Drama românilor din Ardealul de Nord după Diktatul de la Viena (4)

in Alte știri

Un caz mai puţin întîlnit în informaţiile de arhivă este cel al protopopului ortodox Dionisie Decei, din comuna Teaca, judeţul Mureş, care a fost scos din biserică de jandarmii unguri şi obligat să-şi pună cenuşă pe poteca din faţa casei. După aceea, sfîntul lăcaş în care înaltul prelat îşi oficia slujbele religioase a fost dărîmat, ca urmare a avizului emis de consiliul local (Ibidem).

Potrivit unei note informative din 31 martie 1942, românii ce nu împliniseră vîrsta de 42 de ani au fost trimişi de autorităţile maghiare în partea de vest a Ungariei, cu scopul de a îndepărta „elementul românesc“ din acea parte a Ardealului. În acelaşi timp, monumentele istorice, crucile şi troiţele erau distruse (Ibidem, f. 123).

Altă măsură de terorizare a etnicilor români, practicată intens după Diktatul de la Viena, a fost aceea privind arestările. Militarii unguri au ridicat de la domiciliu, în cursul anului 1942, 143 de români din judeţele Cluj şi Someş, fără nici un motiv, aceştia fiind încarceraţi la închisoarea din Gherla (Idem, dosar 37/1942, f. 115). Mai mult decît atît, au fost şi cazuri cînd grupuri de români erau arestaţi noaptea, dintre ei o parte fiind executaţi, iar restul forţaţi să treacă frontiera în România (Idem, dosar 9/1942, f. 298).

Românilor nu le era numai interzis să vorbească limba maternă în public, ei erau şi înfometaţi, pe scară întinsă, prin confiscarea unei mari părţi din producţia lor de cereale. Documentele de arhivă pomenesc de oameni care s-ar fi hrănit chiar cu iarbă şi coajă de copac (Ibidem, f. 87).

O altă notă informativă, din 26 octombrie 1942, menţionează că la Cluj a fost organizat un concurs de limba română pentru toţi funcţionarii şi jandarmii unguri. Cei mai buni cunoscători urmau să fie infiltraţi ca informatori în pătura rurală românească, ulterior şi pentru misiuni de spionaj în România (Ibidem, f. 354).

Pe lîngă faptul că românilor le era interzis să vorbească limba maternă în public, în rîndul lor înfometarea se practica pe scară largă, prin confiscarea unei mari părţi din producţia proprie de cereale. Documentele de arhivă pomenesc de oameni care s-ar fi hrănit chiar cu iarbă şi coajă de copac. (Ibidem, f. 87)

O altă notă informativă, din 26 octombrie 1942, menţionează că la Cluj a fost organizat un concurs de limba română pentru toţi funcţionarii şi jandarmii unguri. Cei mai buni cunoscători ai ei urmau să fie infiltraţi ca informatori în pătura rurală românească, ulterior şi pentru misiuni de spionaj în România. (Ibidem, f. 354)

Aceeaşi sursă mai precizează că intelectualii români, în mod special tineretul, erau urmăriţi în toate activităţile lor, la cea mai mică suspiciune de vinovăţie fiind arestaţi şi închişi. Aşa, au fost acuzaţi pentru acţiuni de spionaj, arestaţi şi încarceraţi la un penitenciar din Budapesta. (Ibidem) Un caz particular este cel al studentului român Rapan Ştefan, preşedintele Asociaţiei de Lectură Religioasă a studenţilor de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, arestat în repetate rânduri şi apoi pus sub supravegherea poliţiei maghiare. (Ibidem)

(va urma)

Dr. Viorel Bălţoi

COMENTARII DE LA CITITORI