Diplomaţia română a rămas, din păcate, o anexă a Securităţii

in Alte știri

 

 

Aşa după cum ştiţi, am publicat, recent, unele informaţii despre un abuz incalificabil comis la Ambasada României din Paris: generalul dr. Şerban Rădulescu s-a operat, în Franţa, de cancer la prostată. Noi îi dorim sănătate, dar am vrea să ştim: de ce oare un medic de o asemenea importanţă nu are încredere în sistemul de sănătate românesc? Ce exemplu dă el pacienţilor din ţară, care n-au posibilitatea să se opereze pe alte meleaguri? Acest Rădulescu se adaugă unei liste lungi de persoane publice care s-au tratat peste hotare: Ion Iliescu, Radu Vasile, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Traian Băsescu, Teodosie Petrescu (fost Snagoveanu) ş.a. Dar povestea nu s-a terminat aici: doctorul respectiv e însoţit, încă de la început, de soţie şi fiică. Toţi 3 locuiesc în Apartamentul Nr. 1 (de lux) al Ambasadei, din 3 august – cu o întrerupere în dreptul pacientului, care a stat cîteva zile în spital. Cine a dat aprobarea? Cine plăteşte?

În loc să răspundă la aceste întrebări, „sistemul ticăloşit“ care a făcut posibilă o astfel de ilegalitate s-a răzbunat pe… Acarul Păun! În mod concret, convorbirile mele telefonice, cu un salariat al Ambasadei, au fost înregistrate (?!), iar omul, bănuit că mi-ar fi furnizat informaţiile, a fost dat afară. Mai exact, o directoare din MAE, Hrisanta Ungureanu (şefa Direcţiei de Management şi de Resurse Umane) i-a trimis o Notificare, prin care l-a anunţat că e rechemat în ţară. Incredibil! I-am dat un SMS lui Mihnea Constantinescu, care are rangul de ambasador, întrebîndu-l dacă nu cumva diplomaţia română a rămas o anexă a Securităţii. Numai pe vremea aceea se înregistrau toate convorbirile telefonice. Astăzi, cine a permis, celor două Servicii Secrete principale – SRI şi SIE – să-l imprime pe un modest angajat, dar să facă „poliţie politică“ şi cu mine? Nu s-au lepădat ăştia de aceste metehne barbare?

Carevasăzică, un om, un cap de familie, îşi pierde pîinea doar pentru bănuiala că ar fi spus ce lucruri anormale se petrec, pe bani publici, în Ambasada României din Paris. A devenit „scîrbos“ şi „indezirabil“ – vorba lu’ Madam Fulicea, fosta directoare a ICR – Paris. Îţi stă mintea-n loc! Ce păzeşte aşa-zisul ministru de Externe Bogdan Aurescu? Poate tolera o asemenea samavolnicie? Are MAE atîţia bani încît îşi permite să ţină o familie întreagă, la Paris, pe de-a moaca, de aproape o lună?

Anormală mi se pare şi încărcarea schemei bugetare a MAE. Sînt nu mai puţin de 9 secretari de Stat.

Din păcate, Mihnea Constantinescu nu mi-a răspuns. El se ocupă de Fantoma de la Versoix, nu de problemele care ţin de „fişa postului“. Sau poate că e speriat de bombe – el a fost şeful de cabinet al lui C.P. Tăriceanu, iar Şerban Rădulescu e medicul curant al acestuia; iată cum se leagă lucrurile. Urîtă treabă, băi, aceştia. Călcaţi pe cadavre – şi nu e bine.

CORNELIU VADIM TUDOR

26 august 2015

COMENTARII DE LA CITITORI