Diverse (II)

in Lecturi la lumina ceaiului

1. Apollo şi muzele

Apollo era fiul lui Zeus, făcut cu Latonia (Lete la romani), prima lui soţie, dar şi verişoară, totodată. Zeus mai avea un copil cu Latonia, pe Artemis (Diana). Apollo se născuse pe Insula Delos şi era zeul luminii, al Soarelui, al cîntecului şi al poeziei. Alături de Paris şi de Adonis, Apollo era unul dintre cele mai izbutite simboluri ale frumuseţii masculine. Cînd apărea printre zei, cu pletele lui de aur, însoţit de cele 9 muze şi cîntînd la flaut şi la chitară, tot Olimpul încremenea. Corul muzelor răsuna triumfător, şi întreaga fire, cuprinsă de vrajă, asculta cîntările zeieşti. După aceea, o horă luminoasă se încingea în sala de oaspeţi a zeilor. Afrodita, Ares, Hermes şi ceilalţi zei se prindeau în această horă a veseliei. Înaintea lor păşea, mîndră, frumoasa Artemis, sora lui Apollo. Dar, cînd se înfuria, strălucitul zeu scotea la iveală un arc cu săgeţi din aur, şi toţi, în jurul lui, amuţeau, căci îi ştiau de frică. Taman ca atunci cînd a răspîndit ciuma în tabăra aheilor aflaţi în plin asediu asupra Cetăţii Troia. Împăratul Augustus i-a ridicat un sanctuar pe Colina Palatinului din Roma, drept mulţumire că zeul l-a ajutat să obţină victoria în Bătălia de la Actium. Apollo era prieten cu cele 9 muze făcute de Zeus cu Mnemosina, zeiţa memoriei. Muzele se născuseră în localitatea Pieria, din Tracia, de unde şi celălalt nume al lor, Pieridele. Cel mai mult le plăcea să locuiască pe Muntele Helicon, din Beoţia. Uneori, vizitau şi Parnasul, unde ştiau că locuiesc Apollo, care purta pe cap o cunună de aur, şi fratele său, Dionysos.

Prima muză se numea Calliope, fiind muza poeziei epice şi a elocvenţei. Şi ea purta pe cap o cunună de aur. În mînă ţinea o tăbliţă, pregătită pentru a nota cîte ceva. Urma Melpomena, muza tragediei şi a muzicii. Euterpe era muza muzicii şi a poeziei lirice. Erato era muza elegiei, a poeziei lirice şi a artei mimice. Apărea cu o liră în mînă. Thalia era muza comediei, a satirei şi a poeziei comice. Era reprezentată cu o mască de tip comic în mînă şi cu un pantof cu tocul scurt, spre deosebire de actorii tragici, care purtau coturni, adică pantofi cu tocul înalt. Terpsihora era muza dansului. Clio, muza Istoriei. Purta într-o mînă o trîmbiţă şi în cealaltă un sul de pergament. Penultima, Urania, era muza astronomiei şi apărea privind cerul. Ţinea un Glob în mîna stîngă şi un compas în mîna dreaptă. Era iubita lui Dionysos şi a avut cu el un fiu. Urania se afla în antiteză cu Pandemia, zeiţa iubirii materiale şi vulgare. Nu se ştie de ce Afrodita era poreclită Urania. În sfîrşit, Polimnia era zeiţa imnurilor sfinte şi a poeziei lirice. Se impunea ca o matroană cu capul plin de perle, dusă pe gînduri.

Şi cele 3 Graţii erau fiicele lui Zeus, dar făcute cu nimfa Eurinome. După alte opinii (mitologia romană), părinţii celor 3 Graţii ar fi fost Dionysos şi Afrodita. O graţie se numea Aglaia (Strălucirea) şi fusese soţia lui Hefaistos (Vulcan), zeul focului şi al metalelor. Mijlocia se numea Eufrosina (Bucuria), iar mezina, Thalia (Prosperitatea). Cele 3 Graţii sînt reprezentate numai în grup. Dacă ne-am îngădui o glumă, şi la Ploieşti au trăit, cîndva, 3 Graţii: Mamiţica, Mam’mare şi Tanti Miţa, proteguitoarele unicului Goe. Părintele lor? Nimeni altul decît Nenea Iancu.

2. „Parepa? Oui, mais cela

ne parait pas!“

Istoria recentă a consemnat cîteva locuri din Europa (Lourdes, Fatima şi altele) unde se zice că Sfînta Fecioară s-ar fi arătat unor pămînteni, atrăgîndu-le atenţia că omenirea a căzut în păcate multe şi grele, fiindcă s-a îndepărtat de cele sfinte. Auzind minunea, mulţimile au dat năvală în acele locuri, în speranţa că sfinţenia lor le va aduce sănătate grabnică şi bogăţii cu duiumul. Dar minunea aceasta s-a produs şi la noi. Astfel, prin 1935, Petrache Lupu, un cioban gîngav din Maglavit, s-ar fi întîlnit, pe cîmp, chiar cu Dumnezeu, sau „Moşu’“, cum i-a spus el, după aceea. Ciobanul nu s-a pricopsit cu nimic, în schimb zice-se că ar fi scăpat de gîngăveală. Şi scriitorul Marin Sorescu ne informează că, la Bulzeşti, Dolj, satul său natal, într-o noapte, un ţăran ar fi intrat în grajd, să vadă ce mai fac vitele sale. Şi, acolo, s-ar fi întîlnit cu Dumnezeu, care l-ar fi întrebat, simplu: „Ce mai faci?“. Ţăranul s-ar fi speriat foarte rău, şi, a doua zi, ar fi plecat în lume, să propovăduiască învăţătura creştină. Dar n-a ajuns decît pînă la Caracal, de unde, neluîndu-l nimeni în seamă („Bă! Ia mai lasă-ne-n pace cu Dumnezeu, că, pînă acum, noi nu l-am văzut decît pe dracu’!“), s-a întors acasă, la vitele lui. Tot cam pe-atunci, o altă minune s-ar fi produs în satul Parepa, din Prahova, pe drumul care duce spre Buzău, unde Fecioara Maria i s-a arătat unei fete care păştea oile, întrebînd-o dacă lumea se mai teme de Dumnezeu. Dar localitatea Parepa îşi cîştigase celebritatea înainte de acest eveniment. Să vedeţi cum. Caragiale tocmai se căsătorise, în toamna anului 1889. Soţia lui era nepoata unei doamne numită Bucşan, care locuia într-un conac din localitatea Parepa. Prin urmare, cei doi însurăţei s-au gîndit să-i facă o vizită de complezenţă. Dar, cînd au ajuns la conacul respectiv, histrionul Caragiale s-a urcat în pod, unde ştia că zac tot felul de antichităţi, şi, mai tîrziu, i-a cerut unui argat mămăligă, brînză şi ceapă. Oripilată, doamna Bucşan şi-a deplîns nepoata, că se putuse căsători cu un asemenea mitocan. Dar, seara, la cină, Caragiale – arborînd un costum negru, papion, mănuşi gris-perle şi pantofi de lac – i-a oferit bătrînei doamne un splendid buchet cu flori de cîmp şi i-a făcut conversaţie numai ,,en français“, despre scriitorii ei favoriţi. Nedumerită, gazda se întreba dacă bărbatul perfect din faţa ei e totuna cu bădăranul care ceruse, din gura podului, mămăligă şi ceapă. Caragiale a mai copleşit-o pe mătuşă cu un gest de aristocrat. Văzînd că e văduvă de maior, „l-a avansat“ pe răposatul la gradul de colonel şi i-a comandat femeii cărţi de vizită cu noua sa demnitate: „Doamna colonel Bucşan“. Peste cîţiva ani, în bunătatea lui, Caragiale a vrut să o avanseze la gradul de „general“. Dar mătuşa s-a dus după soţ, transmiţîndu-i să nu mai tragă nădejde la o nouă avansare. În acest fel şi-a cîştigat Parepa adevărata celebritate.

Paul Suditu

COMENTARII DE LA CITITORI