Dresajul – o „artă“ puţin cunoscută în România (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

Terrierii… o genă canină aparte

Puţini ştiu că majoritatea raselor apreciate de iubitorii de cîini sînt Terrieri, sau cei care au în gena lor Terrieri. Unul dintre cei mai doriţi cîini rămîne Yorkshire Terrier, un animal mic, dar foarte deştept şi jucăuş. Ei bine, Terrierii au fost folosiţi la vînătoare, la pază, iar acum şi pentru companie. Am fost foarte curios, ca şi iubitor de cîini de lucru, precum malinois sau ciobănescul german, să văd cum aş putea să convieţuiesc cu un Terrier, şi am ales un Bull Terrier. Acesta are un temperament impulsiv, este un cîine foarte dur, destul de „agresiv“ cu alte animale, dar şi cu oamenii, şi mi-am dorit să văd dacă pot face un cîine de lucru din el, căruia să îi stopez agresivitatea faţă animale, dar care să fie bun pentru paza de teritoriu, cît şi de persoană. Paco m-a învăţat că, în ciuda comportamentului genetic, această rasă se pretează chiar şi pentru însoţirea unui bătrîn, adaptîndu-se oricărui tip de comportament uman. Deşi, iniţial, au fost folosiţi la luptele cu tauri, după cum am spus, Terrierii au fost folosiţi şi la vînătoare, în special de mistreţi, la pază, dar şi la luptele de cîini. După părerea mea, sînt cîini care mie, personal, mi-au arătat că au nevoie de afecţiunea şi de prezenţa stăpînului. Ceea ce am observat este că nu sînt atît de distrugători în cazul în care sînt ţinuţi în apartament, iar părul, fiind foarte scurt, nu este o problemă în a-l menţine curat. Recomand această rasă persoanelor care îşi doresc un cîine cu păr scurt, de pază, bun de companie, însă pun accent pe problemele cu igiena. Această rasă este sensibilă şi are tot felul de alergii, des întîlnite şi la oameni, cum ar fi la praf. De aceea, necesită toaletarea minimă, dar regulată. Nu este un cîine mofturos din punct de vedere al alimentaţiei, el mîncînd orice, chiar fructe sau legume. E important să avem grijă, pentru că, fiind un cîine alergic, pot apărea eczeme de tot felul. Nu este un animal bun de curte, care să stea în frig, dar nu poate fi lăsat nici în căldură excesivă, deorece se insolează foarte uşor. Vă recomand această rasă şi sînt foarte sigur că un posesor de Bull Terrier niciodată nu îşi va procura altă rasă.

(va urma)

MIHAI NAE

COMENTARII DE LA CITITORI