Doamna bibliotecarã

in Polemici, controverse

În Şirna mea natalã, de care nu m-am dezlipit şi nu mã voi dezlipi niciodatã, mergînd pe lîngã fosta şcoalã (desfiinţatã acum din lipsã de copii), de lîngã fosta Primãrie, dai nu departe, pe partea dreaptã a şoselei ce duce la Cocorãşti-Colţ, de o clãdire nouã, cu etaj. Acolo se aflã Grãdiniţa şi Biblioteca noastrã comunalã. Odatã intrat în clãdire, la parter, înaintînd pe culoarul din dreapta, ajungi în faţa Bibliotecii. Deschizînd uşa, pãtrunzi într-o camerã primitoare, unde, pe un perete, troneazã un tablou înfãţişîndu-l pe Nichita Stãnescu. Îngerul Blond te întîmpinã cu chipul sãu melancolic, zîmbindu-ţi, parcã, în suferinţa-i eternã, nedesluşitã încã. Dar el nu este singur. Acolo se gãsesc şi figurile unor mari clasici ai literaturii române, în frunte cu Mihai Eminescu. Apoi afli cã toate portretele aparţin doamnei bibliotecare, Iuliana Camelia Pârvu. Cu chipul radiind de bunãtate, dragoste şi prietenie, ea te întîmpinã binevoitoare, iar glasul ei cald se distinge cu greu din mijlocul altor glasuri cristaline, de copii veseli, care te privesc cu candoarea vîrstei lor, fãrã de griji. Jur-împrejur, cãrţi. Rafturi întregi de romane, povestiri, poeme, piese de teatru. De toate gãseşti. Din toate poţi sã te adapi, ca sã-ţi potoleşti setea de culturã. Fiindcã nu existã plãcere mai mare decît cititul cãrţilor. Aşa spunea cronicarul. Aşa se cuvine sã rãmînã lucrurile şi azi, în epoca modernã a Internetului, a calculatorului, a facebook-ului, care tinde sã ne îndepãrteze de cea mai frumoasã şi mai bogatã avere a omului: cartea. Cartea, ascunzînd între filele ei nepreţuita comoarã a literaturii, a culturii, a ştiinţei. Deschizînd-o şi rãsfoind-o, ea te introduce într-un tãrîm de vis, minunat, într-un templu al luminii, unde oficiazã, nevãzuţi, în aura lor nemuritoare, scriitorii. Autori de-ai noştri, precum: Ion Creangã, Mihail Sadoveanu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Ion Luca Caragiale şi atîţia alţii. Alãturi de ei, scriitori ai lumii: fraţii Grimm, Andersen, Jules Verne… Ai de unde alege. Numai sã vrei şi sã-ţi placã. N-ai cum sã scapi de zîna cea cu glas de aur, care te vrãjeşte încã de la început. Ea este ca o mamã şi ştie, ca nimeni alta, sã te facã sã te simţi bine aici, în apropierea şi-n intimitatea sublimã a cãrţii. Ea ştie sã-ţi vorbeascã duios, ştie sã-ţi arate şi sã-ţi recomande volumul preferat. Ştie sã te îndrume pe calea miraculoasã a lecturii. Am vãzut-o şi-n iarna asta, înconjuratã, ca de fiecare datã, de micuţii care o ascultã, mereu avizi sã pãtrundã în tãrîmul neasemuit, ca-n basmul nesfîrşit din o mie şi una de nopţi. Am ascultat-o povestind, citind şi recitînd nespus de frumos, aşa cum, din pãcate, multe profesoare de Limba Românã nu prea ştiu a o face. Pentru cã trebuie sã ai har de la Dumnezeu şi, dacã nu-l ai, e mai greu. Mai e nevoie, însã, şi de pasiune. Multã pasiune. Şi dragoste de oameni. Şi mai ales de copii. Bibliotecara Camelia nu munceşte zadarnic. Cei ce-şi iubesc profesia sînt rãsplãtiţi, într-un fel, în cele din urmã. Dovadã sînt numeroasele premii şi diplome de merit pe care le-a primit. Dar ea rãmîne totdeauna modestã, învãluitã, misterios, în vocea-i suavã, pãstrîndu-şi pe chip acelaşi zîmbet cald, atrãgãtor. Uitam. Bibliotecara, doamna cãrţilor sufletelor noastre, îndrãgostite de frumos, este, o spunem fãrã teama de a greşi, şi o talentatã poetã. Îl adorã pe Luceafãr şi-i soarbe slovele Îngerului blond.
Cãlãtorule care te preumbli prin ţara asta a „Mioriţei“, dacã vei trece, din întîmplare, printr-un sat din Cîmpia Ploieştilor, nu prea departe de sufocanta Capitalã, nu pregeta sã intri o clipã şi în biblioteca noastrã comunalã. Amfitrioana, doamna bibliotecarã, te va întîmpina cu drag şi te va ajuta sã înţelegi ce înseamnã, în acest colţ de ţarã, un lãcaş de luminã, ca un tãrîm de basm al copilãriei, din etern fascinanta noastrã Românie.

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI