Dromichete, înţeleptul rege al geţilor (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Dromichete mai este important şi pentru faptul că el ne-a lăsat cea mai veche confirmare documentară a culorilor naţionale roşu, galben şi albastru. În pictura care împodobeşte camera mortuară a mormîntului său, descoperit în anul 1982 de bulgari la Sudul Dunării, este reprezentat şi scutul regal cu patru petale aşezate în cruce – două albastre şi două roşii pe fond auriu. Motivul se repetă alternativ cu un alt simbol, probabil tot de protecţie
Acelaşi scut regal, cu cele 4 petale în cruce, de data aceasta aflat în mîna lui Decebal, este reprezentat pe Columna lui Traian, dar nu se ştia ce culoare avea. Astăzi există confirmarea că petalele erau albastre şi roşii pe fond auriu. Sculptorul care a executat această scenă de pe Columna lui Traian a vrut să scoată în evidenţă importanţa scutului regal, acesta fiind, practic, centrul imaginii, acoperind alte patru scuturi diferite.
Înţelepciunea cu care Dromichete a rezolvat conflictul cu Lysimah a avut un mare răsunet în lumea antică. Numeroşi istorici greci au consemnat-o. La aceasta a contribuit şi numărul mare de martori oculari, cei 100.000 de soldaţi macedonieni şi traci eliberaţi. A fost şi a rămas un caz unic în istoria universală. Pentru români, comportamentul lui Dromichete şi al geţilor săi este un motiv de mîndrie. Istoricii noştrii nu au valorificat acest moment excepţional şi unic. Unii dintre istorici recunosc, în treacăt, că Dromichete a fost un rege la fel de important ca Burebista sau Decebal, fără a insista pe realizările sale excepţionale. Alţii abia recunosc statul său de rege, doar pentru că l-a învins pe Lysimah, rege peste două regate, fără a menţiona nimic despre modul în care a obţinut victoria. Comportamentul excepţional al lui Dromichete faţă de prizonierii macedonieni şi lecţia servită la banchet sînt prezentate ca aspect anecdotic.
Mi-am aruncat privirea pe manualul de Istorie pentru clasa a IV-a (prima clasă în care se predă istorie), unde sînt menţionaţi Burebista şi Decebal, dar nu se spune nimic despre Dromichete. Concluzia mea: istoria este prezentată informativ, fără nici un pic de educaţie. În SUA, istoria se predă din grădiniţa, totul avînd un scop educativ- pentru a-i face pe copii mîndri că sînt american, prin mici povestioare despre momentele istorice importante ale naţiunii. Revenind la manualul nepotului meu, el primeşte informaţii despre, de exemplu, Alexandru cel Mare (Macedon) şi Napoleon, fără nici o corelaţie cu strămoşii noştrii, prin care să se imprime copiilor mîndria că sînt români. Nu este amintită confruntarea lui Alexandru Macedon cu geţii şi eşecul campaniei acestuia de cucerire a teritoriului de la Nord de Dunăre. Referitor la Napoleon, nu se aminteşte faptul că acesta n-a putut cuceri podul peste rîul Arcole, apărat de regimentul român din armata austriacă, salvînd, practic, Austria de la înfrîngere. Un alt nepot al meu, elev în clasa a II-a, este mîndru că este american, pentru că această educaţie patriotică se face zi de zi. Nu poţi să ai cetăţeni loiali patriei, dacă educaţia patriotică nu se face de la o vîrstă fragedă. Iar aceasta se face în primul rînd prin predarea istoriei. Degeaba se întitulează Ministerul Educaţiei Naţionale, dacă în şcoală nu se face nici educaţie patriotică, nici educaţie civică, ci doar instruire. Din aceşti copii lipsiţi de educaţie patriotică vor fi selectaţi viitori lideri, pentru care servirea patriei este doar o vorbă goală, şi emigranţi, care vor să uite, cît mai repede, că sînt români. Revenind la Dromichete, m-am întrebat de ce aceste momente excepţionale ale istoriei noastre sînt trecute cu vederea sau aduse în zona derizoriului şi a anecdotei. Concluzia este că pentru clasa conducătoare de pretutindeni acest exemplu este prost şi ar fi fost mai bine să nu se fi întîmplat. Pentru că poate fi dat ca exemplu un conducător care avea posibilitatea să cucerească alte popoare şi teritorii şi să se umple de glorie şi nu o face, sau un popor care avea posibilitatea să se îmbogăţească pe seama altora şi nu o face, preferînd pacea şi o libertate curată care nu implică oprimarea altora, cînd istoria este plină de exemple contrare?
Românii, care se simt mîndri de comportamentul lui Dromichete, nu-l onorează nici cu statui nici cu denumiri de străzi şi nu-l introduc nici în manualele de istorie. Cînd vom avea la conducerea României lideri care să cultive mîndria de a fi români?

Sfîrşit
IOAN ISPAS

COMENTARII DE LA CITITORI