Drama lui Dimitrie Bolintineanu

in Lecturi la lumina ceaiului

Poetul, revoluţionarul şi omul politic Dimitrie Bolintineanu a avut parte de un sfîrşit tragic. Şi-a pierdut minţile din cauza sărăciei şi a murit într-un ospiciu în Bucureşti. La cîţiva ani după moarte, osemintele i-au fost scoase şi au zăcut în podul unei biserici, pînă cînd a fost gata soclul bustului său. Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobîndită de pe urma mizeriei şi sărăciei. Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei, însă marea calitate nu i-a adus scriitorului nici un beneficiu, din contră. Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, Bolintineanu s-a născut în 1819 la Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai tîrziu numele. Tatăl său a fost Enache Cosmad, un aromân, originar din Ohrida, negustor, arendaş şi funcţionar fără avere. La 10 ani, Bolintineanu a fost trimis la Bucureşti, unde a urmat cursurile Şcolii Colţea. A rămas orfan de ambii părinţi în copilărie şi a fost crescut de o mătuşă. După şcoala primară, a urmat cursurile Liceului „Sf Sava”. La doar 22 de ani, ajunge funcţionar, ocupînd postul de copist la Secretariatul Statului. Trăieşte o mare dramă în amor la vîrsta de 22 de ani, iar durerea trăită ajunge să o expună în scris. S-a îndrăgostit de o tînără de 19 ani, bolnavă, şi ajunge să-şi vadă iubirea murind chiar sub ochii lui. Moartea ei l-a impresionat atît de tare, încît a aşternut pe hîrtie elegia „O tînără pe patul morţii”. Poezia este publicată în presa vremii şi face o impresie extraordinară în rîndul lumii literare şi al publicului. În 1843, este ales membru al „Asociatiei Literare a României“ şi primeşte o bursă cu care pleacă să studieze la Paris, la Collége de France. Prima sa carte, „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu“, apare în 1847. „Înalt şi subţiratec ca statură, cu părul şi faţa brune, c-o frunte largă şi meditativă ce da înfăţişării sale un caracter bărbătesc şi poetic în acelaşi timp, cu surîsu-i rar pornit dintr-o bunătate sufletească adîncă ce îndulcea expresia lui tristă de obicei, Bolintineanu era un tînăr interesant şi simpatic”, îl descrie Nicolae Petraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

Viaţă în exil
Bolintineanu a revenit în ţară cînd a izbucnit Revoluţia de la 1848. După înăbuşirea mişcării, este arestat împreună cu alţi confraţi care luptase pentru patrie. Reuşeşte să evadeze şi ajunge în exil, la Paris. Din exil, cu mare dor pentru ţara în care îi era interzis să revină, Bolintineanu scria: „Exilat de mulţi ani din patria mea cu cîtă tristeţe şi cu cîtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe, căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărîm, totdeauna prada inamicilor şi a fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricît de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cît de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”. În 1852, părăseşte Parisul şi ajunge la Porţile Orientului. În 1855, îi apare romanul „Manoil”, considerat primul roman de gen din literatura românescă. În 1857, după decretarea amnistiei generale, Bolintineanu, revine în ţară şi intră în politică. A fost pe rînd secretar de stat la Departamentul Trebilor Străine, ministru al Cultelor în Guvernul Kogalniceanu, membru al Consiliului de Stat. Deşi ajunsese în lumea politică şi se învîrtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Bolintineanu a rămas un om modest. „Trăia într-o singură cameră din casa Bosel, în faţa teatrului. Neavînd aproape pe nimeni pe lîngă el, plictisit şi amărît tot mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întotdeauna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scrie N Petraşcu în biografia dedicată lui Bolintineanu. După lovitura de stat din 2 mai 1864, Bolintineanu, care făcuse opinie separată, este nevoit să demisoneze din minister A fost pentru o vreme secretar în Consiliul de stat, iar după desfiinţarea funcţiei ajunge fără nici un venit. „Strîmtorat şi neştiind ce să facă, el se puse să scrie literatură în chip febril şi prodigios: Scriu amarnic, zice el într-o scrisoare, pentru a-mi plăti datoriile. Scrisorile lui private de atunci îi rezumă viaţa într-un singur cuvînt: mizerie”, mai notează N. Petraşcu.

Internat la ospiciu, fără haine
La doar 50 de ani, Bolintineanu trăia dintr-o pensie de mizerie. „Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi. M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor. Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurîndu-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce… Şi cu mîna stîngă sucindu-şi mîneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit pînă la căptuşeală”, notează N. Petraşcu, evocînd amintirea unui contemporan despre Bolintineanu în anii de mizerie.

Sărăcia îl îmbolnăveşte
şi îl aduce în pragul nebuniei

În aprilie 1871, a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registrul de intrare al bolnavilor a fost menţionat astfel: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor, intrat fără haine”. Îngropat în datorii, Bolintineanu ajunge să fie executat, iar bunurile îi sînt scoae la licitaţie. Colegii din lumea literară au încercat să-l ajute, lansînd apeluri în presa vremii: „Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi minte, încît amicii lui – nu el – se simt datori a face apel la toţi aceia pe care versurile şi proza poetului i-au desmierdat o dată, la aceia care au admirat talentul şi capacitatea lui. Noi facem apel la toţi români simţitori să se grăbească a veni să concure la loterie l-a care s-au pus mobilierul şi biblioteca lui Bolintineanu”, scria „Trompeta Carpaţilor” din data de 4 aprilie 1871. Banii cîştigaţi de pe urma vînzării bunurilor au fost însă insuficienţi pentru plata datoriilor poetului. Prietenii săi au făcut un apel în Camera Deputaţilor, solicitînd un ajutor financiar pentru poet. „Camera îl refuză. Un deputat din majoritate mărturisi chiar cu glas tare nepăsarea acestei ţări: Ce să-i facem?…”, evocă N. Pătraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”. Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la Spitalul Pantelimon. A fost înmormîntat în pămîntul satului natal Bolintin Vale. Osemintele poetului au avut parte tot de mizerie şi umilinţă, chiar şi după moarte. Osemintele
i-au fost scoase pentru a fi aşezate sub bustul său, la cîţiva ani de la moarte. Pînă cînd a fost gata bustul, rămăşiţele au zăcut în podul bisericii, printre unelte şi rozătoare, în aşteptarea inaugurării statuii.

Elisabeth Bouleanu

COMENTARII DE LA CITITORI