Dincolo de self-pity

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Nu-l consideraţi învins pe cel care se înduioşează de sine: el are încă destulă energie pentru a se apăra de primejdiile ce-1 ameninţă. Să-şi plîngă de milă, aşadar! E felul său de a-şi travesti vitalitatea. Se afirmă şi el cum poate: lacrimile sale ascund, adesea, un ţel agresiv.

Şi nici nu-i consideraţi lirismul sau cinismul drept semne de slăbiciune; acestea emană, deopotrivă, dintr-o forţă latentă, dintr-o capacitate de expansiune, sau refuz. Potrivit împrejurărilor, el uzează de unul sau de celălalt: e bine înarmat. De altminteri, nu ignoră defel consolidările unei existenţe fără orizont, potolite, îndrăgindu-şi impasurile, mîndră cît se poate să culmineze într-o înfrîngere. Lăsaţi-l, aşadar, fericirii sale. În schimb, plecaţi-vă asupra celui care nu se mai poate înduioşa de sine, care îşi respinge suferinţele, le izgoneşte şi din natura, şi din vocea sa. Renunţînd la resursele văicărelii şi ale rînjetului, el încetează să mai comunice cu propria-i viaţă, pe care o transformă în obiect. Înseşi durerile îl cotropesc izolate de eul său, şi, dacă le înregistrează, o face pentru a le declasa, pentru a le preschimba în lucruri şi a le abandona materiei. Nimeni, nici el însuşi, nu ştie la ce mai reacţionează. Descumpăniţi, înţelepţii îi întorc spatele; dar poate că ar mai trezi mila sau invidia nebunilor, dacă aceştia ar putea să-şi dea seama că, fără să-şi piardă minţile, el a mers mai departe decît ei.

EMIL CIORAN

COMENTARII DE LA CITITORI