DORINŢA UNUI LUCEAFĂR

in Poeme

– inspirată de Hyperionul

lui Mihai Eminescu –

 

Din locul meu în univers,

Un dor nebun pătruns în vers,

Mă face să cutreier spaţiul infinit,

Spre un tărîm nemărginit…

 

Deasupra-mi, puzderie de stele,

Mulţimi de stele dedesubt,

Eu, un fulger de dor supt,

Vagabondînd hoinar cu ele..

 

Făr’ să am nici un necaz,

Nu-mi acord nici un răgaz,

Şi-n cosmicul meu periplu curg,

Încercînd cu dor în orice caz,

Să dau cumva de Demiurg…

 

Să-i cer smerit, din vechea lege,

A nemuririi, acum să mă dezlege,

Să fiu un simplu membru-n Univers,

Muritor, ca orice individ divers.

 

Iubirea pentru-o muritoare-n mers,

S-o cînt cu cel mai tandru vers.

 

O copil nebun, cu mintea-n amurg,

Ce ai ajuns acum la Demiurg,

Cu-n bulgăre de tină vrei să te asemeni,

Şi să trăieşti-iubeşti ca neica-nimeni?

 

Pentru cine vrei să scapi de nemurire,

Căci muritoarele, spre-a ta uimire,

Sînt doar efemeride, ce iubirile-şi petrec,

Şi-apoi în glia-mamă neconsolate trec.

 

Călcîiele-ţi, acum, de s-au aprins,

Şi te-a cuprins un dor nestins,

Pentru o superbă fată pămînteană,

Mai bine n-o băga în seamă…

 

Căci de-a-i zbura la ea de-a latul,

Te va uita, şi s-o iubi cu altul,

Dar în Univers, milenii vei petrece,

Şi-n veci tu să rămîi, nemuritor şi rece.

MIHAI MOTTAN

26 martie 2011

COMENTARII DE LA CITITORI