peşte nu poate vedea pescarul care stã nemişcat pe mal. Auzul. Pentru auzit, peştii se folosesc de vezica înotãtoare, care este un fel de cutie de rezonanţã finã. De aceea, ei sînt foarte sensibili la mişcãrile şi vibraţiile din apã. Mirosul, la peşti, este foarte dezvoltat şi compenseazã vederea slabã. De exemplu, somonul gãseşte rîul în care s-a nãscut, numai prin miros. ,,Nasul” peştilor este reprezentat prin douã gãurele amplasate între ochi şi gurã. Gustul. Ca şi noi, peştii gustã hrana din necesitate, sau din lãcomie. Dar, cu condiţia sã le placã ce gustã. În funcţie de specie, papilele gustative se gãsesc în gurã, pe marginea gurii sau pe mustãţi. Pipãitul. Peştii înregistreazã şocul cãderii unor obiecte în apã sau propria cãdere, prin nişte senzori aflaţi pe corp sau pe mustãţi. Simţul vibrator este specific peştilor. Organul acestui simţ se aflã pe linia lateralã a corpului, de la cap la coadã, o linie formatã din nişte puncte mici, foarte sensibile. Se aseamãnã cu un radar.

 

Animalele şi moartea

Au animalele sentimentul morţii? Dacã la om, moartea unui semen îl impresioneazã de cele mai multe ori (accidente, cataclisme naturale, rãzboaie, molime), la animale, lucrurile stau altfel. Sã zicem cã o leoaicã atacã o turmã de ierbivore şi ucide un exemplar, pe care îl duce la puii ei. Dupã un scurt moment de panicã, turma se linişteşte şi continuã sã pascã impasibilã. De ce? Animalele nu au sentimentul morţii. Cînd un viţel, pînã atunci falnic şi autoritar, este ucis, turma nu-l mai recunoaşte, aşa, întins la pãmînt şi cu leoaicele asupra lui. În plus, nu-l mai recunoaşte nici dupã miros, glas, urinã sau alte semne prin care el îşi marcheazã teritoriul. De aceea, turmei nu-i mai pasã de el. La fel se întîmplã, sã zicem, şi cu un pui de gazelã, un individ între atîţia alţii, pe care cautã sã-l apere, eventual, doar mama lui. Sau cu un pui de pasãre, cãzut din cuib. Pãrinţii nu se mai intereseazã de el, fiindcã s-au rupt legãturile dintre ei.

 

În atenţia vînãtorilor şi pescarilor

Sã zicem cã te-ai rãsturnat cu barca şi ţi-au cãzut în apã rucsacul, puşca de vînãtoare sau lansetele. Primul lucru care trebuie fãcut este sã ieşi repede la mal şi sã te usuci, renunţînd la cizme şi la hainele groase care te pot trage la fund. Le vei pescui mai tîrziu pe toate. Cel mai important este cã ţi-ai salvat viaţa. Dar, ce te faci dacã doar ai rãnit un animal mare, care, astfel, a devenit agresiv? Eşti cu arma în mînã, dar nu te grãbi sã tragi la întîmplare. Bagã un glonţ pe ţeavã şi pãstreazã-ţi sîngele rece. Urmãtoarea loviturã va doborî fiara. Altfel, cu arma blocatã, sau cu mîna tremurîndã, nu te vãd bine. În sfîrşit, sã zicem cã ai tras într-o vulpe pe care doar ai rãnit-o. Mai şmecherã ca tine, vulpea se preface moartã şi aşteaptã sã te apropii de ea. Dar, cînd sã o apuci de coadã, ea o rupe la fugã. În atare situaţie, nu e momentul sã prinzi arma de ţeavã şi sã pocneşti animalul cu patul puştii. Lasã vulpea sã fugã, armeazã şi mai trage o datã. Acum, ai grijã sã tragi ca lumea…

 

Sfîrşit

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI