Dromichete, înţeleptul rege al geţilor (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

A treia agresiune a fost întreprinsă în anul 331 î.Chr., cînd praefectus Ponti Zopyrion, ca să nu stea degeaba în timp ce Alexandru Macedon era în expediţia din Asia, în fruntea unei armate de 20.000 – 30.000 de luptători trece Dunărea pe la Isaccea şi înaintează rapid, paralel cu litoralul, pînă la gura fluviului Hypanis (Bug), pentru a cuceri Cetatea Olbia, aflată pe teritoriul geţilor. Asediul eşuează, iar, la întoarcere, geţii, care, între timp se mobilizaseră, îi hărţuiesc permanent pe macedonieni, iar la Dunăre le administrează o bătaie straşnică, în care îşi pierde viaţa şi guvernatorul Zopyrion.
A patra agresiune a avut loc în anul 300 î.Chr., şi a fost condusă chiar de Lysimah, un fost general al lui Alexandru Macedon, devenit, practic, succesorul său, pentru o parte din imperiu, ca rege al Macedoniei şi al Traciei. Armata macedoneană este zdrobită de geţii conduşi de regele Dromichete, Lysimah scapă cu fuga, dar fiul său, Agatocles, a căzut prizonier. După opt ani de încercări ale macedonienilor de recuperare a lui Agatocles, Lysimah este nevoit să încheie pace cu Dromichete, renunţînd la teritoriul geţilor de la Sud de Dunăre în schimbul eliberării lui fiului său.
Însă după eliberarea lui Agatocles, Lysimah încalcă acordul de pace şi iniţiază această a cincea agresiune majoră împotriva geţilor. Aceasta era situaţia cînd Dromichete, la cererea imperioasă a luptătorilor săi, face o sugestie şoc, nemaiîntîlnită pînă la el şi nici după el, un unicat în istoria universală. Propune să-l elibereze pe regele Lysimah, împreună cu întreaga sa armată, în schimbul recunoaşterii teritoriului de la Sud de Dunăre, în care trăiesc geţii, ca parte a regatului condus de el. Le explică luptătorilor săi că este mai bine să-l elibereze pe Lysimah decît să-l omoare, pentru că în locul lui s-ar putea să ajungă un rege mai rău, care să le pricinuiască alte necazuri. Eliberîndu-l, poate va înţelege şi va fi recunoscător că a scăpat cu viaţă el şi oamenii lui şi, în viitor, nu va mai ataca teritoriul geţilor. Propunerea lui Dromichete, care, avînd în vedere cum a decurs istoria pînă în zilele noatre, ni se pare şocantă, a fost acceptată cu uşurinţă de geţi, ca fiind rezonabilă, ceea ce ne dovedeşte nivelul moral al acestora. Iată că geţii îi iartă pe duşmanii lor, ca nişte adevăraţi creştini, cu 300 de ani înainte de Naşterea lui Christos. Poate aceasta este una dintre explicaţiile pentru faptul că geto-dacii au acceptat cu atîta uşurinţă să fie creştinaţi. După ce obţine acordul geţilor, Dromichete le mai pregăteşte o lecţie de morală macedonienilor. El organizează un banchet comun al conducătorilor celor două tabere, dar la două mese diferite. Masa macedonienilor constînd din bucate alese, tipic elenistic, este servită în vase din aur şi argint, iar vinul din pocale din aceleaşi materiale, totul aşezat pe covoare scumpe. Alături, se afla masa geţilor, formată din multe vegetale şi puţină carne, servită în vase ceramice şi de lemn, iar vinul în cornuri de vită, pe jos fiind aşezate paie. În toiul petrecerii, Dromichete se ridică şi-l întreabă pe Lysimah care masă i se pare mai bogată. Acesta recunoaşte că masa servită lor. Atunci, Dromichete îi spune: „Dacă voi aveţi toate acestea la voi în ţară, ce aţi căutat la noi, care trăim cumpătat, modest şi simplu?“. Evident, Lysimah n-a putut să răspundă, dar a promis că nu-i va mai ataca şi că vor trăi în pace. Se încheie un tratat de pace, prin care teritoriul de la Sud de Dunăre şi coloniile greceşti de la Marea Neagră revin geţilor.
Tratatul este întărit prin căsătoria fiicei lui Lysimah cu Dromichete. Înţelepciunea cu care Dromichete a rezolvat acest conflict este confirmată de faptul că, în următorii peste 200 de ani, între macedonieni şi geţi a fost pace. Doar expansiunea romană din Secolul I d.Chr. a perturbat viaţa paşnică a geţilor la hotarul lor sudic.

(va urma)
IOAN ISPAS

COMENTARII DE LA CITITORI