Drum printre săbii, către Pace

in Editorial

Moto: „Eu i-aş aduce-n lanţuri pe toţi conducătorii/ La judecata dreaptă a Sfîntului Mormînt/ Toţi în genunchi să cadă, să vadă muritorii/ Că-i risipeşte Domnul ca pe o pleavă-n vînt./ Şi că din cap le scoate războiul tuturora/ Fiindcă Iisus pe nimeni, nicicînd nu a ucis…”. (Corneliu Vadim Tudor – „Pace vouă!”)

Sub ochii curioşi ai presei s-a produs desecretizarea protocoalelor SRI – Parchetul General. Şi nu oricînd, ci chiar înaintea Săptămînii Mari, cînd oamenii se gîndesc la ce au mai bun de oferit semenilor. Cam aşa ar trebui să fie… cel puţin în accept creştin.

Cererea imperioasă pentru această desecretizare a fost rezultatul unei campanii a presei, dar şi a mediului politic, totul plecînd de la existenţa „binomului” Coldea – Kövesi, respectiv SRI – DNA, care ar face şi desface majoritatea cauzelor importante din România. În bătălia pentru „desecretizare” s-au aruncat, ca într-un bazin de competiţie, politicieni şi jurnalişti de prim rang, care au început o adevărată cursă a declaraţiilor şi demersurilor în acest sens. Că e reală culpa, că e doare ceva umflat?… Sincer nu cred că „sistemul” este atît de prietenos şi de penetrabil încît, peste noapte, să-şi deschidă încuietorile cufărului cu secrete… Ca orice „minune” pămîntească, este mai curînd iluzia unui şarlatan.

De exemplu, ce este foarte interesant, unul dintre artizanii acestei „desecretizări” este chiar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader – cel care a anunţat, încă din 16 martie, că va solicita desecretizarea de către Ministerul Public – DNA a protocoalelor încheiate cu SRI. Drept urmare, pe 27 martie, Parchetul General a răspuns că „avînd în vedere discuţiile din spaţiul public referitoare la declasificarea protocolului de cooperare în domeniul securităţii naţionale încheiat în anul 2009 între PÎCCJ şi SRI, a ajuns la concluzia că sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru declasificarea documentului menţionat”. „În acest moment, Ministerul Public aşteaptă punctul de vedere al SRI, astfel cum prevede procedura de declasificare a documentelor cu acest regim juridic, punct de vedere care a fost solicitat în scris instituţiei cosemnatare”, se arată în Comunicatul instituţiei conduse de Augustin Lazăr. După 48 de ore a reacţionat şi SRI, aşa că azi Protocolul va fi publicat pe site-ul SRI. Dar, atenţie, purtătorul de cuvînt al SRI, Ovidiu Marincea, a ţinut să avertizeze jurnaliştii că „nu vor găsi ceva ilegal” –, dar a şi precizat că „după decizia 51/2016 a CCR, protocolul de colaborare între SRI şi Parchetul General nu s-a mai aplicat”.

Ce este cu această Decizie a CCR? Emisă pe 16 februarie 2016, ea „admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nalini Ziya, Nalini Noori şi Hosseini Seyed Mehdi în Dosarul nr. 52586/3/2011* al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală şi constată că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională”. Turcii în cauză formulaseră în acţiunea lor o cerere de probe, mai precis trei documente: o scrisoare de înregistrare la CEDO a unei cereri de sesizare a instanţei europene cu privire la aceleaşi chestiuni care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate; Protocolul de cooperare interinstituţională între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi SRI, în legătură cu care se cere Curţii Constituţionale să solicite, la rîndul său, anumite informaţii relevante în susţinerea excepţiei; şi un document conţinînd extrase din articole de presă referitoare la implicarea serviciilor secrete în justiţie. Sublinierile ne aparţin, dar textul este extras chiar din Decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale. Pe scurt, CCR a admis neconstituţionalitatea implicării SRI în demersurile legale reglementate prin Codul de Procedură Penală, iar SRI s-a conformat. După cum spune purtătorul de cuvînt al SRI, protocolul nu s-a mai aplicat după ce CCR a dat Decizia 51. Clară, deci, şi reciproca – dacă Decizia nu era, protocolul funcţiona.

Ei bine, Decizia-„minune” nu a fost luată în unanimitate de către judecătorii CCR, ci doi au exprimat voturi şi opinii contrare. Şi, surpriză, unul dintre cei doi a fost chiar prof.univ.dr. Tudorel Toader, în acea perioadă judecător la CCR, care semnează o „Opinie separată”. Citez: „În dezacord cu decizia adoptată prin majoritate de voturi, am considerat şi considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece…”. Şi urmează o argumentaţie stufoasă, care poate fi citită integral în documentul citat, ce poate fi găsit pe Internet. Pe scurt, argumentaţia lui Toader se baza pe două aspecte principale – existenţa/funcţionarea la acea vreme a două Coduri Penale, existînd deci interpretări care-cum să se aplice în speţa de faţă; în al doilea rînd, Toader consideră că… „Excepţia priveşte interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale”. Foarte interesant… dar şi mai interesantă este ultima frază a „opiniei separate”: „În prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, şi din perspectiva faptului că legalitatea administrării probelor se verifică de către instanţa de judecată”. Cu alte cuvinte, Tudorel Toader nu are nici o clipă impresia neconstituţionalităţii Protocolului în sine, ci insistă să se lase la latitudinea instanţei civile „să verifice legalitate probelor”.

Or, în acest context, pare ciudată atitudinea de atunci a actualului ministru, mai ales că una dintre principalele sale preocupări actuale este conflictul constituţional – vezi cazul Laura Kövesi. Dar, mă limitez la a fi observat acest aspect, mai departe las juriştii să analizeze… eventuala contradicţie. Inginereşte analizînd, rezultă un fapt clar: dacă Tudorel Toader şi-ar fi impus atunci „opinia”, Protocolul SRI – Ministerul Public (DNA inclus, la Pachet) ar fi existat şi azi.

Am dat in extenso acest caz, pentru că este fundamental pentru situaţia de faţă: se promite cinste, transparenţă şi onestitate – dar, de fapt, este contrariul. Este doar un episod din lupta pentru putere, cu personaje simpatice şi antipatice, calităţile cele mai înşelătoare cu putinţă.

Am decis să scriu acest editorial axat pe o anume cazuistică – şi vreau să închei cu o concluzie şi un îndemn: adevărul e în noi şi e peste noi – dar mai ales dincolo de aparenţele înşelătoare şi invazive pe care, cu multă uitare de adevăr, le creăm pentru a ne război, pentru a ne impune unii în faţa altora prin război. De Pace, ştie numai Dumnezeu.

Pacea, pe care v-o doresc, este prima treaptă a Înălţării. De Marea Sărbătoare vă doresc linişte, ca să vă bucuraţi de Lumină!

DRAGOŞ DUMITRIU

 

Basarabia, între sacru şi „european“

COMENTARII DE LA CITITORI