Dragele mele toamne

in Tabletă de scriitor

Toamna, agurida începe a se îndulci şi a parfuma grădina dintr-o margine în alta, cu gustul ei zemos, în bătaia razelor soarelui, slobozite, lingou după lingou, pe văi şi pe coaste, cu pădurea îmbrăcată în haina ei de frunze argintii şi cîntec de păsări călătoare… Cîte toamne nu am trăit pînă acum, că dacă le-aş aduna pe toate, aş face un lanţ lung, dar nu din zale de aur, ci din amintiri de copaci cu fructe dese… Toamnele mele au fost cu iţari de lumină, cu papuci de lut, de la ploile albastre de pe uliţe, de cărări de dus spre izlaz, de moină, de jir şi floare de cucută. Dar au fost frumoase, şi nu voi renunţa vreodată să-mi aduc aminte de ele… Sînt ale mele, ca timpul meu, ca fiinţa mea, ca pămîntul pe care calc… Şi nu voi renunţa, că prea le-am iubit, prea mi s-au dăruit cu toate bogăţiile lor de toamne aurii… Toamne cenuşii… Toamne plumburii… Toamnele mele sînt sfinte, că sînt ale mele, precum miejii de nucă în coaja lor, cu pistrui de copil bucălat… Dumnezeu mi le-a dat dat ca pe un aluat de pîine la sărbătoarea ogorului, cu împletiri de flori de cîmp şi viori ţanţoşe de lumină. Ah, ce privilegiu! Ah, ce miracol! Şi ce de nostalgii!… De cînd mă ştiu, toamnele mele sînt binefăcătoare de stele galbene şi vinuri, gîlgîind în cascade de mîngîieri şi iubiri de legendă, la foc de suave amintiri şi petreceri cu sîrbe de păsări călătoare. Mă bucur de ele, aşa cum am făcut-o toată viaţa, în căsuţa părinţilor mei, unde am învăţat alfabetul culesului de cartofi şi al scuturatului de prune… Şi toţi eram sănătoşi, fraţi şi surori, fiecare cu copilăria lui, în jurul mamei, care ne povăţuia cum trebuie să fim în viaţă ca să putem birui orice potecuţă pe care mişunau furnicile, dimpreună cu şerpii, şi unde vulturii erau cu ochii pe ele, gata să le ia agoniseala din hambar… Că drumul în viaţă nu-i aşa cum ni-l închipuim că este: drept, neted, presărat cu flori… Mama ne povestea din propria ei experienţă de viaţă… O viaţă zbuciumată, care ţinea de destinul unei femeie văduve… De viaţa omului împovărat de griji… Şi ea ne povestea cu darul povestitorului care a trecut prin viaţă, înotînd de la un mal la altul prin greutăţile vieţii… Mama nu a fost o femeie fericită… Dar eram mîndru de ea, ca de toamnele mele cu struguri şi dovleci pe vrejuri, precum nişte purceluşi dormind pe haturi cu sfeclă de lună roz… Mama ne-a învăţat cum să avem încredere unii în alţii, în oameni, în general, căci fără armonie între noi, miezul de pepene al zilei va fi ca un cîmp sterp… Ca un deal fără de copaci, chelit de mîini criminale… I-am dat ascultare şi-am luat aminte la vorbele ei blajine… Fără să fi avut o copilărie frumoasă. Fără să fi avut parte de o lume a copilăriei de basm… Şi-au trecut peste mine destule toamne triste, reci, frumoase, fastuoase, cu struguri dulci, amari, acri… Şi vor trece încă… Toate au avut partea lor de emoţie pentru mine… Mă culc… Visez… Deschid ochii… E noapte afară… Pînă la ziuă mai e… Mă trezesc brusc… Mă dor picioarele buboase, din anii copilăriei… Sîngerează rănile adînci… Sîngerează ca gîtul boului de jug… Am tras la jug… Am mers pe brînci după vreascuri… Am plîns ca florile doborîte de grindină… Am rîs, dar de prea puţine ori într-o viaţă de om… O viaţă de om ca a mea, cu un mănunchi de toamne ca ale mele… Şi m-am trezit brusc din vis, să-mi încep programul unei noi zile de muncă şi să deschid o nouă filă a vieţii mele, cu timiditate, cu îngrijorare pentru ziua de mîine, la cîte se întîmplă în lume… Foamete… Cutremure de pămînt… Inundaţii… Războaie… Şi mă dureau oasele de foame, că se chircea măduva în ele…

Da, toamnele mele au fost frumoase pentru că Dumnezeu mi le-a dat mie, cu bucurii şi tristeţi, chiar şi atunci cînd începea anul şcolar… Eram la fel de desculţ şi cu aceleaşi haine ponosite ca în anii precedenţi, cu burta goală, dar fericit în visele mele de copil, chiar dacă uraganul sărăciei urla bezmetic în casa familiei mele. Eram fericit că scăpasem să mai merg cu vacile pe dealuri la păscut, bucuros de revederea colegilor, a profesorilor, a atmosferei din clasă, care era ca un balsam pentru mine. Posibilităţile financiare ale mamei erau precare… Toamnele mele, frumoasele mele toamne m-au călit pentru viaţă, ca să merg înainte cu demnitate şi curaj… Şi au fost frumoase pentru că au fost ale mele, începînd cu primele creioane de colorat din clasa întîi, pînă în zilele de azi, cu gust de cireaşă amară, dar dulci pentru amintirile mele de-acum!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI