Dromichete, înţeleptul rege al geţilor (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Dar nu a făcut-o, pentru că geţilor nu le trebuiau teritorii străine; erau mulţumiţi cu ceea ce aveau, acolo unde trăiau din totdeauna. Putea să-i vîndă ca sclavi pe prizonieri de rînd şi să ceară răscumpărare pentru cei mai înstăriţi. Avea motive s-o facă, pentru că oamenii săi pierduseră o bună parte din agoniseală prin distrugere voluntară sau jaful cotropitorilor. N-o face nici pe aceasta, din cauza omeniei geţilor, care nu doreau ca bunăstarea lor să se bazeze pe nenorocirea altora, aceptînd pierderile ca o jertfă pe altarul libertăţii. Luptătorii săi nu cer nici măcar distribuirea ca sclavi a prizonierilor, pentru ca să muncească în locul lor, iar ei să se ocupe de exerciţiile militare. Comportamentul lor avea la bază Legile belagine, transmise din generaţie în generaţie de peste 2 000 de ani, care susţineau că este imoral să te îmbogăţeşti pe seama altora, dar şi să fi sărac din lenevie. Totuşi, Adunarea conducătorilor uniunilor de obştii săteşti a avut o doleanţă, pe care şi-au manifestat-o zgomotos şi hotărît. Această Adunare îi cere lui Dromichete ca regele invadatorilor să le fie predat, pentru a fi judecat şi executat. Aveau motive întemeiate s-o facă, pentru că macedonienii erau la a cincea agresiune împotriva lor, din ultimii 50 de ani.
Prima a fost a regelui macedonean Filip al
II-lea, din anul 339 î.Chr., cînd acesta trimite un corp expediţionar la solicitarea sciţilor care invadaseră Dobrogea şi intraseră în conflict cu geţii. Între timp, situaţia sciţilor s-a redresat, iar ei trimit înapoi corpul expediţionar macedonean fără a-i plăti măcar cheltuielile de deplasare. Filip al II-lea se înfurie, întrerupe asediul Byzantionului şi porneşte cu oştirea împotriva sciţilor. Obţine o victorie zdrobitoare, sciţii care au scăpat, împreună cu familiile lor, refugiindu-se acolo de unde au venit, adică în Nordul Mării Negre. Deşi sciţii au stăpînit Dobrogea doar cîteva luni, în Antichitate s-a încetăţenit denumirea de Scythia Minor pentru acest ţinut. Aşa au ajuns coloniile greceşti de la Marea Neagră sub controlul macedonienilor, în detrimentul geţilor.
A doua agresiune a fost a regelui Alexandru Macedon, din anul 335 î.Chr., cînd acesta, abia urcat pe tron, dar foarte ambiţios, îşi începe campania de edificare a unui imperiu prin acţiuni împotriva vecinilor din Nord, ajungînd la Dunăre, unde trăiau geţii. Pe malul stîng al Dunării, aştepta oastea geto-dacilor, formată din 4.000 de călăreţi şi 10.000 de pedestraşi. În timpul nopţii, Alexandru Macedon reuşeşte să treacă peste fluviu 1.500 de călăreţi şi 4.000 de pedestraşi, din cei 30.000 de luptători cu care pornise la luptă. Geţii au fost surprinşi de îndrăznela lui Alexandru Macedon la forţarea fluviului; au loc lupte, dar ei se retrag iniţial spre o cetate, se pare Zimnicea, pe care apoi o abandonează evacuînd populaţia în întregime. Alexandru Macedon intră în Cetate, o jefuieşte şi o distruge, apoi trece în Sudul Dunării, renunţînd, din prudenţă, la urmărirea oştirii geto-dace şi la cucerirea restului teritoriului locuit de aceştia. Din punctul de vedere al lui Alexandru Macedon, campania a fost un succes, reuşind extinderea stăpînirii macedonene asupra tribalilor, tracilor, ilirilor, celţilor şi a geto-dacilor dintre Munţii Haemus (Balcani) şi Istru (Dunăre). Peste cîţiva ani, se va dovedi însă că manevra geţilor de salvare a armatei va fi fatală pentru macedonienii invadatori.

(va urma)
IOAN ISPAS

COMENTARII DE LA CITITORI