Direct în istorie

in Polemici, controverse

Mai devreme sau mai tîrziu, dar întodeauna, istoria îi anexează în paginile sale pe cei care, cu adevărat, au realizat lucruri bune pentru cei mulţi, pentru popor, chiar dacă, pentru a ajunge acolo, s-au dovedit chiar experţi în arta războiului. Memoria poporului este setată şi pe durată nedeterminată, iar dacă cei puternici refuză trecerea în scripte a celor care au făcut bine, legendele iau locul cărţilor. Poporul nu iartă, aşa cum nici nu uită.

Acum sîntem contemporani cu tehnologia, dar şi cu trădarea celor care ne conduc. Fanarioţii s-au reîntors pe aceste meleaguri şi vor rămîne probabil pînă cînd o altă revoluţie îi va da jos. Poate un Tudor va descăleca iar pe aceste plaiuri pentru a pune capăt furtului şi trădării, sau poate un Bălcescu va repune iar ţara pe un alt făgaş. Dar pînă acolo, însă, istoria este încă prezentă, se face acum, chiar dacă poporul se bucură de o falsă libertate, la adăpostul colorat al capitalismului colonial.

Istoria, aşa cum spuneam, indiferent de cine o scrie, mai devreme sau mai tîrziu, va aduce adevărul în minţile celor care îl vor accepta. În prezent, prin aportul cozilor de topor care au condus şi conduc destinele acestei ţări, istoria a devenit un fel de Cenuşăreasă, lăsată în urmă în mod deliberat, tocmai pentru a şterge din memoria următoarelor generaţii cine sîntem şi ce căutam pe aceste meleaguri. Ca o măsură de salvare a ceea ce dorim să ştim despre noi, oameni cu responsabilităţi şi titluri academice încearcă să pună la adăpost de tirania proştilor conştiinţa poporului, în speranţa că va veni o zi în care toţi cei care doresc, să aibă acces la ceea ce numim istoria modernă şi contemporană a României, istorie care începe la 1821 şi încă se desfăşoară sub ochii noştri. Undeva, în încăperile Academiei Române, se află la adăpost manuscrise şi publicaţii pe cît de vechi, pe atît de preţioase. Acolo se află varianta brută a istoriei noastre oarecum recente, acolo se află manuscrisele lui Mihai Eminescu, dar şi transmisiunile în direct ale unor agenţii de presă ale evenimentelor din 1877. Acolo există realitatea noastră, ca popor, din ultimii două sute de ani.

Acum ceva timp, să tot fie prin 2010, într-un exces de idealism, împreună cu cîţiva din oamenii de bine ai Academiei Române, am încercat să punem pe picioare un proiect virtual care avea la bază digitalizarea tuturor materialelor existente în biblioteca Academiei, începînd de la cele mai vechi şi venind încoace, spre cele două războaie şi spre comunismul de după. Am cooptat în acest proiect companii mari de IT, care doreau să se implice în mod activ, precum şi o bibliotecă din Vest, care avea în derulare acelaşi proiect. Costurile erau estimate, atunci, la 6 – 8 milioane de euro, iar proiectul, în varianta de la acea vreme, se derula pe o perioadă de 15 ani, rămînînd însă activ pentru updatarea zilnică a arhivei. Aveam, cum am spus, sprijinul a două companii de IT, cele mai mari din lume la vremea aceea, care doreau să participe cu infrastructură şi consultanţă, în mod gratuit, precum şi promisiunea unui fost premier că va ajuta. Proiectul era gîndit sub forma unui ONG, în care erau membri toţi cei care participau în mod activ la acest proiect, gratuit şi fără pretenţii materiale. Obiectivul final al acestui ONG era să se salveze, în primul rînd, toată biblioteca Academiei Române, pornind de la publicaţiile zilnice şi săptămînale şi sfîrşind cu volumele de valoare şi manuscrisele celor pe care, an de an, îi sărbătorim. Totul se desfăşura într-un ritm constant şi constructiv, existau o organigramă, un buget, se punea baza unui proiect naţional de amploare, în care doream să includem şi Biblioteca Universitară, şi acolo existînd un bogat zăcămînt cultural. Nefiind implicaţi politicienii, totul începea să prindă contur.

Conform proiectului, pe măsură ce materialele erau scanate şi incluse într-un sistem performant de căutare, să fie expuse publicului într-un format gratuit, astfel încît, oricine dorea să afle ce s-a întîmplat sau ce s-a scris în presa vremii despre un anumit subiect, să introducă cîteva cuvinte-cheie de căutare şi sistemul îi afişa copiile scanate ale articolelor apărute atunci pe acest subiect. Gîndisem proiectul şi ca o formă de finanţare pentru Academia Română, ca, la un anumit număr de solicitări, ceva mai aprofundate, să existe şi o taxă modică prin care, la un număr mare de accesări, să se asigure Academiei un buget constant. Era, însă, unanim stabilit ca accesările din centrele de învăţămînt, universitar sau nu, să fie gratuite şi nelimitate. Accesul la istoria brută, reală, a ţării, în special a celor care sînt pe băncile şcolii, trebuia să fie gratuit. Totul a fost bine, totul prindea contur, totul era frumos pînă cînd a fost nevoie să obţinem acordul final de la preşedintele Academiei. Acolo totul s-a blocat. Şi blocat a rămas. De ce? Pentru ce? Nu am primit niciodată un răspuns clar, scris, care să justifice oprirea acestui proiect. Ştiu însă că la o discuţie cu unul dintre vicepreşedinţii Academiei Române, discuţie purtată la biroul său de nemuritor, mi-a fost promis tot sprijinul, că ideea este excelentă, că totul este în sfîrşit aşa cum este firesc să fie. Apoi, tăcere. Au trecut ani de atunci şi nimic nu s-a întîmplat, cel puţin ceva care să fie expus publicului.

De curînd, însă, acesta fiind şi motivul pentru care am decis să povestesc această întîmplare, m-am întîlnit cu cineva care era atunci, în 2010, alături de mine în acel proiect. Mi-a spus că motivul pentru care proiectul a fost blocat este cauzat de interese destul de meschine ale unor genii din Academie sau scriitori ce atîrnă la gardul acestei instituţii, care doresc ca doar ei să aibă acces la acele informaţii, tocmai pentru că scriu despre subiecte la care românii nu au încă acces facil, şi pentru a face ceva bani din asta. Pînă la urmă, ca să-l citez pe interlocutorul meu, totul se reduce la bani. Memoria poporului trebuie să mai aştepte, sau cei care doresc să o salveze trebuie să plătească şpaga aferentă celor care au semnătura în stilou. Sau poate nu.

Tano

 

Trădarea celor fără chip

COMENTARII DE LA CITITORI