Dispariţii misterioase (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Contradicţii ce fac enigma

şi mai de nepătruns

Povestea se bazează pe o declaraţie dată la 50 de ani după campania din Dardanele, despre care am amintit în numărul anterior al serialului. La o reuniune a supravieţuitorilor Corpului de armată neozeelandez şi australian, această mărturie a fost făcută cu intenţia de a-i atrage şi pe alţi martori ai fenomenului, precum şi pe eventualii participanţi direcţi care s-ar fi aflat încă în viaţă. Studiul atent al documentului a scos la lumină cîteva erori, care au pus la îndoială şi veridicitatea lucrării. Regimentul al patrulea Norfolk nu a fost tocmai o unitate militară, ci un batalion care, de altfel, a luat parte efectiv la bătălia pentru Dardanele. În schimb, despre un alt batalion al aceluiaşi regiment, al cincilea, s-a raportat că ar fi dispărut în timpul unui atac. S-a întîmplat pe data de 12 august, nu cum era menţionat în document, 21 august – după arhivele militare engleze -, şi la 5 kilometri distanţă de locul indicat de neozeelandezi. Totuşi, mai există un act doveditor, emis la puţină vreme după bătălie, iar în el nu se specifică nimic ce ar putea contrazice declaraţia celor 3 soldaţi, făcînd-o mai credibilă. Este vorba despre Raportul Final referitor la Lupta de la Dardanele, publicat în 1917. Potrivit acestei surse, „o brumă ciudată”, ce reflecta razele Soarelui, a învăluit albia secată a Rîului Suyla, ascunzînd tranşeele otomanilor, dar permiţîndu-le acestora să facă din Aliaţi nişte ţinte uşoare. Însă, oricît de ciudat ar părea, un asemenea fenomen meteorologic nu le era străin localnicilor, care au confirmat că se producea destul de frecvent.

Acest episod descris într-un document oficial prezintă nenumărate şi frapante asemănări cu date prezentate în mărturia tardivă a celor 3 soldaţi neozeelandezi. În fapt, declaraţia lor pare un amestec al evenimentelor petrecute în 1915, întîmplări prezentate distinct în Raportul Final. Ar fi putut, oare, Raportul să influenţeze memoria celor 3? Nu se poate şti. Există cercetători care văd în relatarea neozeelandezilor descrierea unui eveniment real, justificînd contradicţiile în ceea ce priveşte numărul batalionului, sau data apariţiei straniului nor, prin fireasca slăbire a memoriei, după 50 de ani. Şi, totuşi, documentele oficiale ale vremii vorbesc de o „brumă mare”, nu de un nor lung de 250 de metri, care s-ar fi aşezat pe sol. Dacă, totuşi, un asemenea fenomen s-ar fi produs, e mai mult decît probabil că ar fi atras imediat atenţia conducătorilor militari, în permanenţă de veghe ca nu cumva să se producă vreun atac al duşmanului.

Oare cînd ai să revii?

Cîteodată, cînd anumite persoane dispar, se spune că s-au risipit în mediul înconjurător. Este şi cazul lui David Lang, care a dispărut în timp ce traversa un cîmp din Tennessee, în faţa a 5 martori. Este foarte cunoscută povestea unui sat, numit Anji-Runi, ai cărui locuitori, bărbaţi, femei şi copii, au dispărut, toţi, într-o singură zi, în anul 1933. Aceştia şi-au lăsat puştile în picioare, lîngă uşile caselor, caiacele pe plajă, să putrezească, şi cîinii să moară de foame. Au dispărut fară urmă. La lunga listă a dispariţiilor misterioase se adaugă un caz incredibil: ziua de 24 iulie 1938 se anunţa a fi una toridă, petrecută în deşertul regiunii Orientului Mijlociu, care, la acea vreme, era numit Mesopotamia.

Arabii ridicaseră, din nou, armele, iar britanicii îi supravegheau fără încetare. În acea zi, locotenentul-navigator W.T. Day şi ofiţerul-pilot D.R. Steward s-au suit în micul avion monomotor şi au decolat, pentru un zbor de recunoaştere, deasupra deşertului. Timpul de zbor estimat: 4 ore. Nimeni nu i-a mai văzut de atunci.

Cînd au găsit avionul, a doua zi, misterul s-a adîncit. În rezervor era benzină, iar motorul demara la un sfert de cheie. Nimic nu făcea să se creadă că aeronava fusese ţinta trăgătorilor şi nu s-a găsit nici cel mai mic indiciu asupra cauzei care i-a făcut să aterizeze acolo, adică în mijlocul unei vaste întinderi de deşert neospitalier. Echipa de salvare a făcut o altă descoperire, care a ridicat multe semne de întrebare în legătură cu enigma aviatorilor dispăruţi. Aproape de avion se vedeau, în mod clar, amprentele ghetelor lui Day şi Steward, pe nisipul neted, în locul unde săriseră din avion. Urmele lor arătau că au părăsit avionul pentru a parcurge o distanţă de aproape 40 de metri. Dintr-o dată, urmele au dispărut! Felul în care amprentele dispăreau arăta că bărbaţii s-au oprit, pur şi simplu, în picioare, unul lîngă altul, după care nu s-a mai observat nimic. Nu vom şti niciodată ce s-a petrecut cu ei. Deşertul a fost scotocit de nenumărate patrule, de camioane blindate şi, în plus, survolat de avioane. Nici o urmă a aviatorilor dispăruţi n-a fost descoperită. Povestea vieţii lor s-a terminat acolo unde înceta să se mai vadă urmele. Şi tot aici începe un alt mister, clasic, al persoanelor dispărute.

(va urma)

TRAIAN TANDIN

COMENTARII DE LA CITITORI