Domnul Vadim Tudor are metafora la mînă

in Lecturi la lumina ceaiului

„Priviţi bilanţul dureros al celor 25 de ani de tranziţie spre cimitir. Românilor le-a pierit cheful de viaţă”. (Corneliu Vadim Tudor, în „Tricolorul” de miercuri, 11 decembrie 2014)

 

Superbă găselniţă metaforică vadimistă, inspirată, aparent, dintr-un trist adevăr. Tribunul are o abilitate excepţională în a zămisli metafore deosebite, neaşteptate.

Ceea ce ne impresionează, însă, este faptul că pamfletarul-poet se dovedeşte şi un mare gînditor, un filozof. Aforismele domniei-sale sînt o capodoperă de înţelepciune şi pot sta alături de cele ale unor uriaşi în domeniu, cum ar fi Nicolae Iorga, George Călinescu şi Grigore Moisil. Da, domnul Vadim Tudor are metafora la mînă. Dumnealui scrie într-o limbă vie, spumoasă, plăcută, ca vinul bun şi sănătos, fără erori din greşală (sic!), cum se mai întîmplă la alţi intelectuali. Corneliu Vadim Tudor vorbeşte şi scrie într-o limbă românească foarte curată, fraza lui este cursivă, sprintenă, impregnată cu multe comparaţii şi epitete subtile. Scrierile domniei-sale ne încîntă printr-o frumuseţe firească. Frazele sînt pline de armonie, cititorul fiind acaparat, prins în mrejele trimiterilor erudite la alte domenii, pentru că pamfletarul, se ştie, posedă o cultură vastă, dînsul avînd o excepţională memorie a faptelor nu numai istorice, ci şi literare. Stilul domnului Vadim Tudor, adesea vitriolant, atrage prin larga viziune asupra unui fapt, a unui eveniment. Se remarcă muşcătura ironiei, care întotdeauna place cititorului avizat. Orice ar spune detractorii săi, adesea nişte pigmei, Corneliu Vadim Tudor este un scriitor, şi nu greşim cînd spunem un scriitor mare. Poezia sa respiră sensibilitate şi forţă. Cu toate că este un clasic prin excelenţă, Vadim Tudor este un modern, versul său zburdă pe un covor de metafore, apărînd mereu cuvinte, ori sensuri noi în scrierile sale.

Cît despre domeniul istoric, nimeni nu-i poate contesta erudiţia clasică, solidă, din apropierea lui Nicolae Iorga. Domnul Vadim Tudor are cunoştinţe filozofice temeinice, dar, în acelaşi timp, are şi umor. Tribunul este o personalitate gigantică, un om de cultură, ale cărui merite le recunosc mai degrabă străinii, pentru că, noi, românii, nu prea ştim să ne preţuim valorile. E drept că adversarii nu-l pot ierta pentru felul său direct, de a spune lucrurilor pe nume, însă nici pamfletarul, sau politicianul Vadim Tudor nu iartă pe nimeni, neezitînd nici o clipă să scoată în evidenţă – în publicaţiile domniei-sale, sau la televizor – fudulia tîmpă şi hoţia tupeistă. Colcăie televiziunile, radioul, ziarele şi revistele de astfel de specimene, după cum politicienii, miniştrii se dovedesc nişte incapabili şi agramaţi.

Mihai Eminescu – de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, în iunie, 126 de ani -, are o frază, cu două versuri geniale, în unica ,,Glossă” din poezia românească: „Te-or întrece nătărăii,/ De ai fi cu stea în frunte”.

Pe aceştia, pe nătărăii care au împînzit lumea românească după decembrie 1989, Corneliu Vadim Tudor nu-i iartă. Şi bine le face. Ei – escrocii, hoţii, mafioţii – au prăbuşit România şi au făcut posibilă dureroasa tranziţie spre cimitir, cum atît de inspirat se exprima neîntrecutul ziarist şi patriot. Are perfectă dreptate. ,,Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului”.

GEORGE MILITARU

P.S. Sîntem pe primul loc la mortalitate în Europa. Asta spune totul. Şi-atunci, de ce să vorbim de altă societate, de altă tranziţie?

COMENTARII DE LA CITITORI