Duel epigramatic (18)

in Alte știri

(Efim Tarlapan, provocat

de satiricul basarabean

Ion Diviza)

  1. E.T.

Pentru Stalin-ul cel mare,

Să se-nece, n-avem Mare

Însă, pentru Putini mici

Avem iazul Hidighici.

 

  1. I.D.

Dacă n-am avea nici iazul,

Tot există o ieşire –

Ne-o oferă Putin, breazul:

„Zamocit’ ih vseh v sartire!” *)

 

  1. E.T.

Cu ambiţii de tot hazul

Şi măscări, Vovic, obscenul,

Ba ne debranşează gazul,

Ba ne strică… oxigenul!

 

  1. I.D.

Oxigenul viciat

E pericol, aşa deci

Eu propun ca imediat,

Să ne-adăpostim în beci!

 

  1. E.T.

Beciul ţării carpatine,

Plin cu vrute şi nevrute,

E şi mai nociv: conţine

Băuturi… contrafăcute.

 

  1. I.D.

Moldovenii culţi, în beci

Şi-au deschis biblioteci

Şi, citind pe întrecute,

Au idei… contrafăcute!

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI